Atenție! Și ciorba de salată îngrașă (dacă o faceți ca noi)!

Supă cu ou, afumătură și salată
Citește mai multe articole despre

Dacă în trecut se vorbea de sărăcie atunci când caloriile din mâncare erau la cote alarmant de reduse, acum, ciorbele de zarzavat sunt la mare căutare printre toți cei care vor să slăbească. Doar că nu toate ciorbele de salată sunt la fel.

Pentru amatorii de gust autentic transilvănean, ciorba de salată este un spectacol în sine. Conține atâtea bunătăți încât nu are nicio legătură cu sora ei, cam vitregă, de la sud. Și nu slăbește. Îngrașă!

În Regat, ciorba de salată, la fel ca ciorba de lobodă, era considerată mâncarea săracului. Țăranii veneau de la câmp, iar zeama cu verdeața culeasă pe fugă din curte, acrită cu corcodușe, se făcea numaidecât. Ieftin, bun și-și atingea menirea de a ostoi foamea gospodarilor. Mai ales că o însoțea mămăliga. Dacă i se bătea un ou zdrențe, nu mai era de post, era deja mâncare de duminică.

Peste munți însă, ciorba de salată este un produs complex și poartă pecetea afumăturii. O adevărată bombă calorică extrem de gustoasă. Asta pentru că ciorba nu mai este doar o zeamă acră cu ceapă și salată. Are sufletul Ardealului, adică slănină, mai mult sau mai puțin afumată. Care dă nu doar gustul, ci și untura de pornire în rumenitul cepei, al morcovului și chiar al albiturii. Apoi are.. cârnat. Din cel afumat, picant și îndesat bine. Și mai are smântână din belșug, lapte prins, zer și ouă. Iar dacă nu este îndeajuns de picantă de la cârnat, atunci cere și un pic de paprika, frecată cu câțiva căței de usturoi, Iar de acrit, oțet.

Și dacă tot am vorbit de ouă, am întâlnit mai multe feluri în care se regăsesc în compoziție, exact ca și slănina. De exemplu, unii preferă felii de slană, alții bucăți mai mari, care se regăsesc apoi în fiertură, tăiate până la șorici, ca o tablă de șah, cât se te sperie că ai găsit un arici în zeamă. Iar despre ouă… nu sunt zdrențe. Sunt fie întregi, sparte și puse la fiert, ca să se întărească în tot timpul fierberii, fie… omletă, tocată, dar nu mărunt ca să nu se piardă în ciorbă, dar nici mare ca tăițeii.

V-am făcut poftă? Ei bine, zeama asta merge de minune c-o pită de casă, musai cu cartofi, ca-n Ardeal, o ceapă spartă cu pumnul și încărunțită după trecerea prin sare. Și dacă suntem în Ardeal, cum să lipsească pălinca? Pălincă la ciorbă? Pălincă la orice! Noroc și sănătate!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *