Ce să-i (mai) pui copilului la pachet?

Sandviș pentru copii Foto: PIxabay
Citește mai multe articole despre

Sandvișul este unul dintre cele mai versatile preparate culinare. Și oricât ai fi de pretențios la mâncare, nu se poate să nu găsești sandvișul care ți se potrivește. Cu una, două sau chiar trei felii de pâine, simple sau prăjite. Cu legume, carne, ouă, brânză, șuncă. Cu sos sau fără, dar cu multă poftă. O masă ideală pentru copii la școală, pentru tine la serviciu sau pentru toată lumea la picnic.

Dar pentru a reuși să faci o gustare perfectă pentru copilul tău nu uita două sfaturi de bază:

  • ține cont de gusturile lui
  • variază

Gustările de la mijlocul dimineții și de la mijlocul după-amiezii ne ajută să ne fie mai puțin foame la prânz și la cină. Ține însă cont că gustarea nu trebuie să depășească 5-10% din caloriile consumate pe parcursul întregii zile. Iar alegerea unei gustări diferite în fiecare zi contribuie la adoptarea unui stil alimentar corect și echilibrat.

Idei sănătoase pentru burtici fericite

Brioșe, dulci sau sărate

O idee salvatoare în orice moment! Ai nevoie de 1-2 ouă, câteva cubulețe de ardei roșu și câteva măsline. Pentru o pată de culoare, poți adăuga puțin mărar și/sau spanac. Bați ouăle ca pentru omletă și le amesteci cu celelalte ingrediente. Poți completa și cu puțină șuncă sau cubulețe de salam. Pentru consistență, poți adăuga și o lingură de făină, dar nu e obligatoriu. Dacă ai forme de brioșe, le ungi cu puțin unt și pui compoziția, cu o lingură, în fiecare formă. Sau poți folosi o tavă obișnuită în care așezi forme de hârtie, tot pentru brioșe. Și mai simplu: faci o omletă, o rulezi și o tai bucăți potrivite. Pentru varianta dulce, alege stafide, bucățele de nuci sau merișoare. Dă-ți frâu liber imaginației! Le dai la cuptor pentru 15-20 de minute… și gata!

Quesadilla

Ai nevoie de o lipie, 2-3 fâșii de piept de pui la grătar, cașcaval și o frunză de salată verde, spanac sau 1-2 felii de avocado. Încălzești lipia pe un grătar încins sau într-o tigaie. După 1-2 minute, întorci foaia și pui compoziție doar pe jumătate din lipie: dacă vrei, poți unge mai întâi lipia cu puțină cremă de brânză. Adaugi fâșii de piept de pui, frunza de salată sau de spanac verde, avocado și cașcavalul. Acoperi ingredientele cu jumătatea de lipie liberă și gata quesadilla! Lași să se răcească puțin, după care o tai în bucăți potrivite și o pui în cutia pentru sandviș.

Semințe și fructe uscate

Sunt foarte sănătoase, și câștigi foarte mult timp în pregătirea caserolei pentru școală. Important e să le accepte cel mic. Poți alege: migdale, fistic, miez de semințe de floarea soarelui sau de dovleac, caju, smochine, stafide, caise deshidratate sau merișoare. De asemenea, dacă le consumă în prima sau a doua pauză, poți combina câteva dintre aceste semințe cu câteva felii de fructe: kiwi, banane, kaki, mango. Le stropești cu puțină zeamă de lămâie, pentru a preveni oxidarea.

Sandviș cald cu șuncă, mozzarella sau brânză gouda

sandviș

Sandviș cu piept de pui, avocado și roșii
Foto: Pixabay

Alege o mini-baghetă simplă sau cu semințe, în funcție de preferințele copilului. Mai ai nevoie de o șuncă cât mai proaspătă și cu un conținut ridicat de carne. Pune o felie de gouda sau de mozzarella peste șuncă sau invers și pune sandvișul în aparatul de făcut sandvișuri. După ce e gata, îl lași să se răcească puțin, adaugi 2-3 felii de castravete proaspăt sau o frunză de salată și-l pui în cutia pentru sandviș. La școală, copilul va consuma un sandviș delicios.

Cutiuța cu surprize

Ai nevoie de o cutie pentru gustări, compartimentată. Îți va fi de mare ajutor pentru a-i putea pune copilului (mai mic în cazul acesta) câteva felii de măr (stropite cu zeamă de lămâie) sau un măr tăiat și legat cu elastic, pentru a rămâne lipite bucățile. În funcție de sezon, poți adăuga câteva caise, rondele sau bețișoare de morcov, 2-3 prune sau bucăți de banană, tăiate cu coajă. Dacă există spațiu, pune-i și o furculiță de unică folosință, dacă nu, câteva scobitori. Te mai poți inspira și de aici.

Nu uita să faci asta în fiecare zi pentru copilul tău! Astfel, el se va obișnui să mănânce corect și sănătos!

Ai alte idei? Lasă-ne un comentariu, abia așteptăm să îl citim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *