“Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic fructe și legume”. Este unul dintre mesajele care fac parte din campania pentru un stil de viață sănătos derulată la TV și radio. Și nu e singurul îndemn, încă din copilărie ni se spune să mâncăm fructe, cât mai multe. Dar se poate să mănânci prea multe fructe și să îți facă rău?
Încă din copilărie ni se spune cât de important este consumul de fructe proaspete. Dacă sunt de sezon, cu atât mai bine! Dar există, oare, noțiunea de prea multe fructe?
Un medic nutriționist de la health.com spune că a lucrat, de-a lungul timpului, cu tot felul de clienți. Unii nu voiau să audă de fructe, din cauza conținutului mare de carbohidrați și zahăr. Alții consumau extrem de multe fructe, pentru că sunt pline de substanțe nutritive. Dacă știm ce înseamnă să consumi prea puține fructe, cum putem afla ce înseamnă prea multe fructe? Nutriționistul crede că măsura ideală se află între cele două extreme. Mai mult decât atât, cantitatea ideală de fructe consumate zilnic variază de la o persoană la alta.
Ce înseamnă prea multe fructe și cât e recomandat să mănânci
Ca regulă generală, e bine să consumi între două și patru porții de fructe pe zi. Dar ce înseamnă o porție? Fie o cană, fie o bucată de fruct de dimensiunea unei mingi de tenis de câmp.
Totuși, dacă activitatea ta fizică variază de la o zi la alta, și nevoia de a consuma fructe se poate schimba. De exemplu, o femeie poate mânca în fiecare zi, la micul dejun, o porție de fructe. A doua porție poate fi consumată pe parcursul zilei, ca gustare. Însă, în zilele în care are un antrenament care presupune efort fizic, nu e greșit să aibă și o a treia porție zilnică în meniu, cum ar fi o banană mică înainte de începerea antrenamentului.
În general, pentru bărbații activi, adolescenți și femeile tinere și înalte cu locuri de muncă active, sunt premise până la patru porții de fructe pe zi. Atleții pot avea nevoie chiar de mai mult de patru porții.
Nevoia de fructe, corelată cu consumul de energie
Uneori mănânci prea multe fructe, deși nu ți-ai fi imaginat că acest lucru este posibil. Consumul de fructe nu ar trebui să fie nelimitat, pentru că, deși au multe substanțe nutritive, au și o cantitate mare de carbohidrați.
Un măr, o cană de coacăze și o banană mică au, fiecare, câte 20 de grame de carbohidrați. Ca să ai energie, ai nevoie de carbohidrați, dar în cantitățile optime. Femeile care au o activitate moderată și o dietă standard de 2000-2200 de calorii pe zi pot consuma între 225 și 358 grame de carbohidrați pe zi. Bărbații cu o dietă de 3.000 de calorii pe zi pot consuma între 338 și 488 grame de carbohidrați pe zi. Atenție însă! Acesta este recomandarea pentru consumul maxim de carbohidrați pe zi, nu doar al celor din fructe!
Când mănânci mai mulți carbohidrați decât poți să arzi prin activitate după o masă principală sau gustare, surplusul se va transforma în grăsime. Acesta este motivul pentru care e bine să nu mănânci prea multe fructe, pentru că totalul carbohidraților consumați într-o zi – însemnând carbohidrații din fructe plus cei din alte alimente – trebuie să corescundă cu nevoia ta zilnică de energie. Iar nevoia zilnică de energie variază în funcție de greutate, înălțime, sex, vârstă și activitate fizică. În general, bărbații consumă mai multă energie decât femeile, tinerii – mai multă decât persoanele în vârstă, iar cei activi – mai mult decât sedentarii.
Contează și ora
Având în vedere că fructele îți dau energie, e important și când anume le mănânci. Sigur că, atunci când stai seara în fața televizorului sau navighezi pe internet, e mai sănătos să mănânci un fruct decât prăjituri pline de zahăr. Dar, dacă nu arzi acei carbohidrați, fie ei și din fructe, surplusul tot va exista! E recomandat să mănânci fructe înainte de a avea o activitate fizică mai solicitantă.
Dacă, totuși, nu te poți abține să ronțăi niște struguri la ceas de seară, atunci măcar limitează-te la o porție, care este de 150 de grame (aproximativ o cană) de struguri.
De ce să mănânci fructe, chiar dacă au carbohidrați
Deși e bine să iei în considerare conținutul mare de carbohidrați din fructe, nu le tăia de pe lista zilnică de cumpărături doar pentru atât! Nu uita că fructele sunt pline de substanțe nutritive – vitamine, minerale, antioxidanți, fibre și probiotice – care fac minuni pentru sănătate.
Nutrienții care se găsesc într-un anumit tip de fructe, cum sunt fructele de pădure, diferă de cei găsiți în mere și pere, pepeni sau citrice. Așadar, e bine să mănânci fructe cât mai variate și să le alegi în primul rând pe cele de sezon.
Încearcă să nu mănânci prea multe fructe și să ai o alimentație echilibrată, în care să ții cont și de celelalte alimente pe care le consumi zilnic. Dacă ești conștient de cantitate și de ora la care le mănânci, nu vei avea probleme cu greutatea și vei fi mai sănătos.
Dacă te interesează să afli cum îți poți face o gustare dulce și sănătoasă acasă, află cum să faci chipsuri din fructe.
B dimineața sunt Liliana am 55 ani și mănânc de o viata fructe având o activitate intensa și la servici și la sport..și fructele îmi dau energie și sunt f sanatoasa
Este minunat! 😊 Și noi facem la fel. Combinația de fructoză și fibre bate orice suc, fie el și natural.