Ce să mănânci în caz de accident nuclear. În afara pastilelor cu iod.

Ce o să mănânci în caz de accident nuclear. Căpșuni iradiate Imagine de Nicholas Demetriades / Pixabay
Citește mai multe articole despre

Ai văzut și tu probabil dezbaterea legată de pericolul unui accident nuclear în Ucraina, unde centralele nucleare ajung frecvent sub tirul artileriei. Poate că ai primit deja de la medicul de familie rețeta pentru celebrele pastile cu iod. Sau poate că ai trecut de 40 de ani și nu ai primit. Oricum ar fi, stai liniștit(ă), sunt cam ca apa sfințită: nici nu te salvează, nici nu te omoară.

O să îți explicăm noi în continuare ce ar trebui să faci în caz de Doamne-ferește! Și nu doar cu pastilele minune. Dacă găsești pe altundeva un ghid publicat de oficialitățile române, lasă-ni-l în comentarii – te rugăm – ca să actualizăm articolul. Dacă nu găsești, nu te mira, citește în continuare.

O scurtă recapitulare

O să începem cu o mică lecție de fizică, pentru cei care au făcut liceul mai demult. Dacă stăpânești deja noțiunile de bază, te invităm să sari la partea despre cum ajunge radiația în mâncare.

Pe scurt (și extrem de simplist) tot ceea ce există în jurul nostru sunt atomi, adică materie, sau fotoni, adică lumină (sau, mai general spus, radiație – ca să includem aici și spectrul infraroșu, și radiația ultravioletă, și razele gama sau celebrele raze X, din laboratoarele medicale).

Atomii la rândul lor au un miez, numit nucleu, format din protoni și neutroni, și un înveliș electronic format din – ai ghicit! – electroni. Dintre aceste trei particule elementare doar protonii și electronii au sarcină electrică; neutronii sunt – ai ghicit din nou! – neutri. Partea șmecheră la protoni și neutroni e că sunt mult mai grei decât electronii. Dar electronii sunt mulți și zglobii.

Am putea vorbi o grămadă despre ce știu să facă protonii, neutronii sau electronii. Simplul fapt că ne citești acum pe un dispozitiv electronic, se datorează „voioșiei” electronilor, dar nu vrem să divagăm. Știm că am promis altceva.

Să mai spunem doar că atomii diverselor elemente chimice (acelea din tabelul lui Mendeleev: hidrogen, oxigen, carbon, iod, uraniu etc.) sunt definite de numărul de protoni din nucleu. De exemplu uraniul are 92 de protoni. pe de altă parte, ai auzit probabil de uraniu-238 sau uraniu-235. Ei bine, aceștia sunt izotopi ai elementului uraniu, varietăți de uraniu cu 92 de protoni, dar cu un număr diferit de neutroni. Izotopii, adică varietățile unui element chimic, pot fi stabile sau instabile. Oamenii de știință au descoperit cam 280 de izotopi stabili care apar în natură pentru un element sau altul. Majoritatea elementelor care au izotopi sunt găsite în zăcăminte în combinații ale izotopilor lor.

Problema însă o pun izotopii instabili, numiți și radioactivi, pentru că sunt activi și emit… radiație. Practic neutronii aceia în plus din nucleu nu-și găsesc locul și vor să plece de acolo. Uneori pleacă împreună cu alți protoni – aceasta este radiația alfa. Alteori determină plecarea unor sarcini electrice și avem radiația beta. În fine, alteori doar renunță la o parte din zvâcul lor pe care îl transferă unor fotoni de înaltă energie – radiația gama.

Radiația alfa e cea mai slabă, poate fi oprită de o foaie de hârtie. Radiația beta e de fapt un fel de flux electric – poate fi oprită de o tablă de aluminiu de câțiva milimetri grosime sau de un geam mai gros. Radiația gama e cea mai periculoasă. Fotonii ei sunt greu de încetinit – se folosesc blindaje serioase de plumb sau e nevoie de grosimi mari ai pereților de pământ pentru a ne asigura că suntem la adăpost.

Cum ne afectează radiația

Aici ar trebui probabil o paranteză despre cum ne afectează de fapt radiația și de ce vrem să ne protejăm de ea. O să o facem foarte scurtă.

Te-ai ars vreodată la soare, pe plajă? Aia era doar puțină radiație ultravioletă. A făcut un mic prăpăd la nivelul pielii (știi deja că expunerea excesivă la soare poate conduce la cancere de piele, nu?)

Ei bine, radiația gama se mai numește și radiație penetrantă pentru că nu se oprește la nivelul pielii. Trece prin corp ca prin unt și distruge tot – piele, organe, mușchi, oase, măduvă, sânge. Chiar și doze mici de radiație pot determina mutații la nivelul celulelor, disfuncții, cancere. Când radiațiile sunt puternice, apar înroșiri, ba chiar arsuri, plus afectări masive ale organelor interne – și asta fără să simțim inițial că ne expunem, pentru că nu avem receptori în piele pentru radiație gama.

Cum ajunge radiația în mâncare

Cu toate acestea, la radiațiile extreme descrise mai sus vor fi expuși doar oamenii din preajma unei eventuale explozii la o centrală nucleară sau cei aflați în raza unui atac cu arme nucleare.

Restul lumii, asemenea nouă, se teme de fapt de izotopii radioactivi emiși cu această ocazie în atmosferă sau în apă. Pur și simplu fumul, pulberea și scurgerile survenite cu această ocazie vor transporta în aer sau în apă izotopi radioactivi ai elementelor.

La nivelul aerului, respectivii izotopi pot ajunge în nori, de unde pot fi purtați peste tot prin lume, până în momentul în care se vor depune sub formă de precipitații și vor contamina solul și – din nou – apele.

Izotopii din apă se vor scurge, într-un fel sau altul, până în oceanul planetar. Sau –  ca să fim mai exacți, în cazul Ucrainei – până în Marea Neagră.

Nu te gândi însă că izotopii respectivi vor sta liniștiți acolo unde cad. Îți amintești? Sunt de fapt elemente chimice. Ele vor fi absorbite de plante, de animale, sau de viețuitoarele acvatice. În plus, erbivorele vor mânca plante contaminate. Carnivorele vor mânca erbivore contaminate. Oamenii vor fi imparțiali: vor mânca și plante, și erbivore, și carnivore. Ba chiar e posibil să bea și apă, sau bere (din hamei) sau vin (din struguri). Sursele de contaminare vor fi multiple.

În loc să fim expuși la radiații exterioare, sursele de radiație, deși mici, minuscule chiar, și slabe, foarte slabe, se vor acumula chiar în interiorul corpului nostru, unde vor face prăpăd printre celulele din jur.

Acum probabil că începi să îți pui două întrebări: cât de mult o să-mi țină de foame pastilele acelea de iod (că altfel de ce le-am primit) și ce altceva mai am voie să pun în meniu. Ei bine, avem o veste bună și mai multe vești proaste. Apoi mai sunt câteva vești așa și-așa.

Ce să mănânci în caz de accident nuclear. În afara pastilelor cu iod. - 2

Imagine din zona Cernobîlului de Wendelin Jacober / Pixabay

La ce folosesc pastilele cu iod?

Vestea bună e că pastilele cu iod nu sunt de mâncat. Iodul este unul dintre elementele pe care corpul uman nu știe să le sintetizeze, așa cum face bunăoară cu vitamina D, care e creată la nivelul pielii, atunci când stăm la soare (cu măsură). De aceea trebuie să ne luăm iodul din alimente și tot de aceea sarea de bucătărie din comerț e îmbogățită cu iod. În lipsa iodului apar tot felul de boli, mai ales la nivelul tiroidei.

Vestea proastă e că iodul are un văr malef… pardon, are un izotop radioactiv de care trebuie să ne protejăm în caz de contaminare nucleară. De fapt are vreo 30 și ceva de veri malefici, dar dintre ei, cel mai rău e iodul-131, care emite radiație beta și e cel mai cancerigen. Așa că luăm repede pastilele cu iod, iodul respectiv saturează tiroida, care nu mai poate absorbi versiunea radioactivă și stăm liniștiți.

Vorba vine. De fapt, pe lângă iod, alte două elemente prezintă izotopi radioactivi cu potențial periculos pentru organism: cesiu-37 și stronțiu-90.

Vestea și mai proastă este că cesiul reacționează cu apa și formează un compus hidrosolubil care apoi este preluat în corp într-un mod similar potasiului. Se acumulează în special în țesuturile moi. Autopsiile efectuate pe victimele de la Cernobîl au indicat că afectează preponderent pancreasul, unde determină apariția de tumori maligne.

Dacă cesiul seamănă cu potasiul, stronțiul seamănă cu calciul. Se acumulează în oase și în măduva osoasă, de aceea după accidentul de la Cernobîl autoritățile au recomandat eliminarea din alimentație a oaselor și măduvei. Rata de eliminare din organism e influențată de vârstă și sex, pentru că metabolismul osos diferă pentru diversele grupe de vârstă sau în funcție de sex. Cert e că nu îl vrei în organism pentru că determină cancere osoase și leucemii. Partea bună e că Albastrul de Prusia îl reduce semnificativ și în zonele afectate de accidentul de la Cernobîl animalele de fermă au fost tratate cu acest compus. Deci soluții există.

Mănânc și râd. Mănânc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.