Mielul, tocănița și ceaunul

Tocană de miel la ceaun Sursa foto: Wikimedia Commons / naotakem

Numai când mă gândesc la rețeta ce urmează și deja îmi plouă în gură. Și sigur cred că și voi o să poftiți, când veți vedea cât e de simplă, dar și cât de savuroasă. N-o să muncim din greu, ba chiar dimpotrivă, așteptarea va fi însă lungă, dar meritată. Poate, undeva, o trăsătură a originilor dobrogene. Haideți să preparăm o tocană de miel cum sigur n-ați mai mâncat până acum.

Că-i din Dobrogea și că-i cu carne de miel, ghici ciupercă ce origine turcească are. Unii însă o plasează și mai departe, vezi Doamne, că și turcii ar fi luat-o de la uzbeci. Știți cum e, mama se știe întotdeauna, tatăl... poate fi și altul decât în acte. Important e să iubești ce iese, nu?

Râdem, glumim, dar trebuie să facem și treabă, și stăm apoi de pălăvrăgeală, că timp o să avem destul. Întâi de toate, carne de miel, curățată și spălată. Apoi ceapă. Multă ceapă. Și nu julienne, că se pierde la fierbere, nici solzișori. Se taie rudimentar, întâi în două apoi fiecare jumătate în cel mult zece felii. Apoi, în ceaunul sau tuciul (după cum vă place să-l numiți)  în care veți fierbe minunăția, ceapa devine baza. Peste care se așează carnea, și iar ceapa de care vorbeam. Nu trebuie să desfaceți foile din bucățele, pentru că la cât va fierbe, sigur se vor desface singure. Așa, urmează morcovii, pe care alegeți-i după propriul gust, dacă vreți să-i tăiați bețișoare, adică pe lung, sau rondele, și cartofii, tăiați în patru sau opt, roșii – dacă puneți din soiul cherry merg chiar întregi -, căței de usturoi întregi și ardei iuți, tot întregi, pentru o aromă picantă. Sare, piper, chimion și coriandru tocat mărunt sunt aromele de gust. Și, ca să vedeți de unde legătura cu uzbecii, o varză mică tăiată în patru mai poate fi pusă în ceaun, dar e opțional. Ardei roșu și galben, pentru culoare și din nou coriandru și busuioc.

Acoperim cât mai bine cu un capac și lăsăm la foc până ce carnea se desprinde de pe os. Dacă e miel tânăr, cam două ore, dacă e mai spre berbecuț, ceaunul stă atârnat sau pe pirostrii mai bine de trei ore. Păi ce, e grabă? Important e să iasă gustos. Și nu are cum să fie altfel, mai ales că grăsimea vine doar de la carnea tânără, iar apa, doar din ce se scurge din legume. O nebunie, nu? De obicei, se ia cu polonicul și se pune în farfurie, dar dacă la masă sunt mai mulți, tot conținutul ceaunului poate ajunge pe un platou de unde fiecare se servește cu ce-i place și cât vrea. Nu înainte de a mai arunca o mână de coriandru tocat mărunt, Și de aromă, și de culoare.

E tocană, nu? Merge și cu pâine, merge și cu mămăligă, dar merge și fără niciuna dintre ele. Alegerea e a voastră.

La fel de bine cum merge cu o cană cu apă rece. Dar nu se compară cu un pahar de vin. Dar să nu fie dulce. Demisec sau sec, că-i alb, roșu sau roze, după gustul fiecăruia. Pentru nonconformiști, merge și o bere. Neagră să fie!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *