Pârgălașul face zeama bună

Pârgălașul și ciorba din Maramureș Sursa foto: Wikimedia Commons
Citește mai multe articole despre

Ați auzit vreodată de pârgălaș? Atunci să nu mai întreb dacă ați gustat și să spuneți ce gust are. Se schimbă vorba dacă sunteți moroșeni. Sigur știți. Să le spunem în cazul ăsta și celorlalți ce-i ală pârgălaș. E o prăjeală. Și nu prea. La fel de bine e un rântaș, și iar nu prea. Haideți să vedem cât de bună și de simplă este o zeamă de păstăi ca-n Maramureș. Cu pârgălaș, evident.

Mai e un pic și vine vara și ne gândim că o ciorbă ușoară e numai bună. Și pentru hidratare și pentru siluetă. Numai că în Maramureș ciorba, oricât de simplă ar fi ea, îngrașă. Chiar și cea de păstăi, pentru că pe ea am luat-o în colimator. Nu fierbeți păstăile, nu le aruncați peste o ceapă rumenită, nu mai puneți ceva morcov, borș, sare, dată-n clocot și gata, bună de pus în farfurie. Nu, nu și iar nu! Ar fi prea simplu și prea dietetic. În Maramureș apare pârgălașul. Prăjeala, călitul. Și nu în undelemn, ci în untură de porc, ca să aibă gust. Păstăile cu pârgălaș n-au ceapă, au în schimb usturoi, au și făină și, pentru că nu e de ajuns untura, au și smântână.

Pe scurt, după gustul fiecăruia, păstăile se rup în bucăți de câțiva centimetri, de la doi la cinci-șase centimetri, și se fierb în apă cu sare. Apoi, usturoiul rumenit în untură, se stinge cu făină și smântână, iar când clocotește se pune peste fiertură. Se dă totul în clocot și, când e aproape gata, vin aromele puternice. Adică frunze de țelină și de pătrunjel tocate mărunt.

Simplu și gustos. Vă mai spun doar atât, căci oricum nu poate face parte din dieta unei persoane care slăbește. Puneți lângă păstăi, la fiert, și ceva afumătură – că-i kaiser, că-i piept, e minunat. Va avea alt gust, cu siguranță. Și dacă-i bal, bal să fie. Mai puneți o lingură de smântână, că n-o fi foc, iar la sfârșit, dacă tragem linie și socotim caloriile, s-ar putea să ajungem la o concluzie nu tocmai veselă. Ciorba asta ar cam trebui să fie singura masă a zilei!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *