Cum ar fi să se adauge pe lista genurilor cinematografice şi categoria „Mâncare”? Cu siguranţă, dacă eşti pasionat de gătit şi/sau gurmand, îţi vei pierde nopţile uitându-te la filme. Până atunci, bifează lista celor mai apreciate filme cu şi despre mâncare.
1. Ratatouille (animaţie, comedie, 2007)
Filmul „Ratatouille” este unul dintre produsele create de Studiourile Pixar. Animaţia îl prezintă pe şobolanul Remy care îşi doreşte să devină un bucătar profesionist, mai ales că locuieşte în canalizarea unuia dintre cele mai cunoscute restaurante din Paris. Chiar dacă visul pare fezabil și în acord cu crezul mentorului său imaginar, chef Auguste Gusteau, conform căruia „oricine poate găti”, în realitate se ivesc diferite obstacole în drumul acestuia spre îndeplinirea ţelului. Micul protagonist îşi ia totuși inima în dinţi şi acceptă provocarea vieţii pentru a-şi vedea visul cu ochii. Pe parcursul aventurii, îl întâlneşte şi leagă o prietenie frumoasă cu Alfredo Linguini, băiatul angajat pentru a face curăţenie în restaurant şi al cărui vis este acelaşi cu al lui Remy. Cele două personaje vor învăţa multe lucruri unul de la celălalt, iar filmul este potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie.
Ţi-am făcut poftă de o porţie de ratatouille? Iată câteva idei de reţete:
2. Charlie şi Fabrica de ciocolată (aventură, comedie, SF, familie, 2005)
„Charlie şi Fabrica de ciocolată” este un film ecranizat după romanul pentru copii scris de autorul britanic Roald Dahl şi publicat, pentru prima dată, în anul 1964. Charlie este un băieţel care provine dintr-o familie săracă şi iubitoare, iar de la fereastra căsuţei lui va vedea mereu acea fabrică mare unde se fac produse din ciocolată şi alte dulciuri. După mulţi ani în care accesul vizitatorilor în fabrică era interzis, directorul acesteia, Willy Wonka (Johnny Depp) anunţă că o va deschide, însă doar pentru cinci copii care vor găsi biletele de aur în batoane de ciocolată cumpărate. Charlie este unul dintre norocoşii care au câștigat un tur în interiorul misterioasei fabrici.
Delectează-te cu o felie dintr-un cheesecake cu ciocolată şi biscuiţi Oreo!
3. Chef (comedie, 2014)
Carl Casper (Jon Favreau) este un bucătar profesionist care renunţă la job-ul pe care îl are într-un restaurant din Los Angeles pentru a-şi regăsi pasiunea pentru mâncare în altă parte. Împreună cu fosta soţie (Sofia Vergara), cu fiul lor şi cu un prieten apropiat aleg varianta de street food, călătorind împreună cu rulota prin America. Povestea filmului nu constă doar în arta de a găti sau de a se distra, ci are înţelesuri mult mai profunde.
O listă pe care să o bifezi atunci când călătoreşti:
4. Fondatorul (biografic, dramă, istoric, 2016)
Dacă te-ai întrebat vreodată cum a devenit lanţul de restaurante fast-food McDonald celebru în lume, acum e momentul să vizionezi filmul. Povestea arată cum Ray Kroc, interpretat de Michael Keaton, un agent de vânzări din Illinois, îi întâlneşte pe fraţii McDonald care deţineau un restaurant fast-food într-un oraş din California. Impresionat de afacerea lor, Ray Kroc va găsi o modalitate prin care să poată deveni miliardar. Aşadar, un film despre „scopul care scuză mijloacele”.
Dacă ţii la sănătate, mănâncă mini-burgeri vegetarieni, fără chiflă:
5. Julie şi Julia (biografic, comedie, dramă, 2009)
„Julie şi Julia” este o ecranizare după cartea cu acelaşi nume a autoarei de origine americană Julie Powell. Bazat pe fapte reale, filmul prezintă în paralel poveștile a două femei: scriitoarea Julie Powell (Amy Adams) şi bucătarul Julia Child (Meryl Streep). Deşi fac parte din vremuri diferite, amândouă au un lucru în comun: pasiunea pentru arta culinară.
6. Chelnăriţa (comedie, dramă, romantic, 2007)
Keri Russell, în rolul lui Jenna, lucrează într-un restaurant, acolo unde face plăcinte. Pe plan personal, este prinsă într-o căsnicie nefericită. Se gândeşte să participe la un concurs local de plăcinte şi speră că, dacă va câştiga premiul cel mare, va putea pleca de lângă soţul ei. Viaţa chelnăriţei devine confuză şi încurcată, mai ales că va deveni mamă, dar şi pentru că se îndrăgosteşte de un personaj nou venit în oraş. Un film despre prietenie şi despre alegeri.
Iată un exemplu de concurs: cum să faci cea mai bună plăcintă cu brânză dulce şi stafide?
7. Bucătăreasa preşedintelui (biografic, comedie, 2012)
Acest film este bazat pe povestea adevărată a lui Danièle Mazet-Delpeuch, un bucătar celebru dintr-o regiune din Franța. În film, personajului Hortense Laborie (interpretat de Catherine Frot) i se oferă un post de bucătar pentru preşedintele Franţei şi aceasta urmează să plece la Paris. Pasiunea pentru gătit şi talentul ei atrag admiraţia preşedintelui, însă intrigile de la Palatul Elysee nu întârzie să apară. Şirul de întâmplări, pe alocuri comice, dar şi pline de suspans îţi vor capta atenţia şi te vor ţine cu sufletul la gură.
8. Ciocolată cu dragoste (comedie, dramă, 2000)
Din lista noastră nu putea lipsi povestea lui Vianne Rocher (Juliette Binoche) și a fiicei ei în vârstă de șase ani, Anouk (Victoire Thivisol), care se mută într-o zonă rurală din Franța și îşi deschid propriul magazin cu produse din ciocolată. Deși la început nu e privită cu ochi buni, femeia se face până la urmă plăcută de locuitori prin felul ei de-a fi şi prin talentul culinar. Apar în cadru atât Roux (Johnny Depp), cât şi un competitor în ceea ce priveşte produsele din ciocolată, iar firul poveştii începe să ia o întorsătură neaşteptată.
Spor la vizionare şi poftă bună!