Nu sună ca titlul unei povești? Îi mai zice și pepene de iarnă și încă nu e cultivat pe scară largă la noi, dar semințe se găsesc. La origine din Extremul Orient, vă prezentăm azi varianta românească omologată a dovleceilor de ceară, prima de acest fel.
Este vorba despre Benincasa hispida, un cucurbitaceu cu origini orientale pe baza căruia cercetătorii de la Banca de Gene Vegetale din Buzău au aclimatizat și ameliorat primul soi românesc de dovleac de ceară pe care l-au botezat Record.
Record-ul este mai mult sau mai puțin lunguieț și are în medie 5 kg, însă poate atinge și 20 kg cu o jumătate de metru lungime (vezi Dovleac de ceară RECORD). “Tehnic vorbind”, este un dovlecel sau, după caz, un mega-dovlecel. De ceară, desigur, o denumire pe care și-o datorează stratului ceros care îi acoperă, precum bruma, coaja verde și tare. Ceara și tăria cojii sunt importante fiindcă îi conferă dovleacului o rezistență de până la câteva luni din momentul recoltării, recoltare care poate avea loc din mijlocul verii până în septembrie.
În lista cu ultimele soiuri omologate de Centrul din Buzău, Record apare alături de soiuri ale unor legume extrem de românești(1) ca usturoiul Danubius, mazărea Pontica, bobul Basarab, măcrișul Lord și roșia Valahia. O lovitură dată importului masiv și meschin de produse pe care le-am putea cultiva foarte bine în țară? Ar fi frumos, dar mai e cale lungă, cale lungă să ne-ajungă…
Interiorul dovlecelului de ceară e de poveste. Acum și pe românește, ne propun cercetătorii de la BRGV
Se poate consuma ca un pepene, căci gustul îi este de un dulce așezat. Pulpa este albă și ușor crocantă, iar semințele îi pot fi prăjite (dar fără a fi consumate la colț de stradă cu scuiparea pe jos a cojilor). Poate fi folosit și la gătit, existând o bogată bucătărie în acest sens, aflată la noi abia la începuturi. Pe scurt, cam tot ce se poate face cu castraveții, pepenii sau dovlecii normali se poate săvârși și cu dovlecii de ceară. Ia gândiți-vă numai! Mii de rețete!
Bogat și divers din punct de vedere nutrițional, cum îi stă bine unui cucurbitaceu, pepenele de iarnă este foarte apreciat în China (donggua) și în India (petha, kusmanda). Prin acele locuri este și leac tradițional din vechime. În hinduism, soarta rezervată dovlecelului de ceară este încă și mai specială, dovlecelul nostru ajungând în timp să înlocuiască sacrificiile animale săvârșite cândva cu prilejul sărbătorii Navaratri. Astfel, în cinstea zeiței Durga, fructul este despicat în fața casei și presărat cu roșu chinovar, imitând sângele scurs. În Nepal, țară majoritar hindusă, pulpa dovlecelului e confiată(2), obținându-se kubhindo cristalizat și dulce, preferat atât de copii cât și de zeități. Nu mă credeți? Întrebați orice nepalez.
Omologat și aclimatizat, așteaptă numai să fie gustat. BRGV
____________________________
(1) Restul, ca și Record, fiind soiuri de specii asiatice: castravetele amar Amiral, susanul sălbatic Carmina, salata iute Blandiana și spanacul verde urcător Ludovic. Dar mai există multe altele, în majoritatea lor soiuri de specii locale, care se află în curs de omologare.
(2) Confierea dovleacului de ceară se practică în tot Orientul Extrem, cu rezultate diverse și denumiri și mai diverse.
