Simplă, aromată, pasională: friptura țigănească

Friptură țigănească Foto: Wikimedia Commons
Read more articles about

Ieftin și fără pretenții. Rustic și mult, ca să fie sățios. În general fără garnitură. Doar carne prăjită și aromată. Foarte aromată. Și bineînțeles de porc. Din cea cu grăsime. Ați ghicit: ceafă, cu sau fără os. Și da, vorbim de friptura țigănească. Ăsta-i numele, n-are rost să ne jucăm de-a corectitudinea politică.

Fără să aibă pretenții nici măcar rustice, această friptură sau prăjeală, cum vreți, își păstrează originalitatea și autenticitatea. Și arată exact ca spiritul etniei. Impetuoasă și aromată, vivace și pasională. O friptură pe care o mâncăm măcar o dată pe lună, ca să ne simțit.. altfel. Poate ușor nomazi și liberi, fără să ne pese de nimic.

De ce țigănească? Pentru că așa se mânca în șatră. Carnea aruncată în tigaie, acolo unde grăsimea se obținea după ce se topea slănina. Noi, în ziua de azi, dacă vrem să-i schimbăm gustul, îi punem puțin unt, ca să-i dăm savoare. Și, bineînțeles, plante aromatice. Ca să nu zicem de o carne de calitate, precum cotlet sau mușchi. Revenind, dacă păstrăm  rețeta, merge făcută doar în untură. Și, după ce se dădea cu sare, se lăsa să-și schimbe culoarea, apoi apăreau aromele specifice. Mujdei de usturoi, mult, ca să miroasă de la distanță, și ardei sau pastă de ardei, să fie iute, ca să se simtă fiecare adiere de vânt sub coviltirul căruței blocată în arșița verii. Cu asemenea arome, oricât de grasă era friptura, oricât de uscată să fi fost în tigaie, cu siguranță nu avea nevoie de prea mult elan ca să alunece pe cât.

Cu pâine sau doar carne, trebuia să țină de foame și să asigure energia pentru toată ziua. Pentru ceilalți, adică pentru cei care nu pot ține un regim atât de carnivor,se poate adăuga repede o garnitură ușoară în farfurie. Adică legume fierte, cartofi copți sau piure. Și o salată, indiferent că sunt roșii, castraveți sau varză.

Dacă mâncarea e aromată și grasă, ca viața să fie fără griji e neapărată nevoie de o băutură pe cinste. Un merlot merge de minune. Dar nu cred că ar crâcni cineva dacă ar fi orice alt vin demisec. Chiar și de buturugă!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *