Bucătăria grecească este una din cele mai vechi de pe mapamond, având în spate o istorie de câteva mii de ani. Ea este o bucătărie mediteraneană, având și elemente comune cu bucătăria italiană și cea orientală. Se bazează pe ingrediente proaspete, iar în multe preparate simțim aroma nelipsită a uleiului de măsline. Cea mai autentică mâncare grecească o întâlnim în tavernele locale, care de cele mai multe ori sunt mici afaceri de familie care respectă rețetele autentice. Dacă ți-am făcut deja poftă, te invităm să încerci colecția noastră cu 3 rețete ușoare din bucătăria grecească.
Rețetele grecești sunt extrem de gustoase datorită ingredientelor folosite și a multitudinii de condimente și ierburi care dau mâncărurilor gustul lor autentic. Chiar dacă se folosesc multe legume proaspete, cele mai cunoscute și gustoase preparate grecești au în centrul lor carnea. Printre ele enumerăm moussaka (carne tocată, cartofi și legume la cuptor), souvlaki (frigărui de pui sau porc) sau kleftiko (miel marinat în usturoi și lămâie, totul gătit la cuptor). Să nu uităm că Grecia este formată din câteva mii de insule, deci peștele și viețuitoarele marine au locul lor bine stabilit în bucătărie.
În cele din urmă, bucătăria grecească are și câteva deserturi de neuitat. Sunt simple, nu au multe ingrediente în compoziție, dar gustul lor este deosebit. Cele mai cunoscute sunt iaurtul cu miere, baclavalele (asemănătoare cu cele din bucătăria turcească), portokalopita (prăjitură cu foi de plăcinte și portocale) sau loukoumades (mici gogoșele însiropate).
Astăzi însă, ne vom concentra pe câteva rețete ușoare, pe care oricine le poate face în bucătăria de acasă!
3 rețete ușoare din bucătăria grecească
1.Rondele de zucchini prăjite
Începem cu unul din cele mai simple preparate la care ne puteam gândi. Aceste rondele de dovlecel sunt ideal a fi servite ca aperitiv înainte de o masă mai copioasă. Se fac extrem de repede și merg de minune împreună cu nelipsitul sos tzatziki. Vei fi gata cu ele în aproximativ 15 minute, deci sunt numai bune atunci când ești pe grabă.
2.Rulouri de castravete cu humus și feta
Aceste rulouri sunt un preparat ușor și răcoritor, având ca inspirație bucătăria grecească. Imaginați-vă cum ar fi să le serviți într-o zi caldă de vară, petrecută pe o plajă de vis din Grecia. Feliile de castravete sunt umplute cu brânză feta, humus, roșii cherry și măsline kalamata. Astfel, reunim în această rețetă mai multe ingrediente specifice ale bucătăriei grecești. Preparatul se poate adresa și celor dintre voi care țineți și dietă, având un aport redus de calorii și carbohidrați.
3.Burger de porc cu tzatziki
Am vorbit suficient despre aperitive, acum este cazul să trecem și la un fel principal. Haideți să preparăm un burger de inspirație grecească! Folosim carnea tocată de porc pentru că și grecilor li se pare mai gustoasă și o amestecăm cu puțin bulgur. O frigem bine pe grătar și o servim într-o chiflă cu sos tzatziki, legume și verdețuri. Un gust fresh, care vă va rămâne în minte multă vreme de acum înainte!