În perioada interbelică înnoirile din zona Oborului s-au ținut lanț: s-a reluat o tendință mai veche, aceea de a organiza expoziții industriale, s-a instalat parcul modern de distracții Luna Park, s-a tot construit și s-a înnoit infrastructura (Gara Obor, Halele Obor, Hala de Pește). Au fost semnele declinului Târgului de Moși și poate a pierderii unui anumit spirit al locului ce ținea de lumea veche. Apoi, după anii ‘60, Oborul rămâne o simplă piață agro-alimentară. E adevărat, cea mai mare din România.
Azi Maria lui Tănase/ Cântă-n Târgul Moșilor/ Din Obor!
S-au mai ținut zile de Moși și după război, însă intenționat despuiate de orice semnificații religioase sau magice. Denumirea de Moși a mai fost folosită o vreme, neoficial, dar treptat s-a pus accentul pe Moșii de Toamnă(1), la rândul lor și ei foarte apreciați de popor, un adevărat dublet al celor de primăvară-vară, de-a lungul timpului. Moșii de Vară au fost evitați de noul regim și pentru că erau purtători de conotații politice periculoase (familia regală). Cu toate că în anii ‘50-‘60 s-a mai păstrat în zona pieței ceva din aspectul unui bâlci permanent (călușei, etc.), Moșii de Vară au dispărut destul de repede, întâietatea fiind preluată de Moșii de Toamnă ca simplă Sărbătoare a recoltei și bucuriei legate de poame, dovleci și produsele viei(2). După un timp, Moșii de Vară au fost uitați cu totul (situația de azi), dar distracția a continuat.
La mijlocul lui septembrie, mustăriile apărute peste noapte în Obor erau vestite în tot orașul. Și nu vorbim de orice oraș, ci de unul care nu doar că atrăgea musturile și vinurile Munteniei viticole, dar un oraș înconjurat până acum 100 și mai bine de ani, de propriile sale vii. Un oraș în care încă din sec. XVIII (cel puțin), toamna, apăreau prin tot locul, ca din pământ, terase încropite acoperite cu stuf și rogojini, în care se beau râuri de must, tulburel și vin de peste an. Vorbim deci de tradiție serioasă, de un oraș care în fiecare toamnă mustea de… mustării. Iar Oborul dădea tonul și ținea isonul până pe la Sfântul Dumitru (sfârșitul lui octombrie).
Prin anii ‘50, Maria Tănase a cântat acolo, acompaniată de lăutari celebri, precum Fărâmiță Lambru sau Ionel Banu. Pentru atmosfera ce putea fi întâlnită pe atunci în zona pieței Obor amintiri precum cele ale pictorului Constantin Piliuță sunt sugestive. Bunăoară, unul din concertele de toamnă ale Coanei Maria a avut loc la o cârciumă-terasă ridicată în câteva ore de tâmplarii puși la dispoziție de „Direcția pieței” și pictată tot în câteva ore de Mircea Ionescu și de Piliuță(3), pictorul care și-a semnat o vreme tablourile, desenând un pahar.
Maria Tănase și Gică Petrescu au iubit Oborul. L-au și cântat.
Exact pentru o astfel de ocazie va fi creat compozitorul Temistocle Popa cântecul „În târgul Moșilor” (1958) închinat mai mult ideii generale de bâlci. Cântecul aparține, s-ar putea spune, unui gen ușor diferit pentru repertoriul obișnuit al Mariei Tănase. El a fost inclus și în documentarul „Scrisoarea Mariei Tănase”, interzis de cenzura anilor ‘80, iar în versurile sale regăsim numele terasei Prispa Înaltă din Obor, unde cântecul a și fost interpretat pentru meseni și cheflii, cu siguranță imediat înainte de „Bun îi vinul ghiurghiuliu”(4).
Poate că subtitlul versificat de mai sus ar merita completat cu aceste rime cântate de Gică Petrescu: Într-o crâșmă din Obor/ Să-mi scriu când o fi momentul/ Cu vin roșu testamentul/ Uite-așa aș vrea să mor. Cu siguranță aceeași atmosferă cu grătare, vin și voie bună l-au vrăjit și inspirat și pe el. La rândul lui, ca mulți alții, a iubit Oborul pe care îl mai vizita chiar și în anii bătrâneții, plecând cu troleibuzul în căutarea unor prieteni vechi. De remarcat că menestrelul voioșiei bahice a fost el însuși, un mare… nebăutor (N-am fost băutor niciodată.)
Socialismul multilateral dezvoltat
Cu excepția perioadelor de voie bună și a reminiscențelor care împrumutau din atmosfera de bâlci din trecut, mai ales în partea a doua (Epoca de Aur) a perioadei comuniste, Oborul a rămas o piață în care își desfăceau produsele producătorii de prin județele limitrofe Capitalei. O piață mare care a reflectat și ea avatarurile socialismului victorios, cu suișurile anilor ‘70, ce țineau mai ales de infrastructură și construcții, și cu coborâșurile sale din anii ‘80 legate de calitatea vieții.
În anii ‘70 zona a fost serios modernizată din punct de vedere urbanistic, însă asta a însemnat și continuarea vechii tendințe de restrângere a terenului pieței într-un oraș a cărui populație era în vădită creștere(5). Oricum, dacă socialismul românesc a avut și câteva urmări pozitive, una dintre acestea trebuie să fie cea din domeniul construcțiilor (sub aspect practic și mai puțin artistic). Construirea pasajului Obor a reușit fluidizarea circulației într-o zonă care devenise cu timpul un veritabil nod gordian. În același deceniu s-a finalizat și grupul de blocuri din vecinătate împreună cu magazinul Bucur-Obor, un adevărat hypermarket socialist (inaugurat în 1975) care în timp, molipsindu-se de la Oborul vecin, a luat aspectul unui adevărat bazar unde se puteau găsi de toate pentru toți.
Amintind cumva de vizitele domnilor fanarioți, apoi pământeni, prin Târgul Oborului (sec. XVIII-XIX) sau de vizitele familiei regale la Moșii de Vară, s-a încetățenit în a doua jumătate a anilor ‘60, obiceiul vizitării pieței de către Ceaușescu, la începutul lunii octombrie, de Ziua Recoltei. Inutil a mai spune că astfel de vizite erau regizate până în cel mai mic amănunt, Ceaușescu vizitând de fapt o realitate alternativă din ce în ce mai fardată până în cele mai mici amănunte. Asta cu atât mai mult cu cât, odată cu vizita președintelui Richard Nixon (1969), s-a ivit ocazia de a arăta lumii occidentale ce poate socialismul românesc.
Bâlciul vechi, în fundal, eclipsat încet dar sigur, de cel nou, în prim-plan. Membrii ai conducerii de partid şi de stat, cu prilejul sărbătoririi Zilei Recoltei (Halele Obor) . 512/1966 (Fototeca online a comunismului românesc)
Poate că cel mai celebru ciorchine românesc de struguri este cel din care a gustat însuși Mr. President în acea zi de început de august în piața Obor. Având în vedere miza uriașă pentru statul socialist, Ceaușescu s-a implicat personal în verificarea orchestrării vizitei din piață. Filmarea care surprinde momentul vizitei ne deslușește atmosfera de bâlci nu doar prin micile acte regizate de statul totalitar, ci și prin apariția în planul doi, la un moment dat (de la min. 00-49 la 00-55), a caruselului și altor „distracții” tipice bâlciului propriu-zis, reminescențe ale unui Obor din trecut. Erau ultimii ani de funcționare a acestora.
Cu 3 ani înainte de Watergate, un moment de cotitură în istoria Războiului rece: struguri din Obor, direct de la producător?
Cui are răbdare să urmărească documentarul închinat Mariei Tănase despre care vorbeam mai sus, îi poate sări în ochi contrastul dintre veselia simplă de bâlci și crâșmă, care încă mai exista în anii ‘50-‘60 și tristețea tarabelor de beton goale și pustii din apogeul pieței socialiste (‘80). (de la min. 8-12 la 8-30) Poate că nu greșim dacă vedem în anii ‘70, când s-a construit atât de mult în zonă, o perioada de tranziție care nu a făcut altceva decât să pregătească scena de beton pentru sărăcia cruntă care a venit, urmată de cvasi-anarhia anilor ‘90.
Altfel de the 80s. Tarabe goale în Obor.
_______
(1) Asemănător Moșilor de Vară, și aceste zile de sfârșit de octombrie – început de noiembrie au legătură cu cultul morților. Împreună, ele nu alcătuiesc nici pe departe singurele zile de Moși ale românilor din trecut. De fapt, fiecare anotimp avea zile de Moși.
(2) Cezara Mucenic, Târgul de Afară – Târgul Moșilor – Târgul Obor, „București – Materiale de Istorie și Muzeografie”, XIX, 2005, 263
(3) Pentru a da Cezarului tot ce este al Cezarului, de notat că și Piliuță, mai de voie, mai de nevoie și-a adus contribuția artistică la cultul personalității Cuplului Tovărășesc în anii ‘70-‘80. Din păcate, și “Eroii neamului” e tot un Piliuță (scroll pt. a vedea al doilea tablou).
(4) Astăzi îl numim roze (deh) și este vorba despre un cuvânt aproape dispărut, împrumutat din turcă și desemnând roșul deschis și trandafiriul. Încă și mai puțin cunoscut și încă și mai dispărut, dacă se poate spune așa, este sinonimul pembiu (tot din turcă – pembe = roz)
(5) Cezara Mucenic, Târgul de Afară – Târgul Moșilor – Târgul Obor, „București – Materiale de Istorie și Muzeografie”, XIX, 2005, 266
