În anul 1889, Regele Umberto I al Italiei și soția sa Margherita de Savoia au făcut o vizită oficială în orașul Napoli. Lesne de înțeles că toată suflarea napoletană era agitată să impresioneze capetele încoronate.
Raffaele Esposito, proprietarul unei taverne, a copt în cinstea cuplului regal o pâine rotundă și turtită pe care a garnisit-o din plin cu roșii, mozzarella și busuioc. Ingredientele erau așezate astfel încât să formeze culorile steagului Italiei. Se spune că Margheritei i-a plăcut atât de mult, încât pizza cu aceste trei ingrediente a primit de atunci numele ei.
Dar până să ajungă în farfuria reginei, pizza nu a avut o reputație tocmai grozavă. Era considerată mâncarea săracilor, fiind foarte ieftină, sățioasă dar și gustoasă.
Deși este un simbol al Italiei, pizza nu a fost inventată de italieni. Sau nu numai de ei. Pe tot teritoriul mediteranean s-au descoperit variante similare. În Grecia Antică, Egipt, Babilon sau Persia oamenii mâncau o pâine rotundă și turtită, asezonată cu ulei de măsline și tot felul de ierburi aromatice.
Sub cenușa Vezuviului care a acoperit orașul Pompeii în tragedia din anul 79, au fost descoperite cuptoare speciale pentru prepararea acestor pâinici.
Pizza a început să semene cu ceea ce cunoaștem noi azi abia în secolul al XVI, odată cu aducerea roșiilor din America. La început, sceptici că ar putea fi otrăvitoare, oamenii săraci din Napoli le-au prins mai apoi gustul și au început să le pună sosul peste turta lor rotundă.
Așa au început să apară și primele pizzerii. Rudimentare, în chioșcuri aflate în aer liber dar foarte solicitate. Primul chioșc de acest fel a fost înființat în 1738 și s-a numit Antica Pizzeria Port’Alba. Există și azi în Napoli, însă este un restaurant în toată regula, unde doar turiștii norocoși prind loc la o masă. Altă pizzerie faimoasă este Da Michelle, unde mulți consideră că se servește singura pizza napoletană adevărată.
Pe la mijlocul secolului al XIX, Alexandre Dumas-tatăl, a călătorit prin Italia și povestește că în acea perioadă pizza era mâncarea de bază în Napoli, iar ingredientele principale erau uleiul, roșiile, mozzarella și anșoa.
În zilele noastre, pizza continuă să fie unul dintre cele mai populare feluri de mâncare. A fost importată în toată lumea și are zeci de sortimente. Aproape că nu există restaurant care să nu o aibă în meniu. De la Margherita până la specialitatea casei, pizza a fost și cu siguranță va rămâne în continuare, regina preparatelor de tip fast-food.
Dacă vrei să te simți ca un italian în propria casă, îți recomandăm o rețetă simplă de pizza fără carne, perfectă pentru postul Crăciunului:
Surse: Historia și Viața Liberă