Artisan Food Market (18-19 mai)

hai la târg Hai la târg
Citește mai multe articole despre

Carevasăzică vorbim de o Piață de Produse Alimentare Artizanale(1) ajunsă la ediția a VII-a. Nu este un eveniment cu vechime, însă este o abordare din cele care ne plac nouă, una care încearcă să promoveze produsele de calitate locale și pe antreprenorii harnici din spatele micilor brand-uri.

Prima ediție a AFM s-a ținut la Casa Universitarilor în 11-12 iunie 2022. De atunci, edițiile s-au ținut lanț și s-a încetățenit obiceiul desfășurării lor în curtea Hanului lui Manuc. De asemenea, prima ediție a fost și singura care s-a ținut vara. Cele care au urmat au fost ediții de toamnă și de primăvară, chiar cu câte două ediții de primăvară, cum a fost în 2023 și cum va fi și anul acesta (prima a avut loc la sfârșitul lunii martie). Iar când, pe afișul de prezentare, dăm peste sponsori/organizatori precum vinul.ro și gastroart.ro, putem spune că e de bine.

Tot bine sună și abordarea organizatorilor, căci ei vorbesc de sustenabilitate locală, interacțiunea directă cu sursa de hrană sănătoasă, trasabilitate, povești gastro-oenologice remarcabile, valorificarea unor rețete locale vechi și reinterpretări de produs. Se vorbește și de educație privind consumul de produse locale, despre nevoia interacțiunii directe între producător și consumator, despre produse artizanale gourmet, și despre creșterea vizibilității micilor antreprenori ca acțiune sănătoasă pentru dezvoltarea comunităților locale.

afiș PPAA

Degustăm, ne minunăm, achiziționăm.

Își anunță participarea, de exemplu, Povești pe biscuite cu turtele și biscuiții săi minunat decorați și pictați cu strat foarte subțire de pastă de zahăr, dar în același timp nu foarte dulci, prahovenii de la Rural cu sucuri 100% naturale realizate din fructe și legume, fără zahăr adăugat și fără aditivi, buzoienii de la Casa Ghizdeanu cu produsele lor de băcănie sau sătmărenele Distilerii Racșa cu palinca și horinca din prune, pere sau gutui.

În general, în curte la Manuc vei găsi în acele zile mezeluri de casă, dulciuri, dulcețuri, patiserie și brutărie artizanale, produse apicole, sucuri naturale, tării tradiționale, vinuri de cramă și chiar bere craft. Se întreabă, se răspunde, se degustă și apoi se pleacă acasă cu ceva special și neaoș. Accesul este liber și neîngrădit, așa cum trebuie să fie la astfel de evenimente.

Doi la mână

Altfel, dacă vrei să mănânci gustos și nesănătos și să le dai și copiilor, te așteaptă Burgerfest-ul pe Verde Stop Arena (Barbu Văcărescu 162-164), între 17-19 mai, cu concerte, spații de joacă și de relaxare, înghețată, sucuri, bere și tot felul de “bărgări” pe care-i poți asezona cu cartofi prăjiți sau cu cartofi prăjiți. Accesul este liber toată vinerea, iar sâmbătă și duminică numai până la 18:30. Pentru restul timpului până la 22:00 se intră cu bilet.

Îți urez sănătate. Sănătate multă. Eu știu unde mă duc.

_________________________________________
(1) Nu mă pot abține: organizatorii descriu evenimentul într-o rongleză perfectă ca fiind dedicat producției artizanale de… food & drink. Ești așteptat/ă cu un vibe bun la Hanu’ lui Manuc, nu la Manuc’s Inn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *