Apfelsuppe, moștenirea dulce a sașilor

  • Publicat de
  • 19 februarie 2020
Apfelsuppe - supa de mere Foto: Wikimedia Commons / Luca Nebuloni
Citește mai multe articole despre

Noi, românii, știm că fructele se mănâncă proaspete ori în compot, gem, dulceață sau marmeladă. De mâncare de gutui și mâncare de prune ați mai auzit, dar de supă-cremă de mere, ce ziceți?

Puțini știu că acest deliciu, apfelsuppe cum îi spune de la mama ei, a fost luat de la sașii bistrițeni, deși sunt mulți și cei care atribuie acest minunat produs ungurilor.

Începând din toamnă, după culesul merelor, sașii aveau o supă delicioasă pe care o serveau la mesele speciale. Era simplu de făcut și mergea atât dulce, cât și acră. Adică, merele erau curățate și tăiate cubulețe, stropite cu lămâie ca să nu-și schimbe culoarea, date într-un clocot (lăsate cam 10 minute la fiert), iar pentru ca zeama să capete consistentă se folosea și pâine sau corn, la pasat. Onctuozitatea era dată de gălbenușurile frecate cu vin, care se coagulau la temperatură mare. Varianta dulce avea mult zahăr adăugat și se potrivea la gust de sare. Cu alte cuvinte, simplu, ieftin și gustos.

În timp, rețeta a suferit multiple îmbunătățiri. Pâinea și cornul au ieșit din compoziția inițială, dar au ajuns la sfârșitul ei, sub formă de crutoane, care, după preferință, erau trase sau nu în unt. Lângă mere, la fiert, și-au făcut loc morcovul și țelina, iar aroma suplimentară a venit de la ghimbir. De această dată textura cremoasă este dată de smântână.

Există și o altă variantă de apfelsuppe în care mărul se combină cu piureul de castane sau pur și simplu cu piureul de cartofi! În timp și-au mai făcut loc, lângă mere, dovleacul ori curry-ul.

Pentru servire, crutoanele pot fi înlocuite cu diferite semințe sau chiar cu frunze proaspete de țelină.

Varianta ungurească, almaleves, presupune o fiertură dulce de mere tăiate cubulețe, cu scorțișoară și zeamă de lămâie. Pentru consistență se face un amestec de smântână cu făină care se îngroașă prin încorporare treptată în fiertura de mere. Și, pentru că e ungurească, nu are cum să lipsească paprika. Măcar câteva firicele, de decor!

Rece sau caldă, supa-cremă de mere aduce nu doar vitamine și prospețime, dar, mai ales, un suflu nou în gastronomia românească. Din păcate însă puțini mai sunt cei care pregătesc acasă acest delicios fel de mâncare apreciat în special în vest.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *