Avocado în loc de carbohidrați – o soluție pentru când ți-e foame, dar nu vrei multe calorii

Avocado în loc de carbohidrați – o soluție pentru când ți-e foame, dar nu vrei multe calorii
Citește mai multe articole despre

Mesele la care consumi avocado în loc de carbohidrați rafinați sunt mai sățioase și te fac să te simți mai satisfăcut. Un studiu recent arată că avocado proaspăt reduce foamea la persoanele supraponderale și obeze.

Un studiu realizat la Centrul de Cercetare în Nutriție de la Institutul de Tehnologie din Illinois, SUA, arată că mesele care conțin avocado în loc de carbohidrați rafinați reduc foamea în mod considerabil și cresc nivelul de satisfacție culinară al persoanelor supraponderale și obeze. Rezultatul sugerează că simplele schimbări de alimentație pot avea un impact important în gestionarea foamei și în a ajuta controlul metabolic, potrivit Sciencedaily.com.

Cercetarea a avut în vedere efectele consumului unui avocado întreg sau a unei jumătăți de avocado, studiindu-se nivelul de foame, sațietate și cât de satisfăcuți s-au simțit participanții la studiu pe o durată de șase ore după ce au mâncat avocado. Efectele au fost verificate pe 31 de participanți la studiu – persoane adulte supraponderale și obeze.

Ce beneficii mai are consumul de avocado în loc de carbohidrați

Această simplă schimbare de alimentație, respectiv de a consuma avocado în loc de carbohidrați rafinați, limitează și fluctuațiile de insulină și glucoză din sânge, ducând la reducerea riscului de a face diabet și boli cardiovasculare, prin aportul de grăsimi sănătoase și fibre în dieta zilnică.

„Ani de zile, grăsimile au fost considerate principala cauză a obezității, iar acum carbohidrații sunt analizați pentru rolul pe care îl au în reglarea apetitului și în controlul greutății”, a spus Britt Burton-Freeman, directorul Centrului de Cercetare în Nutriție de la Institutul de Tehnologie din Illinois.

„Nu există o sluție universală când vine vorba despre componența unei mese optime pentru reglarea apetitului. Dar, înțelegând relația dintre chimia mâncării și efectele ei fiziologice asupra a diferite tipuri de populații, putem descoperi căi de a controla pofta de mâncare și de a reduce rata de obezitate”, a mai spus Britt Burton-Freeman.

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *