Profesor la Harvard: porția de cartofi prăjiți ar trebui să fie de șase bucăți

Profesor la Harvard: Porția de cartofi prăjiți ar trebui să fie de șase bucăți
Citește mai multe articole despre

Un  profesor la Harvard a scandalizat internetul după ce a spus că porția de cartofi prăjiți ar trebui să fie limitată la șase bucăți. În timp ce el îi consideră o “bombă de amidon”, un alt nutritionist vede și calitățile cartofului.

Eric Rimm, profesor de epidemiologie și nutriție la secția de sănătate publică de la universitatea Harvard din Massachusetts a numit cartofii prăjiți o “armă de distrugere” alimentară. Într-un articol din The New York Times el a spus că, dacă cineva ține neapărat să se răsfețe cu această “bombă de amidon” care crește riscul de diabet și obezitate, atunci porția ar trebui limitată la șase cartofi prăjiți.

Utilizatorii de Tweeter i-au sărit imediat în cap, spunând că numai un nebun ar limita porția de cartofi prăjiți la șase. “Ce fel de om nebun ar vrea șase cartofi prăjiți? Înțeleg, sunt nesănătoși, dar să mănânci ȘASE cartofi prăjiți sună a tortură! Mai degrabă nu aș mânca deloc! Oricum, știm cu toții că nu se va întâmpla așa ceva”, a spus un utilizator Twitter.

Unii cred că orice restaurant ar ține cont de sugestia profesorului Rimm ar da faliment.

Cum să mănânci cartofi prăjiți ca să nu fie atât de nesănătoși

Bonnie Taub-Dix, nutriționist, spune că prăjirea este cea care face cartofii prăjiți să fie atât de nocivi, dar că a limita porția la șase ar fi o măsură drastică, la fel ca multe alte diete “carbofobice”.

În loc să recurgem la o măsură atât de severă, Taub-Dix recomandă să luăm în considerare și ce altceva mâncăm într-o zi în care avem și cartofi prăjiți în meniu. Astfel, ar trebui să combinăm cartofii prăjiți cu preparate mai sănătoase și mai proaspete, cum ar fi salatele, nu tot cu alimente prăjite.

“Un cartof alb are dublul cantității de potasiu dintr-o banană, e o sursă bună de fibre și vitamina C. Categoric, un cartof copt e mai nutritiv și are mai puține calorii decât dacă ar fi prăjit, dar haideți să nu ne mai purtăm ca și cum cartofii prăjiți nu au nicio valoare nutritivă”, a mai spus el.

Așadar, cum prăjirea este cea care crește radical numărul de calorii și reduce valoarea nutritivă a cartofilor, cel mai bine ar fi să folosești și alte tehnici de preparare. Îi poți coace în cuptor sau găti chiar pe grătar, dacă îi înfășori în folie de aluminiu.

 

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *