Hribi cu smântână – Bucovina din farfurie

Hribi feliați pentru mâncarea de hribi cu smântână Foto: Pixabay
Citește mai multe articole despre

Probabil că nu există un preparat mai reprezentativ pentru străvechea bucătărie bucovineană decât tradiționalii hribi cu smântână. Plus mămăliguța de rigoare.

Este un postulat – bucătăria bucovineană se bazează pe vânat, ciuperci și lactate. Dar ce se întâmplă când se întâlnesc două dintre produsele de bază? Un bum magnific, simplu, dar din cale-afară de gustos. Cel al pădurii și al pământului reavăn, mult amplificat. Îl descoperiți chiar acum, pentru că vorbim de tocănița bucovineană de hribi cu smântână.

De unde vin acești hribi cu smântână?

Unii le spun hribi, cuvânt luat de la vecinii slavi, alți mânătărci, și nu de la bulgari cum se zice, ci de la greci prin intermediul bulgarilor. Grecii numesc toate ciupercile manitaria, nu bulgarii! Sau și mai generic, boletus, din limba latină. Se găsesc în pădurile de conifere și foioase de la munte, așa cum numai în Bucovina există. Atâția fagi, încât habsburgii, din 1774, i-au și spus Țării de Sus a Moldovei Buchenland, Țara Fagilor, de la slavul buk.

Plini de vitamine și minerale, hribii nu doar că sunt gustoși, dar au un miros dulceag și un miez fraged, de parcă cer să fie tăiați iute în bucăți cât mai mici (dar nu foarte mici) și trași la tigaie cu puțin unt, cât să-și lase toate aromele. Dacă untul e dres și cu câțiva căței de usturoi, e și mai bine, dar, deși se spune că ciupercile merg de minune cu usturoiul, preferăm să fie doar o urmă fină și nu o explozie a gustului. Tocmai din acest motiv, de această dată nu mergem nici pe clasica ceapă tocată mărunt și rumenită pentru că dorim să simțim gustul de hribi în toată splendoarea lui.

Ca să se înmoaie, din când în când, peste prăjeala cu miros de pământ reavăn se mai adaugă apă. Separat, cremoasa smântână de Bucovina, își caută transformarea ideală, pentru a-și uni savoarea cu cea a hribilor. O găsește alături de câteva ouă proaspăt luate din cuibar și bine bătute și aerate, și-o legătură sărată de mărar, tocată mărunt.

Ca la un semn, hribii sar din tigaie în amestecul de smântână și ouă, spre o veșnică unire la căldura cuptorului. Nici nu trebuie mult să stea, că se sufocă. Sunt de ajuns 15 minute, ca să iasă un deliciu rumen. Turnați tot în farfurie, presărați pătrunjel tocat proaspăt, de un verde plin de energie, și completați cu un pic de mămăligă vârtoasă.

https://www.instagram.com/p/B88zOIlhAdY/

Ca să alunece, hribul se mulțumește cu orice fel de vin. Cu o condiție. Să fie alb. Că-i sec, că-i demisec, nu contează. Dulce să nu fie, că nu e desert și nici nu merge cu smântâna.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *