Chiftele din burtă de vită, măcelarii știu de ce!

Chiftele din burtă de vită Foto: Wikimedia Commons / swt666

Ne-am obișnuit cu toții cu celebrele chifteluțe de porc sau din carne de porc amestecată cu carne de vită. Le putem face și din pui, sau, în Deltă, din carne de pește. Dar ce ziceți de chiftele din burtă de vită?

Da, da, delicatesa din ciorba aia specifică României se poate transforma într-o chifteluță deosebită. Secretul acestei specialități măcelărești din zona Bucureștiului, în cele ce urmează.

Vedetă e clar burta de vită. Așa că nu trebuie pusă cu zgârcenie. Cel puțin două, dacă nu chiar trei kilograme. Și trebuie tratată ca un star. Adică, e mofturoasă și trebuie curățată bine înainte de a fi răsfățată la fiert. Și nu stă oricât, ci cam patru-cinci ore, la foc mic, până, vorba românului, se topește. Dar, mare atenție, e pentru chiftele, deci nu trebuie pusă cu piper boabe sau foi de dafin ca să fie aromatizată!

După ce a fiert, se transformă, se taie bucățele mici și se dă prin mașina de tocat ca să iasă o pastă. Deși se spune că pâinea în chiftele e pusă ca să fie „întinsă” carnea, să iasă cât mai multe, ei bine burta, ca o vedetă, are nevoie de textura pâinii. Dar nu de orice pâine. O jumătate de franzelă bine înmuiată în lapte este ideală pentru a completa pasta.

Și, acum e rândul aromelor: mărar tocat cât mai mărunt, ceapă și ardei trase un pic la tigaie și scurse bine de ulei, morcov dat pe răzătoarea mică și, cum să nu, usturoi pisat mărunt și din belșug, ca să știe lumea că am mâncat o chiftea. Că vorba aia, nuntă fără lăutari nu se poate, așa  nici chiftea fără usturoi.

Ca să se lege, avem nevoie de ouă, iar gustul se potrivește cu sare piper și boia. Iese o nebunie de pastă, care, înainte de a intra în tigaia cu ulei încins pentru a-și schimba culoarea și a prinde un gust memorabil, trebuie să stea măcar o jumătate de oră ca să se întrepătrundă aromele. O coajă fină este dată de trecerea prin făină la prăjire, iar dacă preferați una crocantă, treceți biluța prin pesmet.

Sigur merge cu muștar și cu pâine, dar și mai bine merge cu un piure sau cu cartofi la cuptor. E o mâncare măcelărească, necivilizată, așa că nu are nevoie de ceva fin. Zdrobiți doar cartofii, cu mult unt. Dar cere un vin alb tânăr și zglobiu. Sau, dacă renunțați la cartofi, luați din frigider o bere rece. Sau două, ca să nu faceți drumuri dese.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *