Pașaport universal de oltean: praz cu măsline

Mâncare de praz cu măsline Foto: Wikimedia Commons / Anna Maria
Read more articles about

Dacă zici Oltenia, zici automat praz și zaibăr. Dacă până la zaibăr mai e, prazul nu lipsește din nicio gospodărie și din nicio bucătărie. Asta chiar dacă prazul nu e chiar atât de oltenesc. Bunăoară, simbolul Țării Galilor este tot prazul.

Din China, până-n Egipt, din cele mai vechi timpuri, prazul a fost una dintre cele mai apreciate legume. Așa că “ceapa oltenească” se înrudește direct cu usturoiul rusesc, arpagicul chinezesc, ceapa și leurda. Dintre toate, este cel mai puțin iute. Dacă la noi are o origine rurală, și ține de foame atât în zilele de post, cât și în cele de dulce, Franța i-a dat prazului noblețea haute cuisine.

Care-i cel simplu mod de a pregăti prazul? Cu măsline! Dulce, gustos, de post. Și repede de făcut. Dar în orice rețetă l-ați pregăti, să știți că dimensiunea contează. Ține însă doar de de propria dorință și plăcere: subțire, bucăți mici, cât o îmbucătură, sau bucăți mai mari de 4-5 centimetri.

Cât de simplu de pregătit e mâncarea de praz cu măsline? Păi în cel mult o jumătate de oră e gata. Adică, o ceapă se toacă mărunt și se înmoaie în tigaie, urmează măslinele, care se trag alături de ceapă, apoi vine rândul prazului. Când nu mai este crocant, pentru gust, punem puțină paprică și doi-trei căței de usturoi pentru aromă, roșii tăiate cubulețe și puțină pastă de tomate. Totul se stinge cu apă sau, și mai bine, cu supă de legume. Se lasă să scadă și asta e mâncarea de măsline. Un pic de pătrunjel și poate fi servită, fie caldă, fie rece.

Ei, dar ce ziceți de niște cărniță în mâncarea noastră de praz? E de preferat un mușchi dens, precum cel din limba de porc sau carnea de vițel. Asta nu înseamnă că nu poate fi folosit puiul sau orice altă zburătoare. Rețeta nu se schimbă radical.

Că-i limbă sau că-i vițel, carnea trebuie bine fiartă (clar separat de tigaia sau cratița unde pregătim mâncarea), ca să fie bine pătrunsă. Curățată de pieliță, carnea se taie în bucăți potrivite, de mărimea unui dumicat. Și se adaugă în cratiță după ce au fost înmuiate ceapa, măslinele și prazul, înainte de a se pune la fiert în supă. Așa că, dacă nu e post, carnivorii se pot declara și ei satisfăcuți de mâncărica noastră de praz.

Unii preferă un vin roșu și dulce la această mâncare, dar cred că mai potrivit este unul demisec. Nu foarte rece ca să-i simțim aroma. Și, deși suntem în Oltenia, e de preferat să nu fie zaibăr. Mai bine unul mai puțin gros, dar sprinten. Poftă bună!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *