Ați auzit vreodată de pârgălaș? Atunci să nu mai întreb dacă ați gustat și să spuneți ce gust are. Se schimbă vorba dacă sunteți moroșeni. Sigur știți. Să le spunem în cazul ăsta și celorlalți ce-i ală pârgălaș. E o prăjeală. Și nu prea. La fel de bine e un rântaș, și iar nu prea. Haideți să vedem cât de bună și de simplă este o zeamă de păstăi ca-n Maramureș. Cu pârgălaș, evident.
Mai e un pic și vine vara și ne gândim că o ciorbă ușoară e numai bună. Și pentru hidratare și pentru siluetă. Numai că în Maramureș ciorba, oricât de simplă ar fi ea, îngrașă. Chiar și cea de păstăi, pentru că pe ea am luat-o în colimator. Nu fierbeți păstăile, nu le aruncați peste o ceapă rumenită, nu mai puneți ceva morcov, borș, sare, dată-n clocot și gata, bună de pus în farfurie. Nu, nu și iar nu! Ar fi prea simplu și prea dietetic. În Maramureș apare pârgălașul. Prăjeala, călitul. Și nu în undelemn, ci în untură de porc, ca să aibă gust. Păstăile cu pârgălaș n-au ceapă, au în schimb usturoi, au și făină și, pentru că nu e de ajuns untura, au și smântână.
Pe scurt, după gustul fiecăruia, păstăile se rup în bucăți de câțiva centimetri, de la doi la cinci-șase centimetri, și se fierb în apă cu sare. Apoi, usturoiul rumenit în untură, se stinge cu făină și smântână, iar când clocotește se pune peste fiertură. Se dă totul în clocot și, când e aproape gata, vin aromele puternice. Adică frunze de țelină și de pătrunjel tocate mărunt.
Simplu și gustos. Vă mai spun doar atât, căci oricum nu poate face parte din dieta unei persoane care slăbește. Puneți lângă păstăi, la fiert, și ceva afumătură – că-i kaiser, că-i piept, e minunat. Va avea alt gust, cu siguranță. Și dacă-i bal, bal să fie. Mai puneți o lingură de smântână, că n-o fi foc, iar la sfârșit, dacă tragem linie și socotim caloriile, s-ar putea să ajungem la o concluzie nu tocmai veselă. Ciorba asta ar cam trebui să fie singura masă a zilei!
