Explozie de gust și aromă: friptura de miel

Pulpă de miel la cuptor cu cartofi Foto: SoDelicious

Aveți prieteni care se feresc de carnea de oaie sau de miel? Înseamnă că n-au aflat încă secretul preparării ei.

Chiar și cei mai sclifosiți (nu-i cazul nostru), măcar o dată pe an, de Paște, încearcă friptura de miel. Pentru că n-au încotro, fiind ritual bisericesc. Ba că miroase carnea, ba că e prea moale, ba că… Atunci când nu vrei ceva, găsești motive! Ca să mai scăpați de ele, aflați cum se gătește mielul ca să fie un de-li-ciu!

Marii bucătari ne recomandă ca atunci când consumăm o carne, indiferent că-i pește, porc, vită, oaie sau pasăre, să nu o spălăm îndelung fiindcă își pierde din savoare. Așa că putem să-i reglăm gustul, să-l completăm sau să-l amplificăm cu plante aromatice. Ba chiar marele Radu Anton Roman spunea că mielul, înainte de a fi băgat în cuptor, nu trebuia spălat, ci doar șters bine cu o cârpă curată. Dar parcă o apă, ca să zboare tuleii, tot ar merge. Ca un început de răsfăț ritualic înainte de a-l lăsa pradă căldurii ce-l transformă în friptură.

Pulpele din spate sunt cele mai cărnoase, așa că, și pentru novici, măcar una de poftă și tot trebuie băgată la cuptor. Masată cu sare, piper și undelemn, pentru început, apoi cu esențe puternice, în special usturoi, ideal pisat ca un mujdei fără apă, și/sau, după gust, cu rozmarin tocat mărunt.

Doar de o tavă mare în care să sălășluiască pulpa avem nevoie, puțin unt, un cuptor încins și niște vin roșu, de calitate. Pentru ca și cei mai temători să fie liniștiți, se poate înfolia în staniol tava, ca să se facă mielul în suc propriu până aproape de final. Și în acest caz, și când îl gătiți fără folie, atunci când prinde crustă arămie, începeți să-l „hidratați” cu vin. Câte puțin, din 15 în 15 minute, cam vreo oră. Așa se va rumeni, iar coaja va căpăta aromă și culoare. Aproape de final, este loc să mai puneți un pic de usturoi, în caz că cineva mai are vreo papilă gustativă liniștită.

Scoateți friptura și lăsați-o să se odinească, iar în grăsimea rămasă în tavă aruncați la copt vreo patru cartofi, tăiați cubulețe mai mari, dați doar cu sare, piper și rozmarin. Îi mai amestecați din când în când, să le simțiți crusta exterioară și cât de moi sunt în interior. Abia atunci îi scoateți pe farfurie, lângă pulpa odihnită care vă asigurăm că se desface aproape singură de pe os.

Ce ar mai fi nevoie?! De un pahar cu vin roșu, mai mult sau mai puțin corpolent, de la Fetească și Băbească, la Cabernet. A, și de o salată verde, cu mărar, ridichi, ulei de măsline și zeamă de lămâie. De sare și piper, nu mai încape îndoială.

Poftă bună și sărbători cu liniște!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *