Povestea pufuleților a pornit din Wisconsin, SUA, acum aproape 100 de ani. Așa-numiții puffcorns simpli au fost însă înlocuiți rapid de cei cu brânză, devenind cheese puffs, iar apoi au urmat tot felul de arome.
Ideea inițială a fost preluată și în România comunistă, probabil de la alți vecini de dincoace de cortină, care se “inspiraseră” la rândul lor de la “imperialiști”. Au existat și variante cu arome, dar au dominat de departe pufuleții simpli, cum le stătea bine unor comuniști, iar de atunci au devenit atât de românești încât au putut fi considerați snack food național alături de multisecularele semințe de floarea soarelui. După 1990 piața lor a explodat și, odată cu ea, și aditivii alimentari pentru aromă, culoare, textură și viață lungă la raft.
Românului îi plac pufuleții. De la stânga până la dreapta, numai pufuleți (într-un supermarket bucureștean).
Obținuți prin procedeul numit extrudare, au fost inventați accidental în anii ’30 într-o fabrică pentru nutreț. Extrudarea presupune un aparat capabil să supună amestecul de ingrediente unei mari presiuni așa că dacă găsești pe net rețete de “pufuleți de casă” făcuți în cuptor, aceia nu-s pufuleți în adevăratul sens al cuvântului. Iată un snack care nu poate fi produs decât mecanic și (mic-)industrial. Pentru adevărații minioni din mămăligă aerată ai nevoie de un expandor (aparat/mașină pentru extrudat), nu de un cuptor.
Pufuleți ante-decembriști
Pe vremea lui Ceaușescu, existau probabil cam tot atâția mari producători de pufuleți câte fabrici de produse de panificație; în mai fiecare oraș, totul ținând de stat. În imensa lor majoritate erau pufuleți simpli, doar cu sare. Unii producători mai puteau adăuga lapte praf, pudră de brânză sau chiar… trăgeau pufuleții prin ciocolată! În cazul celor simpli, întâlniți peste tot, uneori sarea, nefiind îndeajuns de fină, putea ajunge pe fundul pungii așa că dacă agitai un pic înainte, se rezolva problema. Dar erau cei mai buni fiindcă eram copii. Au fost o prezență atât de obișnuită și de discretă încât nu se mai țin minte prea multe despre ei și despre originea lor. Pe Web vei găsi repetată de câteva ori informația anecdotică privitoare la pufuleții produși la Scornicești-Olt, chipurile arhi-cunoscuți și cam atât (1). Asta pentru că acolo s-a născut Nea’ Nicu.
A circulat chiar și o “legendă urbană” conform căreia unii români s-ar fi îmbogățit încă de pe atunci, ilicit, din producția de pufuleți. Cel ce o relatează, fost inginer proiectant la Întreprinderea de Mecanică Fină București, spune că i s-ar fi cerut chiar lui, de către destul de mulți, să proiecteze astfel de mașini. Într-adevăr, par să fi existat astfel de mici producători, dar nu s-a îmbogățit nici unul atunci: nu din pufuleți și nu în socialism. Cert e că în România liberă din 13 septembrie 1989, ar fi apărut un anunț al cuiva care vindea o mașină de pufuleți! Suflete de antreprenori au existat întotdeauna, lucru confirmat și de postări FaceBook ale unor trăitori de atunci: pe la 5 ani am fost la cineva care făcea pufuleți acasă. La nivel de zeci de pungi și la cerere. Sau aveam 7-8 ani când mamaie îmi dădea bani să mă duc să iau pufuleți din ăștia, în sat era un garaj și îi făcea acolo, lua un castron cu mălai, îl punea într-o mașinărie și făcea pufuleți direct in fața mea. Sau aveam un vecin care facea acasa pufuleti. Nu e primu care a facut pufuleti si nici ultimu. (sic!)
Unii par a-și aminti vag că pufuleții au apărut mai întâi în NV țării (Baia Mare, Arad, Oradea); dacă este așa, tehnologia și inspirația vor fi venit “frățește” pe la vecinii unguri. “Săpând” în continuare după comentarii la postări privitoare la pufuleți ale celor dispuși să împărtășească amintiri de atunci, poți să dai peste alte confirmări. Aici, de exemplu, comentatorii par să cadă de acord asupra apariției pufuleților în copilăria lor pe la începutul anilor ’70. Cineva mâncase pentru prima dată la Timișoara în ’72. Cu subiect și predicat, altcineva își amintea că apăruseră prin 1970 și, oricum, în 1971 în clasa a VI-a, mânca pe săturate pufuleți cu brânză grasă în timp ce citea carte după carte. Iată un precursor al snacking-ului, însoțit de… “binge-reading“. S-au răspândit repede, căci Sunt nascuta in 1964 si prin anni 70 am mancat pufuleti deja, aveau gust de branza si erau uleiosi, le- am cumparat in gara la Constanza. (sic!) Și tot așa. Dar tot nu se știe cine a fost primul producător la noi. Ovidiu Dinescu, de la OSIM, nu știa în 2009. Știa însă că, din 1990 încoace, au existat peste 10.000 de firme producătoare de pufuleți(!)…
Pufuleți post-decembriști
Dacă intrarea pufuleților s-a făcut într-adevăr prin NV țării, Baia Mare poate fi una din porțile de intrare, cum pare să susțină un fost patron de fabrică de pufuleți (post-decembriști, firește) din zonă, închisă acum. Alții încă rezistă. Pufuleții Veverița pofticioasă sunt din 1994. Simpli, din porumb nemodificat genetic, fără E-uri, fără ulei de palmier, fără coloranți, fără conservanți. Motive de mândrie afișate pe pungă. De pe paleo-site-ul lor afli că, pentru doritori, au și cu aditivi: cu aditivi ok (pufuleții cu boia de ardei) sau cu aditivi mai puțin ok (așa numiții pufito cu zahăr, coloranți și arome). Băimăreni, rămâneți la pufuleții simpli sau la cei cu boia! Și exemplele se pot multiplica-diversifica la nesfârșit de-a lungul și de-a latul țării.
“Brenduiri” băimărene: Si la munte si la mare Pufuleti de Baia Mare, Veverita pofticioasa E acum cea mai gustoasa. (sic!) Ei au zis.
În prezent, piața e plină de nenumărați producători mari și mici, fiecare încercând să-și facă loc cum poate, apelând la tactici împrumutate din Vest: pun surprize și jucării în pungi, fac ambalajele cât mai țipătoare și mai atractive decât conținutul, iar unele pungi devin uriașe (adevărate “porții americane”). Spre deosebire de trecut, mulți pufuleți vin cu “arome” de te miri ce, sunt colorați viu-chimic și poartă pe pungi mesaje trendy, toate menite să amăgească și să vândă. Este modelul împrumutat cu două mâini de peste ocean.
Pe cai mari
Numai cine s-a născut ieri poate crede că Eliodor Apostolescu a inventat pufuleții (sic! min. 01-56). Afirmația a trezit consternare și revoltă printre cei care au mâncat pufuleți cu zeci de ani înainte de a fi “inventați”. Altfel însă, e incontestabil că Phoenixy, singurul gigant de la noi din domeniul pufuleților, i-a dus la un alt nivel: îi exportă în zeci de țări! Sunt pufuleții Gusto pe care îi întâlnești cam peste tot și din care tot cei simpli sunt cei mai apreciați de către adevărații cunoscători. Căci există zeci și zeci de tipuri de pufuleți produși acolo la Băicoi-Prahova, cu mai mulți sau cu mai puțini aditivi. Ceea ce s-a dovedit a fi cu adevărat de succes a fost modul în care Eliodor și colegul său de antreprenoriat au organizat desfacerea unui produs foarte ieftin, inclusiv la mari distanțe de locul de producție, din nou, în zeci de țări(!), chiar și la antipozi! Singurul brand din Europa de Est listat în marile reţele internaţionale din industria alimentară, Gusto, ocupă la unii un loc de top printre snack-urile țării respective. Altfel, s-au mai jucat și alții pe tema amintirilor duioase cu gusturi ale copilăriei și n-au reușit la fel.
Pufuleți românești se scurg în afară și sub alte brand-uri. Așa sunt Pufuleti Natur produși in Rumänien pentru Vendo Handels Gmbh, Austria, ce pot fi găsiți pe rafturile magazinelor din Elveția sau Austria. Și dacă noi îi tot copiem pe alții, se pare că și alții ne pot copia pe noi cu Pufuletti. Înseamnă că-s buni pufuleții!
Ăstora chiar le plac pufuleții! Îi găsești nu doar în magazine cu specific românesc, ci și în mari lanțuri de hypermarket-uri.
Regretatul dr. Menci spunea că nu sunt sănătoși, mai ales dacă-s plini de aditivi. Știm. Prin definiție, nici un snack de pe lumea asta nu e mâncare propriu-zisă și nu trebuie să ia locul meselor de peste zi. Cât despre aditivii chimici, toleranță zero! Suntem de acord, căci aditivi precum E102 și E124 (min. 15-10) pot afecta negativ atenția copiilor și pot genera hiperactivitate (scrie chiar pe etichetă!). Unele etichete pot fi de-a dreptul interminabile liste cu compuși chimici. În top, Cheetos (min. 21-30), de la gigantul PepsiCo. Te miri? Pe de altă parte, câțiva pufuleți simpli, neaditivați și necolorați, n-au omorât pe nimeni. O sursă de carbohidrați ușor digerabili pe care nu trebuie să-i mâncăm cu găleata.
În concluzie, unu: există pufuleți buni (cei simpli sau cu aditivi naturali) și există pufuleți ne-buni (colorați bine, aditivați și mai bine pentru über-gust, ultra-aromă și păcălirea creierului). Și doi: buni sau ne-buni, mai contează și cât bagi în tine. E valabil pentru orice mâncare. Rula o reclamă mai demult, cu un rozător care mânca cu poftă pufuleți cu diverse arome marca Star, un brand ce ține tot de PepsiCo… Bietul șobolănel. Mă întreb cum mai e cu sănătatea. O mai trăi?
____________________________
(1) Eu în București nu am pomenit în anii ’80 așa ceva. Poate, eventual, dacă aș fi locuit în Slatina sau la Craiova. Sau poate mi-au scăpat, bre…
