Război în farfurie: chiftea vs. pârjoală

Pârjoale
Citește și alte articole legate de

Oglindă, oglinjoară, care-i cea mai... gustoasă din țară? Eu, chifteaua, sau eu, pârjoala? Vă vine să râdeți, păi cum să nu, că doar, din nume, ne dăm seama că-s ca două femei arțăgoase care caută întâietatea, niciuna nu vrea să fie soție, niciuna amantă.

Fericiți fie anglo-americanii care nu au decât meatballs și nu-și mai fac probleme. Iar dacă vor diversitate trec pe hamburger, că-i deja altceva, îl aruncă pe grătar și aia e! Doar una poate fi „numărul 1” și cum câștigătoarea ia tot – cealaltă trebuie să dispară. Numai că în cazul chiftele vs pârjoale, mai bine votăm bigamia!

E scandal mare în gastronomia românească. Fie că vorbim de cantine, fie că vorbim de restaurante. Chifteaua muntenească s-a luat la ceartă cu pârjoala moldovenească. Și nu pe scris în cartea de bucate ori cu creta pe tablă, la intrare. Care-i mai bună, care-i mai gustoasă, care să fie aleasa, care să-nsoțească piureul alintat cu unt și salată de varză murată. Și, să fim clari de la început, ambele sunt adoptate, adaptate și re-prezentate de bucătăria românească deși sunt originare din Iran și Turcia.

Ca judecători buni și drepți ce suntem, să luăm cazul în dezbatere și la puricat ingredientele! Carne tocată de porc sau porc cu vită? Ambele au. Ouă? Ambele. Verdeață, usturoi, ceapă? Amândouă. Morcov? Amândouă. Sare, piper? Da. Secret? Da. Care? Pâine înmuiată în lapte sau în apă, după buget, stoarsă și băgată în amestec, ca să le pufoșească. Păi și atunci care-i diferența? Să fie vorba de cartof ras? Nu, că au ambele. Și atunci? Ambele se prăjesc în undelemn încins date prin pesmet. Și atunci? Ca jurați de calitate ne retragem să dezbatem.

Privim, pentru că întâi gustăm cu mintea, nu?, apoi luăm o îmbucătură zdravănă și din pârjoala întinsă și din chifteaua umflată. Ce ne facem dacă primele 10 bucăți din fiecare nu ne ajung? Mai gustăm 10! Nu de poftă, Doamne ferește! De înfăptuit dreptate, firește (dacă ne-o crede cineva)! Și înainte să decidem, stingem c-un vin roșu, c-o Băbească de-o savurau și dacii, și-i cădea bine și cardinalului Richelieu. Iar decizia este categorică: chifteaua și pârjoala sunt aceeași Mărie dar cu altă pălărie. Decizia e definitivă, cu titlu executoriu și inatacabilă! Atacabilă mai e o sticlă de Băbească. Tare bine merge.

P.S. Decizia e valabilă și în cazul chiftelelor și al pârjoalelor marinate!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *