Nu există friptură care să nu accepte să fie însoțită de un castravecior murat. Păi ce, există nuntă fără lăutari? Dar parcă tocănița ar face nazuri că nu s-ar înțelege cu castraveciorul… murat. Ați auzit de cumetrie fără vin? De fapt, chiar sunt puține mâncăruri care nu ar merge cu… castraveți murați. Până și salata beouf, cu piept de pui sau fără carne, așa cum ne place nouă s-o facem, n-ar exista fără castraveciori murați!
Indubitabil, orice anotimp ar fi, castraveciorul murat își găsește loc pe masă. Și că să vedeți ce tare e, chiar și micul nostru național o merge el cu muștar și bere, dar parcă alunecă mai bine cu castraveciori murați alături. Și să vă spun un secret – cel la saramură e o nebunie, curcubeu pe cerul gurii. Să învățăm să-l pregătim.
E simplu, cine vrea castraveciori murați, de obicei merge la magazin. De la cel din colțul blocului, la hipermarketuri, castraveții murați sunt peste tot. Vă rog doar să deschideți bine ochii. 99 la sută sunt în oțet. Buni, tari, gustoși, crocanți, dar e vorba de oțet, adică alcool și acid, să nu punem la socoteală conservanții, care fac probleme tuturor celor care au probleme cu stomacul.
Așa că, saramura, vorba românului trecut prin Anglia sau prin corporații, rules. Nu trebuie să vă rupeți mai mult de o oră din rutina zilnică și veți avea ceva minunat ca salată, la masă.
Nu se poate ca, înainte să-și găsească o nouă identitate pe lumea asta, castravetele să nu fie spălat. Nu de alta, dar ar fi păcat să ronțăim praf sau nisip între dinți și măsele. Prin același proces trece și borcanul. Dacă tot ne jucăm cu apă, să pregătim saramura. O lingură de sare grunjoasă, deci fără să aibă iod, la un litru de apă. Simplu, nu? Sunt gospodine care o fac cu apă rece, altele cu apă opărită. Depinde deci de gust, pentru că, să fim serioși, nu-i mâncăm de pe o zi pe alta ca să grăbim procesul.
Ce urmează? Drugălăii noștri verzi, ideal ar fi să îi folosim nu tocmai groși, se așează în borcan pe un pat special amenajat pentru ei. Adică, flori de mărar uscate, bețe de hrean (rădăcina o tăiem pe lung în două, patru sau opt, în funcție de cât de groasă este), boabe de piper și boabe de muștar. Cum zice și vorba: câte bordeie, atâtea obiceie, sunt zone unde se pun și căței de usturoi curățați, frunze de vișin cu tot cu crenguțe, morcovi feliați și chiar ceapă.
După ce am pus primul rând, o luăm de la capăt, cu frunzele de mărar și hrean, fără să ne mai obosim cu piperul și muștarul pentru că oricum vor ajunge la fund. Acoperământul aromatic se pune și în gura borcanului, apoi se toarnă saramura gata pregătită până ce nu mai rămâne bucățică pe afară.
Acum apar iar divergențe, dar constructive. Sunt gospodine care căpăcesc borcanul, altele îl etanșează cu celofan și altele care timp de trei zile pitrocesc saramura, adică răstoarnă apa cu sare în oală, o reîncălzesc și o toarnă iar în borcan. Cu grijă maximă, să nu crape sticla! Oricum ați alege, tot într-un colț umbros al cămării sau în beci va ajunge minunea care vă va acri plăcut bucatele. Și iar, mare atenție, să nu înghețe, căci se vor înmuia!
