Având o istorie ce datează de mai multe secole, bucătăria franțuzească este una din cele mai populare de pe mapamond. În această bucătărie, elementele de bază sunt calitatea ingredientelor (de cele mai multe ori, francezii cumpără ingrediente locale, direct de la piață) și rafinamentul rețetelor. Iar gustul, nu mai vorbim, este unul desăvârșit. Dacă vrei să te inițiezi în această bucătărie, sau pur și simplu vrei să gătești altceva astăzi, iată mai jos o colecție de 5 rețete din bucătăria franțuzească.
Brânzeturi delicioase, vinuri de calitate, deserturi rafinate, vei găsi aproape orice cauți în bucătăria franțuzească. Inclusiv rețete care au o îndelungată tradiție și o mare popularitate precum coq au vin, beef bourguignon sau bouillabaisse. De asemenea, fiecare regiune a Franței se mândrește cu produsele lor, care sunt diferite de cele din alte regiune. De exemplu în Alsacia, întâlnim multe preparate care au un aer german. Dacă ți-am trezit interesul, haideți să și gătim aceste rețete din bucătăria franțuzească!
5 rețete din bucătăria franțuzească
1. Quiche Lorraine
Quiche-ul este un preparat din bucătăria franceză, care însă a depășit de mult granițele acestei țări. Este un preparat care se poate servi atât cald, cât și rece, având la bază un aluat crocant de tartă și o umplutură. Cel mai cunoscut fel de quiche este Quiche Lorraine, a cărui umplutură constă în bacon, ou, smântână și ceapă verde, totul aromat cu puțină nucșoară. Vă invităm să o încercați!
2. Pulpă de rață la cuptor cu piure de dovleac
Pulpa de rață este una din cărnurile noastre preferate. Gustul este unul deosebit, iar felurile în care o putem găti sunt numeroase. Pentru această rețetă, am condimentat-o bine, am gătit-o la cuptor pentru a-i elibera aroma și am servit-o cu un piure fin de dovleac.
3. Galetă cu mere
Galeta este numele dat unei prăjituri rotunde în Franța. Aceasta are numeroase versiuni, cea mai cunoscută fiind galette du rois, un desert celebru ce se servește în ziua de Bobotează. Versiunea noastră are aluatul făcut în casă, și umplutura formată din mere și gem de caise.
4. Tartă cu lămâie și bezea
E simplu! Crustă de biscuiți, cremă de lămâie și bezea moale, ușor rumenită pe deasupra. Pe lângă gustul senzațional dat de combinație dintre dulce și acrișor, arată impecabil! E perfecta pentru o petrecere restrânsă sau o duminică după amiază.
5. Lapte de pasăre
Un desert provenit din bucătăria franțuzească nu poate fi decât bun și fin. Iată un exemplu cunoscut la noi ca lapte de pasăre, o combinație de crème anglaise și meringues. Ce avem aici sunt de fapt găluște făcute din spumă de albuș fierte în lapte, servite în același lapte amestecat cu gălbenușuri. Totul îndulcit și aromatizat. Foarte bune!