Dulce? Carbohidrați? Grăsimi? Fast food? Chipsuri? Ciocolată? Cu siguranță ai poftit măcar la una dintre ele, în ultima săptămână. Pentru că dacă ne spui că ți-a fost poftă de un măr s-ar putea să nu te credem. Ce reprezintă fiecare poftă în parte, ce carențe ai în organism și cum te poți lupta cu ele, afli de aici.
O poftă este dorința ardentă pentru un ingredient sau o mâncare anume. Uneori, această dorință e de necontrolat și persoana respectivă nu se va opri până nu și-o va satisface, chiar dacă mustrările de conștiință și vina își vor face imediat simțită prezența.
Poftele sunt o mare problemă pentru adepții unui stil sănătos de viață sau pentru cei ce țin o dietă. Vestea bună e că durează între 3 și 5 minute, potrivit specialiștilor, și că pot fi contracarate.
Diferența dintre poftă și foame
Pofta este, de cele mai multe ori, de natură emoțională și poate să apară la foarte scurt timp după ce ai mâncat, iar printre emoțiile care o cauzează se numără stresul, plictiseala, supărarea, anxietatea etc. Însă poftele pot fi cauzate și de lipsa unor substanțe din organism.
Foamea e de natură fizică, apare la câteva ore după masă, este însoțită uneori de mici migrene, de senzații de moleșeală, iar poftele ce o însoțesc sunt multiple, nu se concentrează doar pe un anumit produs. Pe românește, ai mânca și pietre. De aceea, atunci când poftești la o aripioară prăjită sau la o felie de pizza plină de mozzarella care se întinde, întreabă-te mai întâi dacă ai mânca un măr în locul lor. Dacă răspunsul e „Da“, înseamnă că ți-e foame cu adevărat. În caz contrar, ar fi mai bine dacă te-ai abține, în special dacă ești la dietă.
Unii oameni poftesc la dulce, alții la sărat sau la o cola. Dar ce înseamnă fiecare poftă în parte?
Pofta de alimente grase/grăsimi
Dacă vrei brânză, mâncare prăjită sau orice altceva bogat în grăsimi, ar putea fi un semnal că organismul are nevoie de mai mulți acizi grași esențiali. Îi poți obține din alimente sănătoase precum pește gras (macrou, somon), ouă întregi sau avocado.
Pofta de carbohidrați
Dacă vrei să mănânci carbohidrați (pâine, paste, cartofi) acesta este un semn că ai nevoie de energie, mai ales dacă ții o dietă. Nu te îngrijora, e un lucru firesc, deoarece un dezechilibru energetic (un consum mare de energie în raport cu un număr redus de calorii) este singurul mod de a pierde în greutate. Poftele de glucide (dulciuri), însă, pot indica fluctuații ale glicemiei. Completează-ți dieta cu alimente bogate în carbohidrați complecși precum leguminoasele și cerelale integrale, dar și cu alimente bogate în fibre: varză, broccoli, banane.
Pofta de zahăr
Zahărul este o poftă dificil de gestionat. Este un aliment total de substanțe nutritive esențiale, ceea ce înseamnă că organismul tău nu are nevoie de hrană. Cel mai probabil, corpul îți cere o „porție“ rapidă de energie (zahărul conține glucide în proporție de 100%). Încearcă să gestionezi „criza“ consumând fructe, mai ales fructe de pădure, în combinație cu proteine (iaurt, brânză de vaci), pentru o senzație de sațietate. În plus, bea puțină apă. Experții cred că pofta de zahăr apare când suntem ușor deshidratați.
Pofta de alimente sărate
Unii oameni ar mânca tot timpul snackuri sărate, chipsuri, covrigei etc. Această dorință este legată de stres, deshidratare sau un dezechilibru electroltic. Electroliții sunt substanțe chimice prezente în corp, care au funcții importante, de la reglarea bătăilor inimii și până la funcția motorie. Dacă nu reușești să te abții de la a ronțăi tot timpul, poți opta pentru o gustare sănătoasă cum ar fi nuci, migdale sau chiar floricele.
Pofta de ciocolată
Ciocolata este o combinație de grăsimi și carbohidrați, dar conține, de asemenea, vitamine și minerale (din pudră de cacao și unt de cacao). Deci corpul tău ar putea cere magneziu, crom sau vitamina B, precum și grăsimi esențiale. Încearcă migdalele (conțin magneziu) sau ciocolată neagră, cu minimum 70% cacao. Vei obține ceea ce organismul tău are nevoie și îți vei satisface și dorința de ciocolată.
Pofta de băuturi carbogazoase
Multe persoane spun că nu pot „funcționa“ fără cola sau altă băutură dulce și acidulată. Organismul are nevoie de energie pe care și-o ia din zahăr și cafeină. Înlocuiește sucurile cu apă minerală carbogazoasă în care pui felii de lămâie, portocală, mere, piersici sau frunze de mentă.
Cum să contracarezi poftele
Cum spuneam, poftele sunt cauzate de o stare emoțională, deci este bine să umbli la cauze pentru a înlătura efectul.
- Redu nivelul de stres. Este una dintre cauzele mâncatului emoțional. Femeile stresate poftesc mai mult la dulciuri decât cele calme, a arătat un studiu.
- Bea apă. Pofta de anumite alimente și setea dau senzații foarte asemănătoare în creier. De aceea, când tânjești după ceva, poate însemna doar că ești deshidratat. Bea 1-2 pahare de apă și așteaptă 15 minute.
- Consumă suficiente proteine. O dietă sănătoasă conține mai multe surse de proteine (carne, lactate, leguminoase etc), iar aceste alimente, de obicei sățioase, reduc poftele. Un studiu realizat în SUA pe bărbați a arătat că o dietă bogată în proteine a redus cu 50% dorința de a trișa și a mânca ceva dulce pe timpul nopții.
- Menține-te ocupat. În momentul în care apare o poftă, fă ceva care să-ți distragă atenția! Sună pe cineva și stai de vorbă 10 minute, du gunoiul, ieși la o plimbare. Poftele dispar repede dacă ai o altă activitate asupra căreia să te concentrezi.
FOTO: Pixabay.com