Cine poate refuza gogoșile cu mere?

Gogoși cu mere Foto: Wikimedia Commons / Lionel Alorge

Indiferent unde mergeți în lumea asta, mirosul de gogoși este înnebunitor. Se simte de la o poștă, acel amestec de prăjeală cu zahăr vanilat, de o iau razna neuronii și declanșează inundații de salivă mai ceva ca reflexul lui Pavlov. Și dacă ar fi doar asta, ar fi simplu, dar dacă în amestec intră și mere și scorțișoară, dovedești tuturora că cel mai scurt drum de la tine, din punctul A, la gogoșerie, punctul B, este linia dreaptă. Cu toate necazurile ce ar putea fi cauzate de punerea în practică a deciziei!

Deși este la origine austriacă, pentru că se trage din minunatul ștrudel cu mere, sau apfelstrudel, dacă preferați pe nemțește, rețeta noastră de gogoși cu mere este cam… muntenească. Și muntenească de oraș, nu de țară, deși a ajuns exportată și acolo. Adică, a luat din Banat ștrudelul – deh, reminescențele ocupației austro-ungare – și l-a românizat. Întâi de toate a fost plăcinta cu mere, iar apoi gogoșile. Și ce gogoși! E ceva rău în asta? Nici vorbă, căci și dincolo de ocean, în SUA și Canada se mănâncă gogoșele cu mere după ce au fost înecate, la propriu, în sirop de arțar.

Haideți să vedeți cât de simplu se fac! Și asta pentru că nu sunt din aluat similar celui de gogoși tradiționale, care este de fapt un aluat de cozonac.

Așadar, începem cu coca. În funcție de câte gogoși vreți să faceți, sau mai bine zis cu câte calorii vreți să vă răsfățați, pe dumneavoastră sau pe musafiri, alegeți numărul de ouă. Două, patru sau șase. Amestecate cu un praf de sare până se omogenizează, apoi vine puțin unt topit și făina. Dar nu toată o dată. Încorporați o treime, apoi faceți loc în compoziție și pentru puțin praf de copt, ca să ne crească gogoșelele, iar făină, și tot așa până iese un aluat cleios, dar fără niciun cocoloș. Iar de acum, trecem la sport. Un sport nou, o probă neolimpică, dar la care trebuie să fim campioni pentru că… altfel ni se oxidează merele și se vor închide la culoare. A, și dacă tot am vorbit de mere, trebuie să alegeți. Fie un soi parfumat, fie unul dulce, fie unul zemos. De la Ionatan, la Florina sau Golden. După preferință!

Și nu le dați pe răzătoare, cum mulți bucătari ne sfătuiesc, pentru că nu le veți mai simți aroma. Tocați-le cât de mărunt vreți, dar din cuțit și aruncați-le repede în aluat. După gust, aruncați și un pumn de stafide galbene (mă rog, albe în comerț) rehidratate în apă (de această dată NU le rehidratăm în coniac pentru că ajung în special la copii). În baie de ulei apoi, merele își vor lăsa gustul și aroma, în vreme ce aluatul le va strânge într-o îmbrățișare crocantă. Ce mai rămâne ca să desăvârșim opera de artă? Să montăm capcana olfactivă. Un praf de zahăr pudră, amestecat cu scorțișoară și zahăr vanilat.

În încheiere, vă propun să facem un pariu. Dacă ați făcut gogoșele doar din două ouă, noi suntem siguri că se vor termina înainte să se sature toată lumea. Parol!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *