5 rețete de Paște fără mieluți

prima-drob
Citește mai multe articole despre

De Paștele acesta avem o propunere pentru tine! Mai exact, ce ar fi dacă ai renunța la carnea de miel? Nu vrem să te convingem să devii vegetarian/ă sau vegan/ă, Doamne ferește! Ne gândim doar că ai putea să-l lași în pace pe bietul Vasilică, și eventual să-i faci niște poze cu smartphone-ul atunci când țopăie zglobiu prin iarbă. Avem, în schimb, câteva rețete, o nebunie, care îți vor arăta că se poate și altfel.

De fapt, nu oricine iubește carnea de miel. Pentru unii miroase nu știu cum, pentru alții este prea grea și am aflat că nici nu este cea mai sănătoasă dintre cărnuri, deci mai gândește-te. Așadar, dacă ești de acord să lăsăm mieii să alerge mai departe pe imaș și să crească, devenind oi și berbeci în toată firea, încearcă rețetele de mai jos. Vei găsi și ceva dulce și vei găsi chiar și… drob.

Rețete de Paște prietenoase cu mieluții

1. Ouă umplute cu bacon la tigaie

Aa, ouăle umplute, această mâncare specială de Paști, cu origini vechi în zona italiană. Le poți face și mai speciale dacă adaugi în ecuație un pic de bacon prăjit. Sau chiar mai mult … Iată un aperitiv minunat și un mic dejun de pomină!

oua-umplute-cu-bacon-la-tigaie

2. Pască

Acum că Paștele se apropie, e un moment numai bun să încerci acestă rețetă de pască cu aluat de cozonac. Acesta este un preparat aproape simbol al Paștelui, iar amintirile noastre referitoare la perioada de sărbători se învârt și în jurul acestui preparat. Preparați-o și bucurați-vă de ea așa cum trebuie: la o masă mare împreună cu familia și prietenii.

pasca

3. Plăcintă cu brânză dulce și stafide

Dacă te gândești să faci o plăcintă clasică, cam ca aceea pe care o făcea bunica, încearcă rețeta de față. Este numai bună pentru vreo 6 porții și nu îți ia mai mult de o oră. Amesteci împreună ouă, zahăr, un pic de făină, un pic de griș și stafide, bagi la cuptor și gata plăcinta.

placinta-cu-branza-dulce-si-stafide

4. Drob vegetarian cu ciuperci

Am pregătit astăzi un aperitiv vegetarian, care este ideal a fi gătit de către aceia dintre voi care se gândesc și la dietă. Preparatul este unul fără gluten, am folosit doar puțină făină de năut. În schimb, drobul nostru vegetarian este plin de ciuperci și verdețuri, fiind perfect pentru un mic dejun gustos și sănătos.

drob-vegetarian-cu-ciuperci

5. Tort cu morcovi, nuci și caju

Suntem siguri că nu mulți vor refuza acest tort special. Iată și de ce este special. Ingredientul de bază sunt morcovii, la care am adăugat fulgi de ovăz, măr și banană. În plus l-am upgradat cu nuci mărunțite, caju, lapte și făină de migdale, lapte de cocos și ulei de cocos. Și totul a durat doar 55 de minute.

tort-cu-morcovi-nuci-si-caju

Și fiindcă tot suntem în Postul Mare aruncați un ochi și pe aici!

Și dacă vreți neapărat mieluț, intrați aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *