Ce gătea John Steinbeck în ziua lui liberă și care era gustarea favorită a Agathei Christie? Am cercetat ce mâncăruri preferate aveau câțiva dintre cei mai cunoscuți autori de literatură.
Mâncarea nu prea lipsește din paginile romanelor, chiar dacă e menționată doar în treacăt în unele dintre ele. O găsim mai peste tot în literatură pentru că face parte din viață, ne învârtim în jurul mâncării nu numai ca să ne hrănim, ci și pentru că statul la masă este un prilej de socializare și – de ce nu? – de introspecție. Poate doar în cărțile dominate de foamete sau a căror acțiune are loc în plin război sau în lagăre să nu găsim ceva de mâncare.
Am căutat ce mâncăruri preferate au câțiva dintre cei mai cunoscuți scriitori din lume. Îți împărtășim și ție ce am aflat.
Mâncăruri preferate de 10 scriitori celebri
Ernest Hemingway – Stridii
În cartea de memorii Sărbătarea continuă, Ernest Hemingway vorbește despre cum a mâncat stridii și spune că a mânca e mai mult decât a obține mâncarea, a o prepara și a o consuma. Mâncarea e despre oameni, despre evenimente și ambianță.
Chiar dacă celebrul scriitor a notat câteva pasaje care-ți lasă apă-n gură în acest volum, cartea nu este singura în care autorul face referire la mâncare. Pasionat de pescuit și vânătoare, nu e de mirare că vânatul, peștele, dar și scoicile – o mențiune specială o au stridiile – se regăsesc în paginile sale.
George Orwell – Budincă de prune
George Orwell – cunoscut în special pentru romanele O mie nouă sute optzeci și patru și Ferma animalelor – a avut o mulțime de păreri nu doar despre politică, ci și despre mâncare. Scriitorul englez nu a avut prea multe cuvinte de laudă la adresa bucătăriei din țara sa, dar a spus că, totuși, britanicii au făcut și ei ceva bun în bucătărie: budinca de prune. E un preparat tradițional de Crăciun în Marea Britanie și – culmea! – nu conține prune. Are, în schimb, fructe deshidratate, nuci și condimente.
Agatha Christie – Smântână Devonshire
Miss Marple – personaj care apare în multe dintre romanele polițiste scrise de Agatha Christie – era încântată de un anumit preparat din smântână, așa-zisul clotted cream sau Devonshire Cream. Acest lucru se întâmplă pentru că însăși autoarea romanelor polițiste mânca des acest preparat cu smântână, încât uneori îl păstra aproape de mașina de scris.
Este vorba despre o smântână grasă, care se obține prin încălzirea indirectă (adică la aburi sau în bain marie) a smântânii din lapte de vacă. Apoi, smântâna se lasă să se răcească încet, pentru ca grăsimea să se ridice la suprafață și să formeze cheaguri sub formă de bulgărași. În Devon, unde a crescut Agatha Christie, smântâna Devonshire se servea cu biscuiți, alături de ceai.
Jack Kerouac – Plăcintă de mere
„Am mâncat încă o plăcintă cu mere și înghețată; practic, asta e tot ce mănânc în timp ce merg prin țară, pentru că știu că e hrănitoare și delicioasă, desigur”, notează Jack Kerouac, prin intermediul personajului Sal Paradise, în romanul Pe drum.
De altfel, același lucru i-a scris Kerouac și mamei sale, într-o scrisoare, amintind plăcinta cu mere.
J.D. Salinger – Friptură de vită
J. D. Salinger (cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară) nu avea multe mâncăruri preferate, dar friptura de vită îi plăcea mult. În fiecare sâmbătă, făcea un drum special până într-un loc în care servea un meniu all-you-can-eat cu friptură de vită, piure din cartofi și plăcintă. Chiar și când starea de sănătate nu i-a mai permis să facă acel drum, Salinger nu a renunțat la plăcerea lui. Soția autorului se ducea săptămânal să-i aducă preparatul preferat.
Jean-Paul Sartre – Halva
În scrisorile sale către Simone De Beauvoir, filosoful francez Jean-Paul Sartre își dezvăluie pofta de dulce și, în special, dragostea pentru halva. După ce a fost înrolat în armată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sartre a cerut de acasă câteva cutii de halva, apoi s-a panicat când a văzut că desertul nu a ajuns: „Am primit cărțile, dar nu și halvaua. Mai există alt pachet?”. În cele din urmă, batoanele presărate cu migdale au ajuns, ambalate individual.
Truman Capote – Budincă italiană de vară
Truman Capote, care a scris, printre altele, romanul Mic dejun la Tiffany, era un bucătar bun. Îi plăceau în mod special deserturile, prăjiturile și torturile, pentru că avea mereu poftă de ceva dulce.
Dar, când a făcut cunoștință cu budinca italiană de vară, luând masa cu Regina Mamă Elisabeta în 1962, ochii i s-au aprins. Capote a scris apoi că acela a fost cel mai bun tort pe care l-a gustat vreodată. „Un fel de ciocolată umplută cu zmeură proaspătă”. Budinca de vară italiană are straturi de fructe de pădure, pișcoturi și mascarpone cu ciocolată, fiind o variantă mai ușoară a desertului tiramisu.
Walt Whitman – Tort de cafea
Poetul american Walt Whitman știa valoarea unui mic dejun bun. În agenda sa de lucru, singurele două rețete pe care le-a notat erau pentru masa de dimineață: gogoși și tort de cafea. Asta nu înseamnă că servea tortul de cafea doar dimineața, ci și seara târziu, alături de o cafea tare. Dar tortul de cafea pe vremea lui Whitman nu era așa cum ne imaginăm noi azi, ci era ca un pandișpan dens, cu multe mirodenii, în aluatul căruia se punea cafea.
Sylvia Plath – Prăjtură cu sos de roșii
Poeta Sylvia Plath scria în jurnalele ei că îi place mult să gătească. Îi plăcea să folosească cuptorul și pregătea des torturi și prăjituri din cartea The Joy of Cooking. Dar cel mai neobișnuit desert era prăjitura cu sos de roșii, un amestec de dulce cu acrișor.
John Steinbeck – Posole
John Steinbeck – cunoscut mai ales pentru romanele La răsărit de Eden, Șoareci și oameni și Fructele mâniei (pentru ultimul a luat și Premiul Pulitzer), aprecia fructele de mare, scoicile și peștele, de care se bucura pe vremea când locuia în America. În Anglia, a învățat să aprecieze verdețurile, pe care le servea în salate sau călite.
Dar uneori, când traversa Statele Unite, nu avea la îndemână nici pește și nici verdețuri destul de bune, așa că făcea posole după o rețetă simplă, de la un prieten de-al lui, scenaristul Jack Wagner. Posole e o supă sau o tocană tradițională din Mexic, făcută cu chili și un preparat din porumb uscat, numit homini.
