Celebră pentru emisiunile ei culinare, Nigella Lawson nu încetează să ofere sfaturi simple, dar cu rezultate importante, pasionaților de bucătărie. Am aflat de la ea cum să te bucuri de roșii cu gust în afara sezonului.
Nigella Lawson, supranumită “zeița domestică” după ce a publicat o carte despre copt numită “How to be a domestic goddess”, e celebră în Marea Britanie pentru emisiunile ei culinare. Ea poate fi urmărită și pe canalele TV de profil de la noi din țară și are deja o mulțime de fani și aici. Deși e atât de cunoscută peste tot în lume, Nigella nu renunță la obiceiul de a împărtăși tot felul de sfaturi și trucuri culinare pe blogul ei.
Cum să ai roșii cu gust în afara sezonului
Unul dintre trucurile ei e util în special în acest sezon, când roșiile arată destul de bine în magazine, mai bine decât iarna, dar încă nu au prea mult gust. Nu sunt atât de suculente și gustoase ca cele care apar vara în piețe.
Ei bine, Nigella spune că, pentru a te bucura de roșii cu gust în afara sezonului, e nevoie doar de puțină căldură.
Preîncălzește cuptorul la 220 de grade Celsius, spală și taie în jumătăți roșiile cherry (sau orice tip de roșii folosești) și asezonează-le cu puțină sare și zahăr. Dacă ai la îndemână, poți pune și niște cimbru proaspăt, mărunțit.
Când cuptorul s-a încins, închide focul și așază roșiile pe o tavă unsă cu puțin ulei. Apoi, pune roșiile în cuptor – poți să o lași chiar peste noapte – și, peste câteva ore vei avea o tavă plină cu roșii cu gust și într-o culoare intensă, gata pentru a fi folosite în orice rețetă.
Nu mai trebuie să aștepți vara ca să mănânci roșii cu gust!