Mai țineți minte melodia celor de la Plus 2 de la începutul anilor 2000? Ei bine, cam aveau dreptate, pentru că, după pizza și hamburgeri, kebabul și shaorma sunt printre cele mai vândute produse de fast food. Nu suntem fani, dar ne plac. Vrem să slăbim, dar vrem cu de toate. Păstrăm în secret plăcerea vinovată. Dar știm oare ce mâncăm, fie la farfurie, fie în lipia aia rulată?
De vită, de pui, de miel sau mixtă. Cum preferați kebabul? Doner kebabul, adică kebabul rotisat, nu șiș kebabul care e carne tocată și condimentată, friptă pe un cuțit lung. Deși este un cuvânt arăbesc, ce înseamnă carne friptă, kebabul vine din Turcia și are o venerabilă vârstă. Acum, că o fi venit din Kastamonu, din apropierea Mării Negre, de prin anii 1830, sau de la Bursa, de la Marea Marmara, de prin anii 1850, nu băgăm mâna în foc. Cert este că atunci bățul cu carne nu a mai fost fript orizontal, ci vertical, spre încântarea clienților, atrași de cum se tăiau feliile subțiri. Căci am uitat să vă spun, încă de pe la 1600 în Imperiul Otoman carnea se frigea pe băț, se tăiau felii subțiri și se făcea așa numitul cak kebab.
Din Turcia, kebabul s-a întors la arabi, sub denumirea de shawarma. A ajuns și la greci, cam în timpul războiului de independență al Turciei, condus de Kemal Ataturk, adică prin anii 1920. Elenii l-au denumit gyros și l-au făcut și de porc. Emigranții libanezi ajunși în Mexic, prin anii 1930 l-au latinizat, și l-au vândut ca taco al pastor.
Adevărata recunoaștere internațională a venit însă în 1945 când, la Istanbul, a fost servit de Beyti Guler în restaurantul său, al cărui prag a fost trecut de președinți, regi, staruri de cinema și miniștri. Inițial, doner kebabul era servit la farfurie, iar din anii 1960 a devenit sandviș. La Londra a ajuns în anii 1970, iar grecii au fost cei care au dus gyrosul la New York la începutul anilor 1970. Tot pe atunci imigranții turci au dus doner kebabul și în Germania. La noi a ajuns după 1990, adus de afaceriștii turci și arabi. În prezent, nu există țară în care să nu se găsească kebab și shawarma, însă rețetele diferă, adaptate specificului fiecăreia.
Porsiyon, pilavistu, iskender, durum, ekmekararasi, tombik sunt doar câteva dintre sutele de feluri de kebab. Servit în lipie și rulat, wrap, în pita, la farfurie, cu un fel de pita alături, cu varză, cartofi prăjiți sau pilaf, neapărat trebuie să fie însoțit de roșii, castraveți, de preferat murați, și ardei iuți copți la foc. Și musai pătrunjel, că o carne aromată, cum este cea de miel sau de oaie, are nevoie de arome puternice. A, și ceapă, Fie roșie, de apă, fie albă, important e să aibă un praf de sumac.
Însă, mare atenție mereu. Întâi la carnea reîncălzită, apoi la sosuri, mai ales cele pe bază de ou, folosite la lipii, dar și oferite separat, la farfurie Și vorbim aici de maioneza cu usturoi care stă la bază, care are un termen mic de valabilitate din cauza alterării rapide la cald.
Apoi, atenție la numărul de grăsimi și la cantitatea de sare conținută, pentru că ambele duc la creșterea greutății. Și în plus, mare atenție la igiena localului și a vânzătorilor. Bacteria E. Coli se transmite foarte ușor prin astfel de produse. Tocmai de aceea în Canada este recomandat să se frigă de două ori carnea, iar în Germania carnea rămasă seara nu mai poate fi vândută a doua zi.
Am uitat să vă spun. Ayranul, acel iaurt subțiat cu apă, merge de minune. De o bere rece, ce să mai zicem. Poftă bună!
