Pizdulice, momițe, fudulii: spaima sau faima unei gastronomii?

Pizdulice, momițe, fudulii: spaima sau faima unei gastronomii? - 1
Citește mai multe articole despre

Inventivi, românii mănâncă și denumesc pe măsură diverse părți și organe ale animalelor. Despre pizdulici, momițe și vrăbioare, în cele ce urmează.

Dacă decizi să mănânci în oraș, probabil vei avea iar veșnica dilemă: burgeri, paste sau friptură cu cartofi? Dar ai putea avea și surprize, mai ales în restaurante cu specific românesc, în meniurile cărora găsești preparate care-ți stârnesc râsul, teama, dar și curiozitatea. Cu siguranță te întrebi ce extravaganță culinară e pizdulicea la grătar, dacă fuduliile au vreun motiv de mândrie sau ce caută adidașii într-o ciorbă.

La început de secol XX, animalele erau sacrificate mai rar, iar carnea nu era atât de prezentă în meniul de zi cu zi. Nimic nu rămânea neconsumat de la un animal, de la coadă și copite, până la diverse organe și glande. Iar multe dintre ele s-au dovedit a fi adevărate delicatese. Astfel, în perioada interbelică, ele au fost incluse în meniurile multor cârciumioare de mahala, dar au ajuns și în restaurante pentru fețe boierești.

Pizdulice: fragedă și aromată

Pentru că imaginația nu are limite, pizdulicea și-a căpătat renumele datorită frăgezimii și texturii sale. De fapt, ea este un simplu mușchi din zona inghinală a animalului. Măcelarii, buni cunoscători ai anatomiei animalelor, știau valoarea și calitățile acestei bucăți care cântărește doar câteva sute de grame, astfel că o vindeau clienților speciali sau o păstrau pentru ei. Pizdulicea este un mușchi foarte fraged, cu inserții fine de grăsime, care se topesc și aromatizează carnea, de aceea este preparată mai ales la grătar.

Pizdulice, momițe, fudulii: spaima sau faima unei gastronomii? - 2

Pizdulicea, un mușchi foarte fraged FOTO Zexe

Deși unii profani în ale gătitului ar putea fi induși în eroare, vrăbioara este și ea o delicatesă, o bucată de carne fragedă provenind de la vite (este situată pe spate, înspre rinichi). Pentru a profita la maximum de savoarea și textura ei, este, de obicei, friptă pe grătar.

Nici momițele nu sunt ce par a fi

Momițele sunt din ce în ce mai greu de procurat în ziua de azi, de aceea o „pilă“ la măcelar este utilă. Mâncare de cârciumă românească interbelică, de restaurant cu stele Michelin din Parisul secolului 21 sau street food în Argentina (mollejas), momițele de vițel sunt totuși o raritate în România. Adeseori confundate cu fuduliile, momițele sunt, de fapt, niște ganglioni care cresc în zona gâtului animalelor. Nu sunt nici carne, nici grăsime, nici cartilagiu, dar au un gust și o textură minunată.

Pizdulice, momițe, fudulii: spaima sau faima unei gastronomii? - 3

Momițe de vițel

Fuduliile – numai pentru cunoscători

Fuduliile, așa cum le spune și numele, sunt mândria oricărui exemplar mascul al regnului animal. Prezente în oferta magazinelor și a măcelăriilor, acestea pot proveni de la porci, tauri, curcani și cocoși și pot fi gătite în numeroase feluri, însă prepararea lor presupune o anumită pricepere din partea celui care se încumetă. Textura e fină și cremoasă, însă pentru cei nefamiliarizați cu ele, gustul ar putea fi un impediment.

Adidașii fac magie în piftie

Celebrii adidași sunt o invenție mai recentă – cel puțin etimologic – căci ei sunt folosiți la mâncăruri din vremuri vechi. Până și mama lui Ion Creangă făcea magie – de fapt, piftie – și „închega apa cu două picioare de vacă“. Denumirea vine din perioada comunistă, când hazul de necaz compensa penuria din magazinele Alimentara, aprovizionate de multe ori doar cu… picioare de porc. Folosite în piftii, iahnii și ciorbe (ca înlocuitor în ciorba de burtă), ele se mai regăsesc și azi în meniurile unor restaurante „nostalgice“. „Adidașii“ de vită și de oaie sunt un element comun în cultura multor popoare, fiind consumați în mod uzual.

Așa cum precizam, în trecut, tot ceea ce putea fi mâncat de la un animal se mânca: cozile (multe rețete interbelice foloseau coada de vită), organe precum burta (sunt celebre ciorba de burtă și tuslamaua), creierul, limba, splina, rinichii, ficatul sau ugerul de vacă (de asemenea prea puțin întâlnit în prezent), căpățânile, fălcuțele, urechile, intestinele, măduvioarele. Lumea gastronomică s-a schimbat în anii de comunism, apoi în cei de democrație consumeristă, iar multe dintre aceste mâncăruri au fost uitate și înlocuite. Însă poți oricând să întrebi măcelarul ce are în ofertă și să descoperi savoarea unor rețete de demult. Pe care să le încerci chiar tu!

2 comentarii

    • Cu siguranță! Ne gândim că poate unele au preferat să schimbe numele unuia sau al altuia dintre aceste legendare feluri de mâncare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *