12 rețete pentru post și gânduri bune

supa-de-ciuperci-servita-in-paine_

Poate că te-ai hotărât să ții Postul Păresimilor, cunoscut mai ales ca Postul Mare. Sau poate că doar vrei să ții post, indiferent în ce perioadă a anului te afli. Cu siguranță știi că hotărârea trebuie să-ți aparțină numai ție, să vină din interior, iar postul fizic trebuie să fie dublat și de gânduri bune. Poate că doar vrei să mănânci mai lejer o vreme sau poate că ești vegan/ă și vrei binele Planetei. Indiferent de categoria căreia îi aparții, îți aducem pe tavă 12 rețete în care nu vei găsi niciun ingredient de origine animală.

Din cele 12 feluri de mâncare poți să alegi în așa fel încât să încropești oricare dintre mesele zilei, transformându-le, în același timp, în adevărate evenimente. Probabil că nu există foarte multe rețete pe lumea asta care să nu poată fi adaptate pentru post. Chiar și cu pizza merge, dacă-ți vine să crezi! Am încercat noi. Mai jos îți propunem un mic dejun energizant, două salate, o ciorbă și două supe, 3 feluri principale și 3 deserturi. Toate de post sau toate vegane (cum crezi că ți se potrivește mai bine) și fiecare cu doza lui de exotism. Să te bucuri de ele!

Încearcă aceste rețete pentru mesele de post

1. Granola cu ovăz și cafea

Ai văzut în magazin acele pungi frumoase cu granola? Nu sunt neapărat ieftine, iar noi credem că acasă le poți face chiar mai bune! Hai să vedem cum putem face propria noastră rețetă de granola acasă. Noi am amestecat ovăz, nuci, semințe de in, curmale și cafea, iar ca să le legăm bine am folosit puțin unt de migdale. Nu mai e nevoie să menționăm că a ieșit un preparat… delicios!

granola-cu-ovaz-si-cafea

2. Salată cu cartofi, fasole și măsline

Ții post? Sau poate că vrei doar să adaugi niște legume în meniul de astăzi. Indiferent de motivația ta, această salată merită încercată. Este o mâncărică foarte consistentă care merge bine cu ceva acrișor. Așa că am ales atât gogoșari, cât și castraveciori murați.

salata-cu-cartofi-fasole-si-masline

3. Salată de paste și legume cu dressing din avocado și lapte de cocos

Ne vom folosi atât de pastele fusilli tricolore, cât și de legumele divers colorate pentru a găti o salată care este nu numai gustoasă și hrănitoare, dar și aspectuoasă. Și cum dressingul are un rol atât de important într-o salată care se respectă, vom pregăti unul pe bază de avocado și lapte de cocos. Poate fi servită și la temperatura camerei și călduță, dar asta rămâne la alegerea fiecăruia.

salata-de-paste-si-legume-cu-dressing-din-avocado-si-lapte-de-cocos

4. Supă de ciuperci servită în pâine

Probabil că o supă de ciuperci nu este chiar primul lucru la care te-ai gândi atunci când vrei să îți impresionezi oaspeții. Ei bine, aceasta nu este o supă oarecare. Este servită în pâine, ceea ce o face mult mai interesantă. Nouă deja ne-a trezit apetitul, ție nu?

supa-de-ciuperci-servita-in-paine

5. Supă de ceapă

Foarte sănătoasă, chiar dacă nu ești răcit. Are un conținut scăzut de carbohidrați și aproape deloc proteine, nu e prea grasă și are un aport mic de calorii. Mai mult, în maximum jumătate de oră este gata. Servește-o cu un pic de mărar presărat deasupra. Dacă vrei neapărat, poți pune și niște smântână.

supa-de-ceapa

6. Ciorbă de burtă vegetariană

Ciorba de burtă? O delicatesă, fără doar și poate. Nu și pentru vegetarieni și vegani însă! Din fericire pentru ei, lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Am înlocuit burta de vită cu ciuperci pleurotus, acestea din urmă având o textură și gust chiar apropiat de original. Această ciorbă nu are nici smântână, dar vei vedea că am înlocuit-o cu un ingredient-surpriză. Această rețetă poate fi încercată chiar și într-o zi de post!

ciorba-de-burta-vegetariana

7. Tocăniță de năut

Majoritatea tocănițelor sunt construite în jurul unei bucățele oricât de mici de carne, însă putem face unele delicioase și de post. Aceasta are năutul ca ingredient principal, așa că nu vei simți lipsa proteinelor. Iar că să-i dăm tocăniței un gust exotic, am aromat-o cu condimente specifice bucătăriilor asiatice. Hai să descoperi ce ți-am pregătit!

tocanita-de-naut

8. Orez cu prune uscate

Bucătăria românească combină câteodată total surprinzător ingrediente diferite, iar această rețetă de mai jos este un exemplu perfect. Este un preparat destul de întâlnit în zonele rurale, în special în perioada de post. Chiar dacă la început combinația de orez cu ceapă și prune ți se poate părea puțin ciudată, te sfătuim să nu fii conservator și s-o încerci măcar o dată!

orez-cu-prune-uscate

9. Terci de ovăz cu piure de dovleac

Vrem să îți arătăm cum să-ți prepari în 10 minute un terci de ovăz, această mâncare nutritivă și atât de simplă. Sfatul nostru este să-l servești cu piure de dovleac și cu niște fructe de pădure. Vei simți imediat diferența și vei repeta experiența.

terci-de-ovaz-cu-piure-de-dovleac

10. Negresă de post

Faptul că ții post nu te împiedică să mai mănânci câte ceva dulce din când în când. Dulce, dar nu de dulce. Și nu fii sceptic, această rețetă de negresă este cel puțin la fel de gustoasă ca una clasică. Se face extrem de ușor și are multe ingrediente sănătoase în compoziție. Astfel, chiar dacă nu ai mai gătit până acum dulciuri, acesta este unul cu care îți poți începe cariera de patiser-cofetar. Vegan!

negresa-de-post

11. Gogoși de post

Gogoșile sunt unul dintre deserturile noastre preferate, de care parcă nu ne mai săturăm. În cazul în care vrei să te bucuri de savoarea lor și într-o zi de post, iată o rețetă grozavă. Am folosit lapte vegetal de soia și margarină, dar stai liniștit. Gogoșile vor fi la fel de gustoase și pufoase asemenea celor obișnuite, încât nici nu îți vei da seama că ai dat peste o rețetă de post.

gogosi-de-post-2

12. Mini prăjituri cu banane și semințe de in

Avem aici un desert pe care fanii noștri vegetarieni îl vor aprecia cu siguranță. Am folosit lapte de migdale, iar în compoziția aluatului găsim semințe de in și piure de banane (poți folosi și câteva banane mai coapte). Adaugă-le însă acestor brioșe și glazura de ciocolată menționată în rețetă. Vei vedea că merge de minune!

mini-prajituri-cu-banane-si-seminte-de-in

Nu te-ai săturat de rețete de post? Mai avem o grămadă, să știi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *