Ce să gătești cu tulpini de ciuperci: 3 idei

tulpini de ciuperci Imagine by skeeze de la Pixabay
Citește mai multe articole despre

N-are sens să arunci o mână de tulpini de ciuperci la gunoi atunci când pregătești niște ciuperci umplute minunate. Există preparate în care le poți folosi fără probleme. 

Nimic nu ne întristează mai tare decât risipa de mâncare bună. Mereu încercăm să găsim preparate în care să folosim diferite părți ale alimentelor pe care poate am putea să le aruncăm la gunoi. Dar de ce să faci asta când poți să faci preparate delicioase care să conțină tulpini de ciuperci sănătoase și gustoase.

Ca să nu mai zicem că, în timp ce ți se gătesc ciupercile la cuptor, mai poți pregăti un fel de mâncare suplimentar. Asta da eficientizare a timpului petrecut în bucătărie!

Iată rețeta noastră preferată pentru ciuperci umplute!

3 idei pentru tulpini de ciuperci

1. În supe

Poți face supe-creme cu tulpini de ciuperci care ți-au rămas în bucătărie. Nu trebuie decât să adaugi câteva ciuperci și să creezi rețeta ta preferată. Nu-ți face griji, tulpinile au și ele un gust intens și delicios, deci nu pierzi nimic la capitolul savoare. Și dacă faci o supă-cremă, aspectul preparatului cu tulpinile în el nu are de ce să te îngrijoreze. Pur și simplu aruncă totul în blender și treaba e aproape gata!

2. În omlete

Atunci când faci o omletă cu ciuperci, nu ești nevoită să folosești ciupercile întregi. Mai ales dacă faci o omletă ca la carte și împăturești bucățile de ciuperci în ouăle gătite. Ai grijă doar să le tai în bucăți și să le gătești puțin înainte să le adaugi peste ouă, pentru că ouăle se vor găti ceva mai repede decât ciupercile. Poți să faci același lucru în frittate sau quiche-uri.

3. Pe post de umplutură

Am tot vorbit de ciuperci umplute, dar merită să vorbim despre cât de bine merg tulpinile de ciuperci ca umplutură în sine. Le poți folosi ca să faci rulade de carne sau să le tai în bucățele și să umpli legume cu ele! Gătește-le alături de ceapă, usturoi, spanac sau orez fiert și apoi folosește amestecul pentru a umple ce-ți poftește inima!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *