OBOR (I) - Începuturi

Amedeo Preziosi - Obor, targ de animale Timeless Obor, și-n 1868 tot un ev mediu. Acuarelă de Amedeo Preziosi - via Wikimedia Commons
Citește mai multe articole despre

Oborul bucureștean este cu siguranță cea mai mare piață a Capitalei. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, este cea mai mare piață din toată România. Foarte probabil și cea mai cunoscută. La nivel de țară se bate în renume, poate, numai cu la fel de celebrul „Târg de fete” de pe muntele Găina... În următoarele episoade dedicate Pieței Obor vom vedea de ce a ajuns ea atât de mare și atât de celebră. Să începem cu începutul.

Târgul de Afară și Oborul de Vite

Începuturile Oborului nu pot fi stabilite foarte exact, fiindcă ele se întrețes cu începuturile adesea neclare și câteodată semi-legendare ale capitalei Munteniei. Dar o idee ne putem face. Știm de pildă că Bucureștiul, să-i spunem, medieval avea două târguri mai mari: Târgul din Lăuntru (1) și Târgul de Afară. Acesta din urmă se găsea, cum o arată și numele, la marginea orașului (2), fiind secondat îndeaproape de un obor, adică de o zonă dedicată preponderent comercializării animalelor, fânului și lemnului. Acest târg (împreună cu oborul din apropiere) s-a deplasat în timp odată cu mărirea orașului, pentru a rămâne mereu la marginea acestuia. Mișcarea s-a făcut spre NE, de-a lungul Podului Târgului de Afară (3), arteră amintită încă din sec. XVI (4). Este nimeni alta decât viitoarea Cale a Moșilor, dar să nu ne grăbim.

Locația inițială (sec. XVI) a Târgului cu Oborul adiacent va fi fost poate în mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, unde au fost mai dă nainte vreme scaunele dă carne, ceale vechi, în țigănie, cu alte cuvinte măcelăriile de la periferia de atunci a orașului (5). Pe măsură ce orașul se extinde, se mută unul câte unul și oborul cu târgul propriu-zis: în sec. XVII în preajma Bisericii cu Sfinți (Sibilelor), iar la începutul sec. XVIII între Biserica Olari și Crucea lui Mogoș, crucea de 5 metri în jurul căreia s-a construit treptat Biserica Oborul Vechi. Aceasta din urmă a purtat cândva, nu degeaba, și numele de Biserica Târgului de Afară (6). În final, spre sfârșitul aceluiași veac și începutul celui următor, oborul este mutat în zona din nordul Bisericii Oborul Nou. Urmele acestei translații sunt vizibile peste tot în numele de străzi, atâtea câte au mai rămas nerebotezate sau nedesființate (7).

Harta 1852

Nord-estul Bucureștiului la 1852. De-a lungul Podului Târgului din Afară sunt bisericile care au marcat translația Târgului de Afară și a Oborului odată cu expansiunea orașului: Sf. Gheorghe Vechi, Biserica cu Sfinți, Olari și Oborul Vechi, Oborul Nou (în construcție la data alcătuirii hărții).

Mărfurile la care avea acces tot omul erau, bineînțeles, foarte diverse. Numele de străzi ne lasă să ghicim doar o parte din acestea (vezi nota 7). Din scrierile de atunci, aflăm mai multe. De exemplu, aflăm că în timpul lui Vodă Alexandru Ipsilanti (1774 - 1782) se ieftiniseră o serie de mărfuri și produse ce se găseau prin târg și prin obor, mai ales dobitoace (boi de jug, vaci de lapte, mânji și cai tineri – cai cârlani, cai de călărie, cai de tracțiune - telegari, oi cu miei, capre cu iezi, găini, pui, curcani) și alimente (carnea, vinul vândut cu vadra (8) din căruță, vinul vândut cu ocaua (9) la crâșme, făina de grâu, făina de porumb) (10).

Dintr-o poruncă a lui Vodă Moruzi (1793 - 1796), care conținea măsuri prin care se încerca stăvilirea epidemiei de ciumă, mai aflăm nu doar de brutari, băcani, cârciumari, precupeți, pescari, lumânărari, măcelari și alți prăvăliași, dar și de jocurile ce se fac în târg, care se numesc „țini” unde se cearcă norocul. Porunca mai vorbea de teleleicele care vând haine, pânzeturi și alte mărunțișuri (...) atât din Târgul Cucului, cât și din Târgul din Afară, dar și de telalii care vând haine vechi și purtate. (11) Explicit sau nu, toți acești actori și toate aceste mărfuri puteau fi întâlniți și în Târgul din Afară sau în Obor. Cunoscut și ca Oborul de Vite, acesta era destinat comercializării de animale mari (vite, oi, cai), nutreț, materiale de construcții și, foarte important, lemn de foc din pădurile nesfârșite care înconjurau orașul, într-o vreme în care încălzirea și gătitul se făceau cu sobe și cuptoare în care se ardeau lemne. Lemnul se vindea cu carul. Despre Târg mai știm că se ținea miercurea și sâmbăta în sec. XVII, apoi marțea și vinerea în secolul următor. (12)

crucea lui mogoș si Oborul Vechi

Crucea lui Mogoș și biserica Oborul Vechi, construită în jurul ei, cândva la margine de oraș.

Cine o mai face ca mine, ca mine să pățească!

Târgul de Afară putea ușor deveni și loc de pedeapsă sau de execuție. Nu rareori lumea se strângea ca la urs sau ca la moși cu prilejul vreunei certări cu bătaia, pedeapsă cunoscută și ca bătaia prin târg. Pentru abateri considerate mai mici, cei dați prin târg erau altoiți cu nuiaua sau cu varga, însă pentru cazuri mai grave se putea folosi și mai greul toiag. Interesant este că erau vizați și comercianții necinstiți. Adesea, osânditul era obligat să strige în gura mare pentru a fi auzit, o sentință moralizatoare (asemenea celei din subtitlul de mai sus). Pentru cazurile foarte grave, în Târg se ridicau spânzurători, de un astfel de sfârșit având parte haiduci (Miu Haiducu’, Corbea), tâlhari sau chiar boieriul care va umbla împotriva domnului. (13) Pedepsele publice în zi de târg vor fi interzise abia de domnitorul Grigore Ghica (1822-1828).

Târgul de Moși

Dar ce e cu Târgul Moșilor? Și cine sunt acești Moși de la care și-a luat numele Calea Moșilor de astăzi, o arteră mult lărgită, dar care urmărește în mare traseul Podului de altă dată? Târgul de Moși îl aflăm atestat din sec. XVIII, dar este poate mai vechi. Numele său este legat de sărbătoarea Moșilor de Vară, sărbătoare cu rădăcini precreștine, ținută în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor și dedicată împăcării sufletelor rudelor decedate și strămoșilor, cu alte cuvinte ale celor intrați în rândul [stră]moșilor. Acestora li se dădea pomană folosindu-se vase de lemn sau din lut, întotdeauna noi și nefolosite. Astfel de vase erau procurate de la Târgurile Moșilor ce se țineau în toată Muntenia. Dintre acestea, cel mai vestit era cel din marginea Bucureștilor, care avea loc în lunile mai-iunie. (14)

Preziosi - Piața de pește

1869 sau sec. XVIII, tot Piața de pește Amedeo Preziosi - via Wikimedia Commons

Tradiția locului a pus întemeierea Moșilor de București în legătură cu bătălia care a permis înscăunarea lui Matei Basarab. Bătălia s-a purtat în 1632 între oastea munteană și moldovenii, tătarii și turcii aduși de pretendentul Radu Iliaș. Strașnica luptă, purtată preponderent cu oști călări, a ținut două zile și s-a întins pe o zonă vastă din apropierea Bucureștiului de atunci, dincoace de râul Colentina, zonă cuprinsă între mânăstirea Plumbuita, lacul Fundeni și mânăstirea (încă, pe atunci) Mărcuța. Este sigur că în dinamismul ei, confruntarea a ajuns în răstimpuri în chiar marginea de răsărit a orașului, aflată în acel secol, probabil, spre răsărit de zona mahalalei Armenești. (15) Numai așa se explică relatarea cronicarului Radu Popescu, potrivit căreia bucureștenii cu copii să suia pă garduri, de să uita cum să bate războiul. (16)

În chiar centrul extravilanului de atunci care a cuprins confruntarea, s-a aflat și zona Pieței Obor de astăzi. În aceeași zonă se găsea din vechime Câmpul Moșilor, o locație în care se organiza un Târg al Moșilor ca și altele din Muntenia (vezi mai sus), târg la care participau locuitori din satele din zonă și unde ajungeau, desigur, și bucureșteni. Este și zona în care Matei Vodă a poruncit, conform obiceiului, ridicarea unei movile cu o cruce mare de piatră în vârf, movilă sub care au fost îngropați oștenii căzuți. Locația exactă a mormântului colectiv nu se mai știe, dar ceea ce se știe este că Vodă a poruncit să se facă în fiecare an, slujbă de pomenire lângă cruce. Slujbele s-au ținut ani în șir până când, prin extensie, locul și pomenirea au ajuns să fie atașate credinței creștinate a Moșilor de Vară și micului târg local de Moși din imediata apropiere. De data aceasta, însă, era vorba despre o locație fixă, spre deosebire de Târgul din Afară și Oborul de Vite, care se tot apropiau încet-încet de-a lungul Podului Târgului din Afară. În cele din urmă, la sfârșitul sec. XVIII și începutul celui următor, acestea se suprapun; aici era acum marginea orașului cu bariera. (17)

Vine primăvara

Așadar, bucureștenii de la sfârșitul perioadei fanariote aveau acum în marginea de NE a orașului, un târg regulat, alături de un obor pentru materiale și animale, totul suprapus de un alt târg, devenit bâlci anual, deci și loc de petrecere. Iarmarocul uriaș de la începutul verii a ajuns să fie numit Târgul de Moși, unde distracția era în toi și pentru toate gusturile, fiindcă pe lângă pehlivănii, hore, jocuri, mâncare și băutură, exista și dulapul, adică scrânciobul, strămoșul roții din parcurile de distracții, care pare să fie o invenție balcanică. (18)

Dulapul și celelalte erau interzise temporar prin pitac domnesc în 1795 în contextul unor măsuri mai largi de limitare a răspândirii ciumei, năpraznica boală (...) care este întru toate lipicioasă. (19) Restrâns sau anulat era târgul nu doar pe timp de ciumă, ci și pe timpul ocupațiilor otomane sau rusești sau pe timp de zaveră ca în 1821, când înfierbântații eteriști greci își aveau tabăra principală în satul Colentina (deci foarte aproape de Târg) și țineau drumurile prin țară împreună cu pandurii olteni și altă oaste de strânsură. Le-a urmat o scurtă ocupație otomană, însă în primăvara lui 1822, înainte cu vreo lună și ceva de Moșii de Vară, autoritățile din oraș anunțau că fiindcă vremea Târgului Moșilor care se face la marginea politiei (adică a orașului) se apropie, unde este știut că locuitorii din județele despre partea muntelui se coboară cu vase de lemn și cu felurimi de vase de pământ, iar locuitorii județelor de la vale venea cu alte trebuincioase lucruri, de aceea din vreme se face cunoscut: numaidecât să publicarisiți în tot cuprinsul județului că se face estimp Târgul Moșilor negreșit!

Scranciob 1925

Dulapul din sec. XVIII sau scrânciobul din perioada interbelică, totuna. Doar ciuma a dispărut.

___________________
(1) Acesta s-a aflat în apropierea Curții Domnești din zona Unirii de azi.
(2) Permitea, astfel, accesul unui număr mult mai mare de negustori veniți cu carele din județele țării sau din zone mai îndepărtate.
(3) pod = arteră principală în vechile orașe muntene, cu aspect de uliță mai largă, adesea podită cu bârne sau scânduri de lemn (stejar).
(4) George I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, 1899, p. 379
(5) Ciprian Buzilă, Pavilionul central din Târgul Moșilor la începutul sec. XX, în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, nr. XXII, 2011, p. 183
(6) http://www.parohiaoborulvechi.ro/despre-parohie/
(7) Cavafii Vechi, Mămulari, Scaune, Armenească, Negustori, Olari, Călușei, Vaselor, Oborul Nou, Mătăsari, Chiristigiilor, Făinari, Precupeții Vechi, Ardeleni, Brașoveni, Arniciului, Baniței, Parcul Păsărari
(8) 1 vadră echivala cam cu 10 litri
(9) 1 oca echivala cam cu 1 litru
(10) Dionisie Ecleziarhul (în Gh. Parusi, Cronica Bucureștilor, 2005, p. 95-96)
(11) Gh. Parusi, idem, 2005, p. 107-108
(12) Ciprian Buzilă, idem, p. 184
(13) D. H. Mazilu, Lege și fărădelege în lumea românească veche, 2006, p. 498, 499, 502, 516-517
(14) Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, 1997, p. 131-132
(15) George I. Ionnescu-Gion, idem, p. 579-581
(16) Gh. Parusi, idem, p. 38-39
(17) Cezara Mucenic, Târgul de Afară – Târgul Moșilor – Târgul Obor, „București – Materiale de Istorie și Muzeografie”, XIX, 2005, 249-250
(18) https://en.wikipedia.org/wiki/Ferris_wheel#Early_history
(19) Gh. Parusi, idem, p. 106-107
(20) Cezara Mucenic, idem, p. 260

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.