Pentru orice român, vara aduce câteva plăceri pe care puține alte popoare le înțeleg. Salata de roșii (cu sau fără brânză), în sosul căreia plutesc „bărcuțele“ de pâine proaspătă, pepenele copt perfect, scos de la frigider, și salata de vinete cu ardei copți. Și cine nu-și dorește ca această fericire să țină tot anul?
Ei bine, dacă roșiile cu gust de vară și pepenii trosnind de dulceață nici vorbă să poată fi conservate, pentru vinete și ardei avem soluții. Nu una, ci mai multe, spre fericirea tuturor mâncăcioșilor.
Au și alții salatele lor (baba ganoush sau moutabal), cărora nu le contestă nimeni aromele înnebunitoare de uleiuri fine și condimente exotice. Dar nici neaoșa salată de vinete coapte pe flacără, bine scăldate în ulei de floarea soarelui, cu multă ceapă nu e mai prejos.
Vinete coapte cu aromă de fum
O găsim și-n varianta comercială, ambalată la caserolă, în rafturile hipermarketurilor, și în varianta corporatistă de cantină. Dar cea mai bună rămâne, evident, cea preparată din vinete coapte pe foc de lemne. În plus, fumul ajută la distanțarea socială. Iar dacă ustensila cu pricina sau curtea vă lipsește, se acceptă și varianta vinetelor coapte pe aragaz, direct la flacără, pentru că gustul ușor afumat este ceea ce completează cu-adevărat salata de vinete. Există și varianta cuptorului, variantă în care veți obține un miez copt, dar destul de apos și nicidecum îmbogățit cu aroma de fum.
Așadar, se aleg vinete mari, bine coapte, iar un indiciu este culoarea cât mai închisă: vinețiu spre negru. Se coc întorcându-se rapid pe toate părțile.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții, iar cineva se poate să vă fi dat, la un moment dat, un „pont“: să curățați vinetele sub jet de apă. Este metoda perfectă de a pierde toată aroma și acel minunat gust afumat. De aceea, evitați-o cât puteți. Vinetele se curăță cât sunt fierbinți, lucru nu tocmai ușor, dar dacă le puneți pe un tocător și vă ajutați de două linguri, operațiunea va deveni mult mai rapidă și mai puțin chinuitoare. Odată obținut miezul cel copt și aromat, se presară un praf de sare grunjoasă și se lasă la curs.
Citește și
O variantă simplă și foarte eficientă de conservare este congelarea lor. De asemenea, se pot pune în borcane potrivite ca mărime, sărându-le din abundență, apoi presându-le cu o lingură penrru a elimina bulele de aer. Se toarnă o peliculă de ulei la suprafață, se sigilează borcanele și se fierb pe baie de aburi aproximativ o oră, apoi se păstrează într-un loc răcoros până când își vor îndeplini menirea: aceea de a deveni o delicioasă salată de vinete în miez de iarnă.
Cu ardeii copți lucrurile se desfășoară la fel. Se aleg cei mari, roșii și cărnoși, cu miros proaspăt, apoi se coc până ce-și strigă „focul“, pocnind și fâsâind. Se curăță de coaja arsă, cu mențiunea că este bine să îndepărtați cotorul și toate semințele, deoarece acestea pot fermenta uneori, stricând astfel îmtreg borcanul. Păstrați doar pulpa ardeilor, pe care fie o congelați, în pungi închise etanș, fie o marinați într-o soluție făcută din apă (3 părți), oțet (1 parte), sare grunjoasă și puțin zahăr. De asemenea sigilați borcanele și le fierbeți pe baie de aburi, 45 de minute.
În lungul lor drum către iarnă, aceste legume minunate s-ar mai putea rătăci într-o salată ad-hoc sau o zacuscă delicioasă. Dar și ce bucurii văratice vor aduce cele care vor „supraviețui“.
FOTO Pixabay
Bu