Acum vreo 4 ani existau 7 produse culinare românești(1) îndeajuns de tradiționale și de originale încât să fie introduse în nomenclatorul produselor protejate la nivelul UE, șase dintre ele în registrul european IGP (Indicație Geografică Protejată) și unul în registrul european DOP (Denumire de Origine Protejată). Lucrurile au evoluat și s-a ajuns la 14 produse.(2)
Cel mai nou produs românesc tradițional atestat în UE a fost primit în marea familie selectă la mijloc lunii iulie a anului curent ca STG (Specialitate Tradițională Garantată). Este vorba despre o rețetă cu origini lipovenești, iar sardeluța este de fapt un regionalism neaoș pentru șprot-ul împrumutat mai recent din germană. Sardina/sardeaua propriu-zisă trăiește de fapt în Mediterana și lângă coastele europene ale Atlanticului. Migrează ea și în Marea Neagră, dar nu în număr mare, iar pescuirea sa, redusă, nu prezintă importanță economică. Oricum, nu are legătură cu sardeluțele.
Materia primă ajunge din Marea Baltică și din Marea Neagră la Tulcea, unde de prelucrare se ocupă fabrica “Deltaica”. Este vorba despre decapitarea și eviscerarea automatizată a peștelui și despre dozarea manuală în caserole, totul la temperaturi de sub 10 grade. Marinarea se face cu trei variante de amestec condimentat, pe bază de vin, ulei și, respectiv, ulei picant. Vinul, dublat de oțet din vin, trebuie să fie alb, fără aditivi și musai Aligote, un soi de struguri bine reprezentat și în Dobrogea.
Certificarea sardeluțelor marinate a durat cam 3 ani, iar Deltaica are acum în portofoliu 4 din cele 14 produse tradiționale românești certificate, fiind în pregătire al 5-lea. Un record, căci scrumbia de Dunăre afumată (IGP), salata tradițională cu icre de crap (STG), salata cu icre de știucă de Tulcea (IGP) și sardeluțele marinate (STG) ar trebui să fie urmate de batogul deltaic de sturion! La înaintarea dosarului în vederea certificării, Bulgaria s-a opus denumirii Sardeluță marinată, acceptându-se în urma unei înțelegeri, denumirea de Sardeluță marinată potrivit tradiției din România. Fiindcă bulgarii au și ei niște маринована цаца (marinovana țața) care, deși preparate un pic altfel, înseamnă exact același lucru ca și în română.
Fie ca antreu, fie ca parte a vreunui platou pescăresc încropit acasă, sardeluțele te așteaptă deja prin magazine ca minuscule semne de normalitate locală și de integrare europeană reală. Umblă vorba că s-ar pregăti de recunoaștere și alte produse moștenite din trecut și adaptate la prezent. La caserolă sau nu.
Tradiție lipovenească la caserolă.
____________________________
(1) Sunt salamul de Sibiu, magiunul de Topoloveni, novacul afumat din Țara Bârsei, cârnații de Pleșcoi, scrumbia de Dunăre afumată și telemeaua de Sibiu, toate sub sigla IGP, iar telemeaua de Ibănești în DOP.
(2) Primelor șapte produse li s-au mai adăugat ca IGP-uri salata cu icre de știucă de Tulcea, cașcavalul de Săveni, plăcinta dobrogeană, pita de Pecica și salinatele de Turda, iar salata tradițională cu icre de crap și sardeluțele ca STG-uri.
(3) pentru IGP și DOP, vezi aici.
(4) Își așteaptă recunoașterea batogul deltaic de sturion, babicul de Buzău și cârnații din topor din Vâlcea.
.jpg){kind=link}