De la momârlani citire: tocană de oaie cu păsat

Tocană de oaie Foto: Wikimedia Commons / julienbzh
Citește și alte articole legate de

Unii spun că sunt mai vechi decât dacii, alții că de fapt sunt români, dar care au primit numele în batjocură, fie de la unguri, fie de la minerii italieni. Cert este că sunt atât de mândri, încât nu și-ar fi însușit un nume dat de alții. Rezistă într-o comunitate mică și unită în Valea Jiului și fac o tocană de oaie cu păsat de știe toată lumea. Ei sunt momârlanii.

Nimeni nu știe exact ce sunt. Ba că ar fi mai vechi ca dacii, ba că ar fi chiar dacii liberi, nelatinizați, rămași pe Valea Jiului, pe la Petroșani, ascunși ca într-o fortăreață de piatră a munților Părâng, Șureanu, Retezat și Vulcan. Alții, spun că ar fi un nume relativ nou, de pe la 1870, dat de autoritățile ungare pentru că aveau un port similar dacilor de pe Columna lui Traian și erau considerați “rămășițe ale dacilor”, care se traducea maradvany (se citește morodvony) și vorbeau limba maghiară (?). Există și varianta că numele ar proveni din italiană, adus de minerii din Peninsulă, de la muntele Marmorlada.

Un lucru este însă cert: oamenii ăștia sunt atât de mândri încât e greu de crezut că ar fi acceptat să-și însușească nume date în batjocură. Cât despre tocănița lor de oaie cu păsat, ce să vă spunem. Încercați-o și nu veți regreta. Cu un rachiu înainte, că aveți ceva de muncit.

Nu vă mai spunem iar, ca să nu ne repetăm. Dar la cazan sau la tuci, cu foc de lemn, mâncarea are alt gust. Și mai trebuie să aibă acel ingredient secret, care se numește dragoste de a găti. Altfel, nu e o mâncare complicată, ba chiar simplă, dar atât de bună, încât nu te mai saturi și simți că te poți lua în piept cu stâncile Parângului sau ale Retezatului.

Oaia e de bază! Curățată, spălată și tăiată în bucăți mici. Se fierbe bine, ca să poată fi mâncată și de copii, și de bătrâni, apoi prăjită. Nu cu ulei și nici cu untură, ci în seu! Ca să aibă acel gust unic! Și când e aproape gata, merge și niște ceapă tocată solzișori, nu tocmai fini, și, dacă există, un morcov, doi! Boiaua dulce aduce culoare și gust de afumat. Și nu uitați de condimente! Acel fainoșag care face mâncarea delicioasă.

Să nu credeți că nu există și variațiuni. Unii prăjesc ceapa înainte să pună carnea în cazan ca să se... topească. Apoi, e loc și de o bucată de șuncă tăiată cubulețe, dar nu străvezii ca pe la oraș, și cârnați de porc. Dar, după cum am spus, e doar o variantă.

Separat, se cerne mălaiul auriu, din porumb bine copt, proaspăt adus de la moară. Se dă prin ciur, adică prin sita cea mai mică, de făină, ca să rămână doar firimiturile mai mari, adică păsatul. Care se toarnă de sus în apă cu scopul de a scăpa de tărâțe. Dacă au rămas tărâțe în fărină, acestea vor pluti deasupra apei și așa va fi ușor de îndepărtat. Se pune practic de-o mămăligă aspră la fiert, fără grabă. Cam două ore stă ceaunul la jăratic, timp în care se amestecă încontinuu. Darul vine la sfârșit, când primește cu dărnicie unt din cel bun și brânză proaspătă de oaie.

Un polonic de tocană, unul de păsat înmuiat cu unt și telemea sărată făcută cu lapte de oaie de la munte. Și gata platingul. Apropo, se poate umple repede din nou farfuria din cazanele sau ceaunele aburinde, nu trebuie să vă sfiiți! Și, mare atenție, că momârlanii sunt cu frică de Dumnezeu și cu măsură în tot ce fac, așa că sigur vă vor cinsti și c-o cană cu vin. Sau poate chiar, de ce nu, două?!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *