Garnița sau răsfățul carnivorilor

Garnița sau răsfățul carnivorilor - 1 Foto: publicdomainpictures.net

Dacă ați tăiat porcul (și nu de pe listă), iar congelatorul s-a umplut deja și nu știți ce să mai faceți cu carnea ca să nu se strice, avem soluția. Ce-i drept, veche și rurală, dar care în prezent în străinătate este considerată o delicatesă: garnița cu carne și cârnați prăjiți în untură! Pentru cei care nu știu, garnița nu este denumirea mâncării, ci a vasului în care se păstrează, adică acel vas emailat în formă de trunchi de con, cu capac.

Pentru că înainte de inventarea frigiderului carnea trebuia păstrată cumva, a fost inventată garnița. Adică, se prăjea carnea în untură, nu doar cea de porc, ci și cea de vită, de oaie, capră sau pasăre, apoi era pusă în vase de lut, butoaie și mai apoi în borcane, în untură limpede. În Muntenia are această denumire, pentru că în Oltenia i se spune carne la găleată, iar în Ardeal carne la cantă. Produse similare sunt însă și în Ungaria, Serbia, Austria și Franța.

Carnea, de preferat spată și pulpă, dar e bună și coasta, se taie, ca și la tochitură, adică mai mare și poate și puțin grasă și se aruncă în ceaun, în untură proaspătă de porc, din slănina spălată în două-trei ape (până nu mai iese deloc sânge) și tăiată cubulețe. (Pentru că nu face parte din acest articol, o să spunem tot în paranteză că din slănina topită nu iese doar untură gustoasă, ci și delicioase jumări, perfecte ca antreu, cu usturoi sau ceapă.) Focul de lemn e ideal, dar merge și cel de gaz. Untura trebuie să fie puțin sărată, iar secretul unei garnițe reușite este să nu forțăm prăjitul. Trebuie să fiarbă înăbușit în untură preț de două-trei ore, iar din când în când i se adaugă câte un pic de apă ca să capete o culoare arămie și s-o frăgezească. Odată cu apa se pun și aromele: usturoi (cățeii întregi de la două trei căpățâni), câteva foi de dafin și piper. După ce se face carnea, trec la rând cârnații să se călească în untura fierbinte și tot la foc domol.

După ce au îndurat cu toții supliciul, carnea și cârnații se așază ordonați, rând după rând, în borcane sau vase de lut, apoi sunt acoperiți cu untura limpede și aromată. Și au timp toată iarna să-și amestece gusturile până când se vor desface în apă caldă și se vor așeza alături de o varză călită, o tocăniță sau o mâncare de fasole. Carnivorii vor aprecia și garnița simplă, doar cu mămăligă ori pâine și murături sau varză de la butoi, pentru că o vor stinge abitir cu vin de cramă, negru și petrecăreț.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *