Oul de prepelita, un super aliment

ouă de prepeliță Imagine de RitaE via Pixabay

Chiar dacă în ultimul timp oul de prepeliță a devenit din ce în ce mai popular conform mitului căruia conține mai puțin colesterol decât oul de găină, în ciuda dimensiunilor, nutriționiștii spun că de fapt cantitatea de colesterol este mai mare, dar are mai multe alte beneficii pentru sănătate.

Iată de ce, când și cum trebuie să mănânci ouăle de prepeliță pentru a te bucura de toate proprietățile acestora.

Substanțele nutritive ale oului de prepeliță

Faţă de oul de găină, oul de prepeliţă conţine:

  • Apă – 75% , oul de de găină – 74%;
  • Lipide – 11% (este mai sărac în lipide), oul de găină – 11,7%;
  • Proteine – 13,7%, oul de găină – 12,7%, prin urmare, oul de prepeliţă este mai proteic.
  • Vitamina A – 550 UI, oul de găină – 450 UI;
  • Calciu – 64 mg, oul de găină – 51 de mg.

De asemenea, oul de prepeliţă conţine și:

  • colesterol – 423 mg;
  • fier – 1,8 mg,/per ou;
  • magneziu- 1,3 mg/per ou;
  • potasiu – 134 mg/per ou.
Quail Egg vs. Chicken Egg

Ce beneficii aduce oul de prepeliță organismului

  • Consumul regulat de ouă de prepeliță poate ajuta la îmbunătățirea sistemului imunitar și la prevenirea infecțiilor.
  • Pentru că are un conținut mare de fier, oul de prepeliță poate ajuta și în prevenirea și tratarea anemiei.
  • Ouăle de prepeliță reglează cantitatea de colesterol din sânge. Acestea sunt bogate în HDL, adică colesterol bun și combat efectele LDL, colesterolul rău. Dacă vorbim însă de persoane care au deja probleme cu nivelul de colesterol, atunci se recomandă limitarea consumului de ouă, fie ele chiar și de prepeliță.
  • Conținutul mare de vitamina A din oul de prepeliță ajută la îmbunătățirea vederii și joacă un rol protector pentru ochi.
  • Ouăle de prepeliță, la fel ca și alte tipuri de ouă , conțin cantități importante de proteine, necesare pentru dezvoltare. Ouăle de prepeliță le sunt recomandate copiilor încă de la vârsta de 1 an pentru că stimulează creșterea.
  • Sunt bogate în proteină ovomucoidă, care acționează ca un antialergic natural. Persoanele care se confruntă cu alergii sezoniere și rinoree ar trebui să consume ouă de prepeliță.
  • Conțin o cantitate mare de vitamina B, ceea ce face ca oul de prepeliță să fie apreciat și de cei care se luptă cu kilogramele în plus. Acestea stimulează și accelerează metabolismul și te ajută să îți menții greutatea sub control.
  • Ouăle de prepeliță conțin agenți antiinflamatori, care prind bine atunci când te confrunți cu dureri articulare, cu tuse sau cu bronșită, mai ales în cazul copiilor.

Cum se aleg şi cum se păstrează ouăle de prepeliță

  • Atunci când cumperi ouă de prepeliță, trebuie să fii mai întâi atent la aspect: să nu aibă crăpături sau zgârieturi pe coajă.
  • Dacă vrei să verifici cât de proaspete sunt, îți recomandăm să încerci testul apei. Pune ouăle într-un bol cu apă și imediat cele alterate se vor ridica la suprafață spre deosebire de cele bune.
  • Ouăle din comerț se consumă în funcție de data înscrisă pe ambalaj, în vreme ce ouăle cumpărate de la localnici trebuie consumate în maximum 10 zile de când au fost ouate și trebuie păstrate, desigur, la frigider.

Cum se prepară

  • Spre deosebire de oul de găină care trebuie neapărat preparat termic pentru a evita riscul de infecție cu Salmonella, oul de prepeliță poate fi consumat și crud. De ce? Pentru că temperatura corporală a prepeliței împiedică apariția acestei bacterii.
  • Oul de prepeliță se poate prepara la fel ca și cel de găină. Fie că alegi să îl fierbi, fie îl faci omletă sau îl prăjești, toate variantele sunt sigure, depinde numai de preferințele tale culinare.
  • Pentru că se depune mai mult efort la omleta din ouă de prepeliță sau la ochiuri, cei mai mulți le preferă fierte. Un ou de găină se poate înlocui cu 4-5 ouă de prepeliță. Ouăle de prepeliță se fierb 2,5 minute dacă le vrei moi și aproximativ 4 minute dacă le preferi tari, după ce apa a clocotit.
Boiling and Peeling Quail Eggs The Easy Way

În cocluzie, ouăle de prepeliţă sunt recunoscute pentru două proprietăţi importante pe care le au: nu conţin colesterol rău (LDL) şi prezintă cel mai scăzut risc de alergii alimentare. Tu folosești ouă de prepeliță?

Îți lăsăm această rețetă, poate te inspiră pentru una dintre mesele principale ale zilei:

Cartofi copți cu brânză Camembert și ouă de prepeliță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *