De ce ne provoacă atâta plăcere anumite mâncăruri crocante? Răspunsul e antropologic. Așa că, dacă ai nevoie de o explicație pentru dragostea față de cartofii prăjiți, citește mai departe.
Nu ți se pare că atunci când porția ta de cartofi prăjiți se răcește și mai ales se înmoaie, parcă nu mai are niciun farmec? Nu-i așa că e trist să mănânci pui prăjit fără pielița aceea care îți croncăne între dinți? Dar care e motivul pentru care e atât de satisfăcător să consumăm mâncăruri crocante? Oamenii de știință chiar au niște teorii fascinante.
E natural să preferăm mâncăruri crocante
Această preferință a noastră vine de la strămoșii noștri. Nu, nu e vorba de daci și de romani, afinitatea noastră pentru mâncăruri crocante e mult mai veche de atât. John S. Allen, un cercetător la Universitatea Southern California, a scris o carte întreagă pe acest subiect. Se cheamă „The Omnivorous Mind: Our Evolving Relationship with Food” sau „Mintea omnivoră: cum a evoluat relația noastră cu mâncarea” și a fost publicată în 2012.
El a descoperit că este scris în genele noastre să ne placă lucrurile crocante precum floricelele de porumb și chipsurile.
„Cândva acum între unul și două milioane de ani, strămoșii noștri au început să facă focul și să folosească flăcările pentru a pregăti mâncarea. Acest lucru a dus la preparate care ofereau enorm de multă energie. Gătitul cu ajutoul focului a introdus o nouă sursă, ‘ne-naturală’ de mâncăruri crocante (crusta cărnii, de exemplu)”, a declarat Allen pentru site-ul extracrispy.com. Astfel, oamenii au început să fie atrași de mâncăruri crocante gătite.
Ulterior, oamenii de atunci au început să caute mai multe surse alimentare crocante. Creierele li s-au adaptat și au evoluat până în prezent datorită acestei descoperiri.
O experiență a simțurilor
Pentru că am evoluat și ne-am tot adaptat, Allen spune că în prezent consumăm preparate crocante și pentru că ne oferă o experiență care ne bucură simțurile. „Adaugă un nou strat senzorial mâncărurilor, dincolo de gust”, explică el. Și pe bună dreptate. O mâncare crocantă are și textură interesantă, și gust bun datorită grăsimii. Însă mai există un simț care se activează: auzul. Dacă te gândești la reclame la chipsuri, sunetul pe care îl faci când le mânânci e foarte satisfăcător.