Cele mai bune cure pentru mahmureală din întreaga lume

Ciorbă de burtă

Dacă o supă de găină te pune pe picioare după o răceală zdravănă, nimic nu te revigorează după o noapte de delir bahic ca o ciorbă acră și fierbinte. Sau poate o ciorbă și o bere. Sau…

În lumea mahmurelilor teribile, a durerilor de cap crunte și a amneziei legate de noaptea care tocmai s-a încheiat, oamenii au nevoie de un remediu rapid pentru a-și reveni. Evident, apă, multă apă, căci o cauză a stării mizerabile de după o noapte de beție este deshidratarea. Apoi de mâncare. Peste tot în lume, oamenii au găsit în diverse preparate cura pentru (marea) mahmureală.

Iar dacă în precedentul articol v-am arătat diverse moduri în care să vă „iubiți“ ficatul, acum vă invităm să vă “dregeți“.

România

De la grădiniță la cantina corporatistă, de la weekendurile la bunica până la pachetul trimis de mama pe tren, ciorba e nelipsită de pe mesele românilor. Sățioasă, abundentă, versatilă, gustoasă, ciorba e o mâncare completă. Cu carne sau fără, cu tăiței sau fidea, acrită cu borș, corcodușe sau zeamă de varză, dreasă cu ouă sau nu, ciorba devine un spctacol și o masă în sine. Mai ales dacă e completată de un ardei iute, fie verde și crocant, fie murat în oțet, și de smântână grasă și cremoasă. De aceea nu e de mirare că după orice nuntă sau botez, toți ai casei se adună să se „dreagă“ cu o ciorbă de potroace. Cea de văcuță sau cea de burtă nu-s nici ele de refuzat, la fel ca un borș de pește, după o noapte lungă de… povești pescărești.

Ciorbă cu inimi și pipote de pui

După o noapte de pahar, pe lângă o ciorbă fierbinte, din moși strămoși sunt recunoscute puterile magice ale moarei de varză. Adică zeama aceea acră și sărată, ușor înțepătoare, aromată și neapărat rece.

Iar dacă nimeni nu mai pune de cu noaptea oalele pe pirostrii, ca odinioară, să-și întâmpine în zori clienții cheflii, nu același lucru îl putem spune despre cei care învârt rotisorul de shaorma, un alt remediu pentru mahmureală preferat de români în ultimii ani. Și e de înțeles, căci shaorma cu de toate chiar are de toate: proteine, grăsimi, carbohidrați. Ucigătoare combinație: și de mahmureală, și de dietă.

Rusia

Până în 2011, în Rusia, berea era încadrată, oficial, la băuturi non-alcoolice. De aceea ne gândim că rușii nu se încurcă cu „sucuri“, atunci când vor o noapte de pomină. Vodca e la fel de sfântă ca agheasma și se bea tot cu înghițituri mici, numite shoturi. După multe pahare sparte, un cazacioc și-un leșin, se bea din nou: zeamă acră de murături. Acesta este remediul rușilor și îi înțelegem perfect. Lichidul sărat provoacă sete, iar apa este primul lucru de care ai nevoie pentru deshidratarea de a doua zi.

Franța

Aici amețești numai când vezi lista cu vinuri, la restaurant. Iar o seară la o podgorie se va lăsa cu un „Oh là là!“ a doua zi dimineață, când se va învârti camera. Doctoria francezilor se numește cassoulet și conține următoarele „substanțe“: fasole boabe scăzută, carne de rață sau de gâscă, untură, cârnați și ierburi aromatice. Parcă merge și un pahar de vin roșu după.

Mâncare de fasole în stil franțuzesc (Cassoulet)

Italia

Aici nimic nu începe și nu se termină fără un espresso. După o noapte „mamma mia“, nimic nu începe fără un espresso dublu. Cafeina acționează asupra etanolului (alcoolul etilic care intră în componența băuturilor) și reduce migrenele. Dar poate italienii nu vor să le reducă de tot, de aceea au inventat caffe corretto, adică espresso peste care toarnă un strop de tărie: sambuca sau grappa.

 

Australia

Micul dejun al „campionilor“ nopții trecute pare desprins din stilul de viață perfect instagramabil al unui influencer: pâine prăjită cu avocado și ou poșat. Remediul australienilor are totuși o „scuză“: avocado coține Magneziu, un element important de „luptă“ împotriva alcoolui rămas în organism. Magneziul rupe catenele de alcool și ajută la eliminarea rapidă a acestuia din corp.

Cele mai bune cure pentru mahmureală din întreaga lume

Fotografie creată de Daria Shevtsova, de la Pexels

Germania

Dacă berea merge cu cârnăciorii, iar după wurști urmează și mai multă bere, cura nemților pentru mahmureală pare mai mult venită de pe tărâmuri nordice: hering marinat, cu ceapă și cornișoni în oțet. Și aici explicație e simplă: mâncarea fermentată (heringul marinat) conține electroliți, adică niște săruri care ajută organismul să stea hidratat.

Marea Britanie

Nimeni nu petrece ca britanicii. Sau ca britanicele. De aceea cura lor pentru mahmureală este la fel de spectaculoasă și bogată. Iar aici vorbim despre micul dejun clasic englezesc, unde pe o farfurie uriașă ți se servesc: iahnie de fasole, ou ochi, sângerete, cârnat prăjit, bacon și pâine prăjită. O mâncare bogată în grăsimi ajută la absorbția mai rapidă a alcoolului.

Mexic

La fel ca românii, mexicanii știu că nu ai nevoie de argumente pentru ciorba de burtă. Doar de palincă. Pardon, tequila. Leacul lor este o supă densă din burtă de vită, bine condimentată cu ardei iute, lime și coriandru.

SUA

Am fi fost dezamăgiți dacă în California petrecerea n-ar fi continuat cu altă petrecere. De aceea, cea mai bună cură pe Coasta de Vest este cocktailul Bloody Mary. Proporția de suc de roșii și vodcă rămâne la aprecierea fiecăruia. New York-ul este tradiționalist și mizează pe clasicul și deliciosul sandviș cu ou ochi și bacon prăjit.

Africa de Sud

După o noapte grea, e greu să mănânci singur o omletă din ouă de struț. Asta pentru că unul singur echivalează cu 20 de ouă de găină. Totuși, leacul celor din Africa de Sud este acest fel de mâncare. Iar asta pentru că ouăle de struț sunt foarte bogate în Magneziu. Ce spuneam mai sus de Magneziu? Cu siguranță prietenii de pahar nu vor refuza o invitație la masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *