Românesc sută la sută: cașcaval pane

Cașcaval pane Foto: Wikimedia Commons / qwerty binary

Dacă vă vine să credeți, avem și noi un fel de mâncare recunoscut că-i al nostru. Asta deși ingredientul de bază s-a născut în Sicilia, a fost adoptat de toate țările balcanice și a fost desăvârșit în Alpi, așa că se găsește și în Germania, și în Franța, și în Austria, ca să nu mai spunem de Elveția. Da, e vorba de cașcaval, iar cașcavalul pane este acel produs gastronomic specific nouă.

Într-o țară în care cașcavalul a fost mereu la mare căutare, pane-ul s-a transformat într-o normalitate. Că era mai uscat sau mai moale, mai vechi sau abia scos din fabrică, însoțea orice masă, fie ea festivă, fie un mic dejun. Dacă avem frigănele, care, de fapt, sunt felii de pâine ținute în lapte, date prin ou și prăjite, de ce nu am avea și cașcaval făcut la fel? Diferența e că la cașcaval mai punem și altele în plus. Vorbim despre oul bătut, iar crusta e de pesmet. Așa că pane-ul s-a transformat rapid într-un produs foarte căutat, deși, să recunoaștem, e o bombă calorică. Și nu se mănâncă rece, că se face tare ca piatra.

Așa că, după gust, alegeți tipul de cașcaval – mai sărat sau mai dulce, mai proaspăt sau mai vechi, mai moale sau mai tare, afumat sau nu. Dar nu tăiați felia cu zgârcenie, că-i păcat de Dumnezeu. Cam de-un deget sau, ca să avem cu toții aceeași măsură, de un centimetru. Umeziți-l în puțin lapte, apoi treceți-l prin ou bătut, cu sare, piper și făină, și uscați-l în pesmet. Cu cât e mai grunjos pesmetul, cu atât o să vi se pară mai crocant cașcavalul pane, după prăjire. Și dacă tot am zis de prăjire, nu-l grăbiți la foc iute. Lăsați-l la foc domol, căci scopul e de a topi cât mai bine cașcavalul sub învelișul crocant de făină și pesmet.

Acum, că vreți și cartofi prăjiți, ce să mai zic, că dacă e bal de prăjeală, atunci bal să fie. Poate și c-o salată sau poate cu un sos tartar, dar neapărat c-o bere lângă, că doar n-o să cereți două odată că tot pe rând le veți bea. Dar merge foarte bine și cu un piure de cartofi și salată sau… simplu. Fiind o brânză, se împacă bine și cu un vin alb, fie mai spre dulce, fie mai spre sec, după gustul fiecăruia. Așa că un Muscat Ottonel merge la fel de bine, după cum intră și cu Pinos Gris, iar în lispă de altceva se lipește și de un Cabernet Sauvignon, un Merlot sau un Shiraz.

Orice alegeți, noi vă susținem. Chiar și când sunteți în luptă cu kilogramele. Pentru că orice luptă mai cere și câte un armistițiu din când în când, nu-i așa?

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *