Cu ce să mănânci ratatouille, când îl servești ca garnitură

Cu ce să mănânci ratatouille, când îl servești ca garnitură - 1

Au început să apară legume frumoase în piață, iar roșiile au început să aibă gust. Începe sezonul în care poți să mănânci ratatouille săptămânal. Deși e un preparat consistent în sine, îți spunem și cu ce poți să-l servești ca garnitură.

În caz că ai rămas cu impresia că Ratatouille e numele șoricelului din lungmetrajul animat, află că pe mica rozătoare o cheamă, de fapt, Remy, iar ratatouille e denumirea unei tocane de legume care provine din regiunea Provence a Franței. Numele complet al felului de mâncare este ratatouille niçoise.

E un preparat care merită să se afle cât mai des pe mesele noastre vara, pentru că se face din legume de sezon, e simplu de făcut și foarte gustos.

Cu ce să mănânci ratatouille, când îl servești ca garnitură - 2

Cum se face ratatouille – varianta clasică

Ca să faci ratatouille, ai nevoie de roșii (caută să fie cât mai gustoase și cărnoase), dovlecel, ardei, ceapă și vinete. Toate acestea trebuie spălate bine și apoi tăiate rondele. Mai ai nevoi de un sos de roșii, pe care să îl faci acasă, pasând cu blenderul roșii împreună cu unele din următoarele ingrediente, la alegere, în funcție de gust: usturoi, câteva felii de ceapă roșie, cimbru, busuioc, ierburi de Provence, ulei de măsline, oțet, sare, piper, fulgi de chili.

Apoi, în timp ce preîncălzești cuptorul, toarnă sosul de roșii pe fundul unui vas termorezistent și nivelează-l. Peste acest sos, așază feliile de legume în șir, alternând culorile: o felie de roșie, una de dovlecel, ardei, ceapă, vânătă. Continuă să alternezi feliile de legume până când obții o spirală. Presară sare și stropește cu puțin ulei de măsline, apoi dă vasul la cuptor, la foc mediu, în jur de o oră sau până când legumele sunt moi.

Cu ce să mănânci ratatouille, când îl servești ca garnitură - 3

Cu ce să mănânci ratatouille

Poți să mănânci ratatouille ca fel principal, alături de o lingură de smântână sau cu un sos tzatziki, pentru că e un preparat bogat ca gust și textură, dar și cu multe substanțe nutritive. Dar poți să mănânci ratatouille și ca garnitură, alături de un preparat principal. Iată cu ce se potrivește cel mai bine:

1. Cu pui

În general, ratatouille se mănâncă vara, când legumele sunt în sezon și au gust mai bun. Tot vara, mâncăm, în general, mai ușor. Așa că fripturile la grătar sunt o alegere des întâlnită. Puiul la grătar e o alegere extraordinară, când vrei să mănânci ratatouille cu un preparat din carne, dar e grozav și cu vită, miel sau alt tip de carne. Grătarul adaugă un strop de asprime cărnii, astfel încât dulceața legumelor din ratatouille să fie echilibrată.

2. Cu pește

Dacă vrei să mănânci sănătos sau ai poftă de o cină ușoară, servește ratatouille cu pește. Cele mai bune variante de a găti peștele ar fi la aburi sau en papillotte, adică împachetat în hârtie de copt împreună cu un strop de unt, apoi la cuptor. Și peștele la cuptor e foarte bun împreună cu ratatouille.

3. Cu omletă

Omletele se fac rapid, ușor și pot fi mâncate într-o mulțime de combinații. Merg foarte bine în combinație cu ratatouille. Dacă vrei să arate special în farfurie, poți să umpli omleta cu legumele ratatouille, ca pe o clătită. Acest preparat simplu poate fi pus pe masă și oaspeților, alături de o salată fresh, și o să pară mai sofisticat decât e.

4 Cu ou poșat și salată verde

Ratatouille e un preparat care are un gust chiar mai bun la o zi după ce a fost gătit. Așa că, dacă ți-a mai rămas din ziua trecută, scoate vasul din frigider și pregătește o cină super rapidă. Prăjește o felie de pâine și pune peste ea un ou poșat. Pe aceeași farfurie, așază alături legume din ratatouille și o salată fresh din rucola, baby spinach și puțină brânză de capră. Un deliciu!

5. Cu paste și parmezan

O altă variantă vegetariană e să mănânci ratatouille împreună cu paste fierte (penne, fussili, linguine), peste care să adaugi parmezan ras. Dacă nu ai parmezan, poți folosi cașcaval sau un alt tip de brânză, de preferat o brânză tare. Și această combinație se poate face cu legume gătite cu o zi înainte, preparatul va fi grozav!

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *