30 de ani de fast food. Mai mare varietate, dar și mai multă sare și calorii

30 de ani de fast food: Mai mare varietate, dar și mai multă sare și calorii

O analiză realizată asupra a 10 dintre cele mai populare restaurante fast food din Statele Unite arată că, deși acestea au introdus meniuri mai sănătoase, per total mâncarea este mai nesănătoasă decât în urmă cu 30 de ani.

Cercetătorii au analizat ofertele restaurantelor de tip fast food din anii 1986, 1991 și 2016. Deși acestea au inclus în meniurile lor și mâncare mai sănătoasă, per total alimentele pe care le poți consuma la fast food sunt mai nesănătoase decât în urmă cu 30 de ani.

Aperitivele, garniturile și deserturile au mai multă sare și mai multe calorii per porție acum decât la începuturi, conform studiului publicat în Jurnalul Academiei de Nutriție și Dietetică din SUA. De asemenea, aperitivele și deserturile sunt servite în cantități mai mari per porție.

Deși preparatele sunt mai variate (varietățile de aperitive, garnituri și deserturi au crescut cu 226%), felurile de mâncare nou introduse în meniuri sau introduse temporar în meniuri au fost mai puțin sănătoase decât cele disponibile pe toată durata de timp analizată.

O masă la fast food, calorii cât pentru o jumătate de zi 

Cercetătorii au analizat ofertele restaurantelor din anii 1986 și 1991 publicate în Ghidul Fast Food și meniurile din 2016 publicate online. Au fost analizate mărimea porțiilor, numărul de calorii, sodiul, fierul și calciul din aperitive, garnituri și deserturi.

Descoperirile arată că numărul de calorii a crescut semnificativ la toate categoriile de produse, dar mai ales la deserturi (cu 62 de kilocalorii mai mult la fiecare 10 ani). O masă luată la fast food, care conține aperitiv și garnitură, are, în medie, 767 de kilocalorii, adică 40% din necesarul unei diete cu 2000 de kilocalorii pe zi. Dacă adaugi o băutură, procentul crește cu 40-50%. Și nivelul de sodiu a crescut semnificativ.

Creșterea nivelului de sare și a caloriilor a apărut, în general, ca urmare a măririi, în timp, a porțiilor.

Cât despre nivelul de calciu și fier, acesta a fost disponibil numai la patru din cele 10 restaurante supuse analizei. S-a constatat că nivelul de calciu a crescut la aperitive și deserturi, iar fierul a crescut la deserturi.

Chiar dacă studiul este realizat în Statele Unite și a vizat 10 dintre cele mai importante restaurante fast food conform vânzărilor, cele mai mari lanțuri fast food sunt prezente și pe piața din România de mulți ani. De fapt, acest tip de restaurante este în continuă dezvoltare în întreaga lume, iar problema consumului de mâncare de tip fast food este una globală. În SUA, 37% dintre adulții de peste 20 de ani consumă fast food în orice zi. Procentul crește la 45% pentru cei cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani.

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *