În general, nu prea îți vine să gătești cu măsline. Cel mai des le mănânci așa cum le cumperi din magazin, alături de brânză și alte aperitive. Avem câteva idei care te vor ajuta să le integrezi în mai multe tipuri de preparate și avem și argumentele pentru care ar trebui să o faci.
Ce-ți vine prima dată în minte când te gândești la măsline? În afară de ulei de măsline. Să ne gândim puțin la mâncăruri cu măsline. În afară de praz cu măsline, mai e ceva? Mmm, nu prea? Poate un platou cu aperitive, pe care pui și câteva măsline? Bine, dar acela nu este un preparat. Ne-am gândit să-ți dăm câteva idei legate de ce ai putea să gătești cu măsline, dar mai întâi să vedem de ce ar fi bine să le incluzi mai des în alimentația ta.
De ce să mănânci măsline
Măslinele sunt fructe mici care cresc în copac și sunt înrudite cu mango, cireșele, piersicile, migdalele și fisticul. Au un conținut ridicat de vitamina E și antioxidanți. Există studii care spun că sunt bune pentru inimă și că au potențial de a proteja împotriva osteoporozei și cancerului.
Grăsimile sănătoase din măsline sunt extrase pentru a crea uleiul de măsline extravirgin, unul dintre componentele esențiale din dieta mediteraneană, care este una dintre cele mai sănătoase.
100 de grame de măsline au 115-145 de calorii, iar 10 măsline au aproximativ 59 de calorii. Măslinele conțin 75-80% apă, 11-15% grăsimi și 4-6% carbohidrați și o cantitate mică de proteine.
Înainte de a ajunge la maturitate, măslinele sunt verzi. Unele se înnegresc pe măsură ce se coc, altele rămân mereu verzi. Măslinele sunt marinate, apoi îmbuteliate sau ambalate în vid, unele cu tot cu sâmburi, altele fără sâmburi sau cu diferite umpluturi și condimente.
Când cumperi măsline în saramură, păstrează-le în lichid, la frigider, chiar și după ce deschizi borcanul. Iar când îți propui să gătești măsline, ține cont de faptul că, dacă le ții pe foc prea mult timp, pot deveni amare.
Dar ce poți să gătești cu măsline? În afară de a le pune în salate, sandvișuri sau pe pizza?
Ce să gătești cu măsline. 5 idei
1. Pâine cu măsline
De ce să faci pâine cu măsline, dacă o poți cumpăra de la tot felul de magazine? Pentru că, atunci când faci pâine acasă, tu decizi ce pui în ea și cât. Ce-ar fi să faci o pâine rustică simplă, a la Martha Stewart, în care să combini doar făină, apă, un praf de sare, drojdie instant activă, dar și măsline verzi feliate și cubulețe de brânză Gruyere?
O altă idee este să faci focaccia cu măsline și rozmarin. Rețete sunt destule, iar noi îți recomandăm să folosești măsline kalamata și rozmarin proaspăt.
2. Pastă tartinabilă de măsline
Dacă ai fost în vacanță în Grecia măcar o dată, sigur ai mâncat pastă de măsline. Grecii ți-o pun pe masă fie că vrei, fie că nu vrei. Și tot la cheremul lor e dacă o plătești sau nu, pentru că unii ți-o pun pe nota de plată fără drept de apel.
Dar poți să-ți faci singur pastă tartinabilă de măsline. Ai nevoie de măsline fără sâmburi (în saramură, nu în oțet), ulei de măsline, piper și usturoi. Pentru o pastă simplă, aceste ingrediente sunt de ajuns. Doar le pui în blender și le pasezi bine, apoi le ungi pe pâine. Dacă vrei ceva mai aromat, poți adăuga în pastă și roșii uscate, oregano, cimbru și oțet balsamic.
Sau poți face tapenade, care este o pastă de măsline în care se mai pun, pe lângă măsline și usturoi, capere și fileuri de anșoa, ba chiar și suc de lămâie, dacă vrei. Tapenade provine din regiunea Provence, din Franţa, și se servește întinsă pe pâine, dar şi împreună cu paste, orez, cartofi, ouă, legume, peşte, pasăre şi chiar carne roşie.
3. Mâncare de pui cu măsline
Mâncarea de pui cu măsline se face asemănător cu prazul cu măsline, numai că are carne de pui. E o tocăniță de pui cu măsline, ceapă, usturoi, sos de roșii și cimbru și e delicioasă cu mămăligă. Ideea este să folosești destul de multe măsline. De asemenea, poți să faci chiftele marinate cu măsline.
4. Măsline umplute, prăjite sau nu
Poți cumpăra măsline gata umplute cu ardei copt, brânză feta sau migdale. Dar acasă poți să le umpli cu orice îți trece prin cap! Poți să le umpli cu pastă de ficat, cu pastă de ton, cu cremă de brânză, cu pastă din unt și gălbenuș fiert, cu salată de icre, iar lista poate fi extrem de lungă!
În plus, acasă poți să umpli măslinele și apoi să le treci printr-o compoziție de pané, adică ou bătut, făină și pesmet, apoi să le prăjești în ulei încins. Sunt un aperitiv de efect la orice petrecere.
5. Salată de măsline
Suntem obișnuiți să punem o mână de măsline în salata orientală sau în cea de ton. Dar ce-ai zice de o salată de măsline care să aibă măsline ca ingredient principal?
Salata de măsline se face din măsline verzi, măsline negre, ulei de măsline, țelină, conopidă, morcovi, ardei dulce, ceapă, capere, pătrunjel, ardei iute, oregano, usturoi, oțet, ierburi aromate și condimente. Evident, măslinele se pun în cantitate mai mare. Această salată este întâlnită mai des în bucătăria siciliană și în cea mediteraneană, dar o folosesc și americanii destul de des, în sandvișurile lor de tip muffuletta.