Aronia sau aronic, așa cum mai este cunoscut, este un arbust care a intrat de curând în cultura noastră. Se spune că arbustul de aronia este înrudit cu mărul, acesta făcând și el partea din familia Rosaceea, alături de cireșe, căpșuni și trandafiri.
Arbustul de aronia poate crește până la 1200 de metri și este destul de rezistent la schimbările climatice. Aronia este originară din America de Nord (chokeberry) și adesea este numit “fructul cosmonauților” pentru că a fost adus în Europa de către astronauții ruși în anii ’50, care l-au promovat drept un izvor nesecat de nutrienți și vitamine.
Fructele de aronia sunt mici și intens colorate. Acestea pot fi roșii, purpurii sau chiar negre. Dacă sunt consumate în stare crudă, fructele au un gust astringent și amar, dar dacă sunt puse la congelat, acestea capătă o tentă mai dulceagă, însă gustul diferă mult în funcție de culoarea fructului.
Fructele roșii au un gust mai apropiat de dulce, cele negre au un gust uscat, amărui, dar sunt mult mai bogate în nutrienți, iar cele purpurii sunt o combinație între cele roșii și cele negre.
Valori nutriționale ale fructului de aronia
Fructele de aronia conțin de 15 ori mai mulți antioxidanți decât afinele sau merișorul, dar au în compoziție și concentrații mari de vitamine și minerale:
- vitamina C (35% din Doza Zilnica Recomandata),
- vitamina E (8% din DZR),
- vitamina K (17% din DZR),
- vitamina A (7% din DZR),
- magneziu (5% din DZR),
- mangan (32% din DZR),
- folați (6% din DZR),
- potasiu (3% din DZR),
- fier (8% din DZR),
- calciu (5% din DZR),
- zinc (5% din DZR).
100 de grame de fructe de aronia conțin 271 de kilocalorii, 59 de grame de carbohidrați, 4 grame de proteină, 20 de grame de fibre, 2 grame de grăsimi, 74 micrograme de vitamina K, 72 micrograme de acid folic, 6 miligrame de mangan.
Fructele sunt bogate în fibre, 100 de grame de fruct de aronia conțin aproximativ 16.9 grame de fibre.
Beneficiile fructelor de aronia
Datorită faptului că au un conținut mic de calorii, fructele de aronia sunt de un real ajutor în curele de slăbire. Sunt extrem de eficiente în eliminarea toxinelor și a compușilor care pot dezechilibra organismul, pot cauza retenția de apă sau acumularea de grăsime în exces.
Aronia îmbunătățește sistemul imunitar pentru că pe lângă antioxidanții menționați mai sus, are în compoziție și cantități importante de vitamina C și stimulează producerea de colagen, acesta din urmă fiind principalul element care contribuie la repararea celulelor, organelor și a vaselor de sânge din organismul uman.
Aronia ajută și la susținerea funcției cognitive. Radicalii liberi sunt direct răspunzători pentru distrugerea legăturilor neuronale, care duc la reducerea capacității cognitive. Fructele de aronia reduc stresul oxidativ și ajută la creșterea activității neuronale.
Pentru că sunt o sursă bogată de caroten, acestea ajută la reducerea stresului oxidativ din ochi și previn degenerarea oculară.
Așa cum am văzut mai sus, aronia are un conținut ridicat de potasiu, ceea ce o recomandă drept un remediu natural pentru reglarea tensiunii. Aceste fructe au efecte benefice asupra inimii pentru că potasiul are efect vasodilatator, iar dacă vasele de sânge sunt relaxate, tensiunea arterială va scădea și ea.
Cele mai recente studii au demonstrat că fructele de aronia au un efect antibacterian puternic, deci aceste fructe se pot consuma pentru a combate răcelile sau chiar și pentru prevenție.
La ce se folosește aronia
Aronia se folosește în industria cosmeticelor, de la săpunuri până la cremele de protecție solară.
Din fructele de aronia se extrage un pigment puternic care se folosește în industria alimentară.
Și sorbitolul, cunoscut sub numele de zahăr din fructe și folosit pe post de îndulcitor, tot din fructele de aronia este extras. Pentru că joacă un rol major în descompunerea grăsimilor acumulate în organism, acest sorbitol se poate consuma zilnic.
Contraindicații
Fructele de aronia pot cauza greață, vărsături, diaree, dureri de stomac și nu sunt indicate pentru persoanele care suferă de ulcer sau persoanele care au un grad mare de coagulare a sângelui.
Doza recomandată zilnic este de 30 de grame de fructe uscate din cauza numărului mare de antioxidanți din compoziția acestor fructe, dar cel mai bine este să discutați cu medicul în privința introducerii fructelor de aronia în alimentația zilnică.
Cum se consumă aronia
Fructele se pot consuma în stare crudă, proaspete. Se recomandă păstrarea lor în locuri reci, ferite de lumina directă și se pot consuma până la 2 luni de la depozitare, dacă au fost recoltate corect. Este de precizat faptul ca își vor păstra proprietățile în frigider cel mult 7 zile, având posibilitatea să le păstrezi în congelator pentru o perioadă mai lungă de timp.
Fructele de aronia se mai pot consuma în sucuri, siropuri, vinuri și chiar în gemuri, prăjituri sau smoothie-uri.
Totodată, acestea se pot usca pe o hârtie, timp de 2 săptămâni la o temperatură de 15-20 de grade Celsius, într-o încăpere cu umiditate de 80%, iar mai apoi se pot folosi pentru a se prepara tot felul de ceaiuri. Este important însă de spus că prin fierbere, fructele de aronia își pierd destul de multe vitamine.