Primele ouă vegane au fost create în laborator

ouă Imagine de Monserrat Soldú via Pexels

“Les Merveilloeufs” sunt primele ouă de natură vegană. Acestea au fost obținute desigur în laborator, la Școala de Biologie Industrială din Paris, scrie euronews.com. Creatoarele sale sunt două franțuzoaice, Philippine Souleres și Sheryline Thavisouk.

Potrivit celor două inventatoare, ouăle vegane vor apărea pe piață până la jumătatea anului 2020, imediat după ce vor trece testele care stabilesc cât de bune sunt din punct de vedere nutritiv.

“Lista ingredientelor încă nu este finalizată și va fi dată publicității în lunile care urmează. Investigațiile pe care le-am făcut s-au bazat în principal pe legume. Problema pe care o avem acum ține de stabilirea raportului dintre ingrediente pentru a obține formula corectă”, au spus cercetătoarele.

O provocare o reprezintă însă și felul în care aceste ouă vor putea fi introduse în alimentație și consumate. Cele care l-au creat spun despre oul vegan că va putea fi utilizat atât pentru omletă, dar și ca materie primă. Coaja acestor ouă va fi și ea una ecologică, deși încă nu s-a stabilit cum o vor obține.

ouă

Imagine de Steve Buissinne via Pixabay

Dorința celor două franțuzoaice este ca aceste ouă obținute în laborator să fie produse în masă și comercializate prin marile lanțuri de magazine. Ouăle vegane vor avea un conținut mai scăzut de grăsimi și proteine, cu aproximativ 10% față de ouăle de găină.

Deși spun despre gustul oului că este greu de descris în general, cele două cercetătoare afirmă că gustul oului de origine vegană are o aromă subtilă, chiar dacă mirosul va fi un pic mai greu de suportat.

Noi suntem curioși să vedem cum arată? Voi ce spuneți despre această invenție a celor două franțuzoaice?

Îți lăsăm mai jos un articol despre consumul de ouă. Iată ce spun cele mai recente studii:

Ar trebui să mănânci ouă zilnic? Aflăm acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *