OBOR (III) – Oborul de ieri (prima jumătate a sec. XX)

Foto Petruș Amintire la minut de la Moși!
Citește mai multe articole despre

Inițial cu adevărat un târg, ticsit de produse artizanale, Moșii au căpătat cu timpul aspectul unei ample descătușări carnavalești, de parcă viii ar fi încercat să uite de lumea cealaltă bucurându-se nebunește de cea de-aici. (“O plimbare prin Târgul Moșilor”)

În 1889-1890 terenurile de Târg și de Obor intră în proprietate publică în urma cumpărării lor de la Alexandru Scarlat Ghica (1) de către Primăria orașului Bucuresci. Tranzacția s-a dovedit a fi de bun augur pentru Târg fiindcă a permis unele îmbunătățiri. Nu fără a plăti un preț în dauna tradiționalului autentic. Unica grijă a proprietarilor de până atunci fusese aceea de a închiria cât mai scump locurile la negustori, fără a moderniza infrastructura. De aceea în timpul nopții, Moșii nu erau luminați decât de Luna de pe cer și afară de șosea care și ea era pavată ca vai de lume, celelalte strade nu erau pavate, astfel că pe timp de secetă lumea înota în praf și pe timp de ploaie, în noroi(2). Dealtfel chiar primul nostru rege remarca în ale sale Memoriipraful și căldura sunt adaose inevitabile acestei serbări zgomotoase.

Dacă planul inițial al terenului de târg fusese dintotdeauna aproximativ dreptunghiular, fiind tăiat de stradele de mai sus, din 1902, noul proprietar va opta pentru o nouă abordare: spații concentrice și alei radiale, toate dispuse în jurul unui punct central, unde se va construi și un pavilion rotund destinat familiei regale. Între 1881-1926, Carol I și Ferdinand au participat regulat (în persoană sau prin reprezentanți) la Joia Moșilor, exceptând numai perioadele de criză cum a fost ocuparea Munteniei și a Bucureștiului de către germani și bulgari în Primul Război Mondial(p.261-262). Chiar un ghid al orașului menționa în 1934, pe lângă Târgul de vite și furaje Obor, și Târgul Moșilor care se ține în Câmpul Moșilor, în mod tradițional, în lunile mai-iunie. Are o zi fixă zisă Joia Moșilor, când participă și familia Regală. (p.262)

 

Harta Buc. 1921

Planul Târgului Moșilor în prima jum. sec. XX cu Grădina Heliade (Eliad) la dreapta. Hartă din 1921

Regulamentul interior al Oborului (1929) enumera la articolul 2, comunele din apropierea Bucureștiului, 40 la număr, care erau cuprinse în limitele acestui Obor, denumirea sub care începuse să fie cunoscut târgul-piață permanent, ținut, conform art. 12, marți și vineri, afară de sărbătorile legale(3). Locuitorii lor erau invitați să-și desfacă produsele alimentare și nu numai, în zilele regulamentare de târg. Bineînțeles, în tot anul, din zona de dealuri a Munteniei (vechea podgorie, vezi ambele sensuri) se scurgeau țuică și vin și mai veneau la vale încă și mai multe fructe, proaspete, după sezon, sau uscate. Tot de sub munte, veneau dintotdeauna olarii, motivația inițială a Târgului de Moși, cu precădere cei din județul Argeș. Cine altul ar fi mai potrivit să ne descrie diversitatea de mărfuri de olărie din Târg, decât autorul poemului(4) închinat unui (aparent) modest vas de lut? Ulcioarele din care plugarul suge o apă răcorită, pe ţâţa cu ţâmburuc(5), sfeşnice, solniţe, ţoiuri(6), legături de ceşti vândute cu duzina pe o sfoară, străchini adânci. Ulcelele poroase care se vindeau la cârciumă odată cu jumătatea de litru de vin din ele, erau duse la gură totdeauna noi. După ce le golea, consumatorul da cu ele de pământ. Olarul a inventat şi un instrument muzical, ocarina cu apă, care fluieră ca un pietruş. De fapt, argila, modelată în câteva sate specializate în această industrie strict ţărănească, ia toate formele obiectelor casnice şi de bucătărie (…) Li se adăugau produsele de dogărie, rogojinărie(7), cele din nuiele împletite și nenumărate produse din lemn.

O prezență constantă în București au fost negustorii ambulanți, în marea lor majoritate munteni și olteni. Cumva, elementul oltenesc a dovedit un dinamism ieșit din comun în această vreme, implicându-se intens, la nivel individual, în micul comerț din Capitală pe tot parcursul anului(8). Să nu vă închipuiți că aceștia lipseau tocmai de la marele bâlci al începutului verii sau din târgul-piață bisăptămânal, cum îl numea Arghezi. Sosiți cu precădere tot din zonele de deal, aduceau în coșurile atârnate de cobilițe(9) cam orice: de la cărbuni, flori și gaz, trecând prin fructe, oțet și covrigi, până la păsări vii, iaurt și pește.

avion la Moși

Cu avionul la Moși. Pe verso cu creionul “București/ la Moși/ 25”

De fapt, Târgul de Moși de la începutul secolului trecut rămânea o frântură autentică de viață românească. Intrai dintr-o dată într-o revărsare de tărăboi, de turtă dulce, de gogoși rumenite, pregătite sub ochii tăi, cu plăcinte, cu zaharicale; vedeai în dreapta și în stânga gherete cu trageri la semn, cu aruncări de inele, cu încercarea norocului, cu încercarea puterii, vedeai grămezi de străchini smălțuite și nesmălțuite și de căni pentru pomană; te îmbiau negustorii ambulanți cu fluiere, hârâietori, moriști, pocnitori. Mai departe erau barăci cu numere senzaționale… (10) Potra mai știa de bărci (leagăne, având această formă și preferate de tineri, de unde, probabil, și zicala a se da în bărci…), de pocnitorile unde îți încercai puterea lovind cu un baros, de Roata Norocului, de lanțuri, dar și de „jocurile” (Uite-bobu-nu-e-bobu, Alba-roșia, zaruri) prin care pungașii încercau să-i păcălească pe oamenii simpli. Se adăugau cu toatele bătrânului scrânciob pe cale de dispariție, pentru care doritorii plăteau 10 bani de persoană. Contrastând cu acestea într-o lume aflată încă de pe atunci în schimbare accelerată, fotografia la minut făcea deja ravagii printre vizitatorii Târgului.

Distracție aeriană sau datul în bărci

“Distracție aeriană”, adică datul în bărci și “Circul Regal”. Foto Nicolae Ionescu (1903-1975)

Aici, aici,/ La băiatu sprâncenatu/ Litra opt,/ Cinzeaca patru./ Cine bea/ Rămâne grea.
versuri de (vândut) limonadă din Moșii copilăriei lui Arghezi –

Despre alte tratații și zaharicale de la Moși sau de la Târgul/Piața Obor de peste an, aflăm de la cei care au fost atunci copii. Un Giurescu rememora limonagii de la Moși, ajunși acolo parcă din trecut. Aceștia umblau prin Târg strigând de zor Șămpănicaaa, șămpănica receee!, purtând la brâu mai multe pahare, iar în spinare un recipient de tablă împodobit cu un turnuleț și cu zorzoane, din care își serveau clienții, aplecându-se în față(11). Pe lângă limonada vândută de așa-zișii turci (12), Potra își amintea și de limonada de la putină, trasă cu ajutorul unei sticle lungi, găurită la fund, care se vindea ieftin: două la un ban și una degeaba. (13) Se alăturau vânzătorii de bragă și salep, moșteniți cam din aceleași vremuri mai vechi cu pronunțat iz balcanic. Tot Potra își amintea de vata de zahăr înfășurată pe bețișoare de brad (Arghezi o numea bumbac dulce), de mizilic (eternele semințe de floarea-soarelui, dar și de dovleac), covrigi, floricele cu sare sau glazurate și… gurițele, niște fursecuri umplute. Nu lipseau nici gogoșile cu zahăr, servite la gogoșerii cu nume hazlii: Gogoașa înfuriată, Gogoșeria elitei, Gogoșeria fetelor, Unic Vasiliu, La ciarlestonul înfuriat, Gogoșeria franceză. Cum spuneam, și Arghezi a trecut pe la Moși. Cam tot pe-atunci. El știa că turta dulce era vândută de lipoveni care apăreau odată cu târgul (de Moși), ca niște Moși Crăciuni odată cu Crăciunul, aducători de singura lor marfă, făină cu miere, dospită și coaptă. (…) Tradiția cerea ca fiecare vizitator al târgului să înceapă prin a cumpăra o scândură de turtă dulce, și fiecare, într-adevăr, colindă Moșii cu o lespede la subsoară, înfășurată într-o hârtie mai scurtă ca marfa. Descriind oferta rahageriei aflată cândva lângă liceul “Dimitrie Cantemir” de azi, deci nu chiar departe de Obor, Ioachim Botez ne dă de fapt, o idee suplimentară despre oferta din Târg: bigi-bigi (cârnați lungi și roșii de cocă îndulcită cu miere, împănați cu miez de nucă), zaharache (bețișoare de zahăr ars în fel de fel de culori), pistil (scoarțe de magiun de prune/gutui, uscat la soare pe care Arghezi le cunoscuse ca mușamaua dulceagă zisă și piele-de-drac) sau pere glazurate pe băț(14).

limonagii

Limonagii cu limonadă la putină și limonagiu “turc” cu șămpănică rece, gogoșeria “Gogoașa înfuriată” și plimbarea cu ursul la Moși. Foto Nicolae Ionescu (1903-1975)

Odată cu venirea toamnei, Târgul Obor cunoștea o nouă perioadă de efervescență, fiind perioada în care mustul începea să inunde orașul, iar pastrama să sfârâie pe grătare. Era vremea mustăriilor bucureștene, iar celor din Obor li se dusese vestea. Bineînțeles, le țineau isonul terasele și cârciumile permanente sau încropite în care licorile (vin, țuică, bere) curgeau nestingherit de Moși sau/și în cursul anului. Berăriile, o marcă a influenței apusene, nu serveau doar mici și crenvurști lângă berea produsă de Luther sau Bragadiru, ci puteau avea și program muzical sau artiști comici, care în raport cu timpul, căpătau o importanță din ce în ce mai mare – deveneau mai luxoase, artiștii mai buni, iar băuturile și mâncărurile mai alese(15).

avio spre Sibiu

Cu avionul spre Sibiu. Se putea lua chiar de la Moși!

Modernizarea zonei (p.264-266) a continuat frenetic în perioada interbelică și de fiecare dată pe seama bâlciului. În 1923 se ridica Hala Moșilor, iar în 1936 Halele Centrale Obor proiectate de Horia, nepotul lui Ion Creangă, pentru a degaja zona Patriarhiei de piața Bibescu Vodă. Potra(16) remarca faptul că asta a dat o grea lovitură bâlciului de Moși, pe spațiul căruia s-a înălțat moderna hală comercială. Tot în anii ’30 este construită și Gara Obor, menită în principal aprovizionării pieței regulate. Din 1924, pe terenul Oborului vor fi găzduite expoziții industriale și, încet-încet, și ideea de distracție suferă transformări. Societatea austriacă Luna Park propune bucureștenilor din perioada interbelică noi tipuri de distracții, rememorate de același Potra(17): Montagne russe, Gâdilici (platformă rotundă care se învârtea și se mișca neregulat), tramvaie electrice sau Zidul morții (cascadorie pe motocicletă). Necesare sau doar inevitabile, toate aceste schimbări au dat startul dispariției vechiului spirit al Târgului de Moși. De fapt, în anii ’30 Primăria a încercat să mențină tradiția Târgului și aspectul său folcloric, dar popularitatea sa se găsea acum pe o iremediabilă pantă descendentă din cauza modernizărilor însoțite de restricții și restrângeri, a Marii Crize și a tensiunilor care au precedat izbucnirea unui nou Război Mondial.

avion la Moși

Plecarea de la Moși cu avionul.

________________
(1) Ciprian Buzilă, Pavilionul central din Târgul Moșilor la începutul sec. XX, în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, nr. XXII, 2011, p. 185
(2) George Potra, Din Bucureștii de ieri, vol. I, 1990, p. 373-374
(3) Gh. Parusi, Cronica Bucureștilor, 2005, p. 212
(4) Tudor Arghezi, autorul poemului Dacica, apărut în vol. Hore, 1939
(5) la unele ulcioare, proeminență în formă de mamelon prin care se bea apa
(6) păhărel de țuică, îngust și înalt
(7) Tudor Arghezi, Cu bastonul prin București, 1972, 28
(8) Parusi, idem, p.246
(9) bucată de lemn ușor curbată folosită de țărani pentru a purta coșuri, cofe sau găleți
(10) Ion Faiter, Trecător prin tîrguri și iarmaroace, 1982, p. 76
(11) Parusi, idem, p.247
(12) adevărații vânzători ambulanți balcanici dispăruseră aproape cu totul
(13) Potra, idem, 398
(14) Parusi, idem, p.239
(15) Potra, idem, 363
(16) Potra, idem, 376
(17) Potra, idem, 375

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *