Cum se folosește oțetul balsamic în bucătărie și ce beneficii are

Cum se folosește oțetul balsamic în bucătărie și ce beneficii are - 1 Cum se folosește oțetul balsamic în bucătărie și ce beneficii are Imagine: Harry axalant, Pixabay
Citește mai multe articole despre

De vreo 19 ani nu-mi lipsește oțetul balsamic din casă. Asta nu înseamnă că îl și folosesc constant sau că știam prea bine cum să-l folosesc. Da, oțetul balsamic este un ingredient pe care uneori nu știi cum să-l întrebuințezi, dar care îți poate rezerva surprize delicioase. Sunt suficiente câteva picături pentru a transforma o mâncare mai puțin plăcută într-una specială.

Cu un parfum aparte și o culoare neagră sau maro închis, oțetul balsamic este un condiment cu caracteristici unice, produs de secole în Italia, în special în fabricile de oțet din Modena și Reggio Emilia. Un produs de înaltă calitate, oțetul balsamic de Modena este utilizat încă din cele mai vechi timpuri pentru aromatizarea alimentelor și pentru proprietățile sale benefice asupra digestiei. Studii recente demonstrează caracteristicile sale nutritive și de sănătate specifice: supliment antioxidant, calmant pentru tuse, bactericid și antiviral.

Există două tipuri principale de oțet balsamic

Oțetul balsamic tradițional – se prepară dintr-un singur ingredient – din must de struguri – adus prin fierbere într-un concentrat, fermentat și acidulat, apoi învechit între 12 și 25 de ani (sau chiar mai mult) în butoaie de lemn. Este dulce, dens ca un sirop, închis la culoare și, mai ales, scump. Oțetul balsamic tradițional este produs în loturi mici și, de regulă, se vinde doar în magazine specializate sau online.

Oțetul balsamic comercial modern – se prepară din amestec de must de struguri concentrat cu oțet de vin, pentru a accelera procesul de acidificare. Timpul de învechire este, de regulă, de la 2 luni la 3 ani, în butoaie mari de stejar.

Cum poți folosi oțetul balsamic în bucătărie

Pentru a condimenta carnea

Oțetul balsamic se potrivește foarte bine multor tipuri de carne, dar e perfect pentru carnea roșie. Fie că alegi carne albă sau roșie, pentru asezonarea acesteia, atunci când o pregătești termic, folosește întotdeauna oțetul balsamic brut, după gust. Nu combina oțetul balsamic cu alte sosuri. Nu vei face decât să-i anulezi aroma și gustul.

Carnea la grătar este excelentă dacă este condimentată cu sos sau cu glazură de oțet balsamic. Pentru carne de porc (coaste, de exemplu) poți pregăti o marinadă din: 1 litru de vin, două linguri de oțet balsamic, ulei de măsline extra virgin și cimbru. Lasă carnea câteva ore la marinat înainte de a o pune pe grătar.

Pentru a condimenta peștele

Oțetul balsamic se pretează pentru orice tip de pește, chiar și pentru cel crud, și mai ales adăugat peste creveți. Gătește simplu, fără a adăuga alte sosuri sau diverse condimente, pentru a te bucura de aroma sa adevărată. Adaugă oțetul balsamic la final.

Pentru condimentarea legumelor

Oțetul balsamic este bun în combinație cu orice tip de legume: fie crude, fie pregătite la grătar. Dar și pe orice salată: de sezon, salată de fasole și legume, salată de cartofi și ceapă verde, salată de ridichi rase, porumb și parmezan și salată roșie, fenicul și portocale.

Când pregătești legume la grătar, poți uita de orice alt condiment: adaugă doar câteva picături de oțet balsamic brut. Merge perfect împreună cu ceapa roșie, dar și cu roșii, în special dacă pregătești Salată Caprese.

Cum se folosește oțetul balsamic în bucătărie și ce beneficii are - 2

Pentru o aromă aparte, picură puțin oțet balsamic peste salata caprese. Imagine de de RitaE, Pixabay

Se poate folosi oțetul balsamic și la dulciuri sau fructe?

Desigur! Poți da un plus de gust căpșunilor, fructelor de pădure, înghețatei și desertului panna cotta sau gemurilor. Totuși, nu exagera, oricât de bun ar fi: câteva lingurițe de oțet balsamic pot fi suficiente.

O sugestie: migdale crocante! Pune zahăr brun și câteva picături de oțet balsamic într-o cratiță: caramelizează câteva migdale și apoi lasă-le să se răcească!

De ce să folosești oțetul balsamic? Iată ce beneficii are:

1. Antioxidant

Datorită conținutului ridicat de polifenoli din struguri, oțetul balsamic de Modena are proprietăți antioxidante: combate radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea prematură a pielii și, totodată, întărește sistemul imunitar.

2. Previne riscul de diabet

Conform unui studiu coreean s-a constatat că oțetul balsamic poate reduce cantitatea de insulină prezentă în sânge și este capabil să protejeze celulele pancreasului utilizate pentru a regla cantitatea de zahăr din sânge.

3. Antiseptic

Oțetul balsamic de Modena este un produs folosit din cele mai vechi timpuri pentru vindecarea anumitor inflamații, cum ar fi cea a gâtului. Diluează câteva picături de oțet balsamic într-un pahar cu apă. Consumată de două sau trei ori pe zi, această soluție ajută la ameliorarea simptomelor. Utilă, de asemenea, și dacă te confrunți cu o tuse care nu se rupe. În acest fel, secrețiile prezente în bronhii se vor dizolva.

De asemenea, oțetul balsamic este un elixir pentru combaterea migrenelor. Udă o compresă cu puțin oțet și masează ușor tâmplele. Durerea se va diminua treptat.

În caz de acnee, șterge pielea cu o compresă înmuiată în oțet. În timp, vei observa îmbunătățiri (are putere antibacteriană, precum și antiseptică).

4. Util pentru slăbit

S-a dovedit științific că acidul acetic – conținut în unele enzime prezente în acest oțet – scade concentrația de acizi grași din sânge. În plus, oțetul balsamic este sărac în calorii și nu are colesterol. Dacă urmezi o dietă, o soluție bună este să folosești oțetul balsamic în loc de ulei de măsline, sare sau alte condimente.

5. Ajută digestia

Acidul acetic (compusul activ din oțetul balsamic) conține tulpini de probiotice care ajută digestia. Oțetul balsamic de Modena are capacitatea de a crește timpul dedicat digestiei alimentelor, fără a provoca senzație de greutate. Oferă, în schimb, o senzație mai mare de sațietate, astfel că vei mânca mai puțin pe parcursul zilei.

6. Previne inflamarea articulațiilor și osteoporoza

Oțetul balsamic de Modena este bogat în săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor și magneziu. Acestea ajută la prevenirea inflamațiilor articulare și a osteoporozei. O cantitate mică din acest produs este suficientă pentru a face oasele mai puternice.

*

Te-am convins să-l testezi? Eu pun chiar acum sticla la îndemână!

2 comentarii

    • Bună, Ana. S-ar putea umple o carte groasă cu mâncărurile pe care le poți asezona cu oțet balsamic. Mai practic ar fi să ne gândim la ce nu poate fi folosit, fiindcă merge pe aproape orice, de la grătare și aproape orice tip de carne gătită (sau crudă, vezi steak tartar sau sushi), la salate cu legume sau/și fructe, tot felul de alte mâncăruri, brânzeturi și chiar… înghețate! E nebunie! 😋

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *